Care este rolul juristului, astazi?

wkro/ March 3, 2015/ Articolul saptamanii

Mircea-DutuEditorial publicat in revista Pandectele Romane nr.1/2015. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Locul si statutul „oamenilor dreptului” in societate reprezinta, inca, un subiect disputat si aceasta in ciuda rolului lor atat de evident in acest cadru. Intr-adevar, juristii contribuie major la structurarea lumii in care traim, sunt cei care reflecteaza asupra functionarii sistemului judiciar, invata dreptul si transmit fundamentele cunoasterii in domeniu, actioneaza in numele si in cadrul dreptului, intr-o societate globala, impregnata de juridic si care da un camp imens afirmarii „oamenilor de drept”, fie ca sunt cadre didactice, cercetatori stiintifici, actori publici, magistrati, avocati… Si, totusi, indoiala persista deopotriva asupra relevantei studiului dreptului si a rolului juristului in comunitate.

Inca de la inceputurile lor, studiile de Drept au generat numeroase prejudecati, atat pozitive, cat si negative. Astfel, unii le-au perceput ca nobile si le-au considerat ca ar permite accesul la numeroasele retele socio-profesionale de prim rang. Profesiile juridice, accesibile diplomatilor in Drept, erau si mai sunt vazute ca purtatoare de prestigiu si prestanta personala si sociala. Studiile universitare juridice atrag si formeaza pe cei mai buni tineri. Unii afirma, chiar ca, fata de rigoarea si notiunile astfel dobandite, „Dreptul ofera posibilitati (profesionale) infinite… cu conditia absolvirii cursurilor”, ca aceasta „materie nobila… permite sa devii orice”.

Prestigiul robei (indiferent de culoarea ei), nobletea idealului de justitie chemat sa fie slujit si generozitatea scopului urmarit (apararea altuia sau nepedepsirea inocentului) fac din profesiile juridice unele dintre cele mai atractive cariere profesionale.

In plan „contestatar”, reflectii de genul: „Dreptul nu este decat o chestiune de memorare pe dianafara”, fiind suficient a invata un text (codurile) pentru a cunoaste si a intelege ce trebuie, si nu este nevoie decat sa fii inzestrat cu o buna memorie pentru a reusi se afla printre cele mai frecvente reprosuri. Dreptul e considerat, de asemenea, ca „plictisitor”, fiind vorba de texte, adeseori cuprinzand norme tehnice si, prin aceasta, si arid.

Dimpotriva, in mediul intelectual, Dreptul ar fi regatul elocintei (arta oratorica) si al aparentei: o casta cvasiinitiatica, daca nu chiar ezoterica, cu codurile si riturile sale si unde totul nu ar fi decat aparente. Referitor la profesori, acestia s-ar asemana batranilor mandarini, asezati pe un munte de presupuneri si prezumtii, inchisi fata de orice inovatie si mai ales fata de dialogul cu studentii, care profereaza cunostinte despre o profesie ce nu se invata, ci „se fura”. Mai mult decat atat, in mod paradoxal, aceste studii universitare nu ar forma mai nimic pentru profesiile juridice, practica ar fi inexistenta si departe de realitatile juridice. La facultate, studentii prea numerosi si neorganizati par a „plonja in gol”, singuri printre coduri si inghesuiti sa asculte cursuri zise magistrale, desuete si ceremonioase.

Studiul (invatarea) dreptului nu mai poate fi de mult „ingust si servil pozitivist”, caci pentru a avea idei juste, prima conditie este de a poseda cat mai multe idei. In acest sens, procesul de invatare trebuie sa cuprinda trei aspecte complementare prin intermediul cautarii genezei (ori explorarii izvoarelor istorice si fundamentelor filosofice), exegezei (ori expunerii si explicarii regulilor pozitive, inclusiv a celor de drept comparat) si a practicii normelor si a institutiilor. In privinta acestora din urma se cuvine relevata importanta studiului lor, intrucat „regulile dreptului se absorb in institutiile juridice”, iar impreuna „formeaza substanta ramurilor Dreptului”.

Cu cat societatea devine mai complexa, cu atat nevoia de drept este mai mare, iar sintagma ubi societas, ibi jus mai adevarata. La randul sau, Dreptul depaseste cu mult simpla notiune de justitie, reprezinta ceva dincolo de un simplu corpus de reguli si se analizeaza, mai ales, ca un mod de organizare sociala, ceea ce implica o perspectiva unitara. ca matrice a unei societati date el trebuie sa fie omogen, coerent, identificat ca un ansamblu armonios si lizibil; sa reprezinte un fundament normativ care nu e disociabil, ca sistem e mult mai mult ca ramurile care il compun, iar ca stiinta nu se reduce la studiul separat al disciplinelor universitare aferente si care fixeaza si determina bazele, valorile publice si regulile de organizare si functionare ale unei societati.

Expresia de „ordine juridica” ramane edificatoare din acest punct de vedere: este identificabila si uniforma, constituie un sistem in care modul de elaborare al normei, principiile fundamentale, existenta unei constitutii, respectul statului de drept, ierarhia normelor nu se apreciaza in raport cu elementele disciplinelor (drept public/drept privat, de exemplu), ci in functie de o viziune globala de ansamblu, considerata ca un tot.

Vazut ca o grila de lectura (obligatorie) a raporturilor sociale, de decriptare corecta a naturii regimurilor politice, sau relevare a conditiilor de edictare si aplicare a normei, dreptul nu poate fi decat indivizibil. unitatea sa se naste astfel din chiar natura-i proprie: Dreptul este unic deoarece cuprinde intreaga societate, pe care astfel o organizeaza si deci ii este, in acelasi timp, consubstantial.

Disciplinele juridice, in diversitatea si singularitatea lor, decupajele materiilor nu sunt decat accesorii, dezmembraminte ale principiilor fundamentale care transcend disciplinele in profilul nevoii unitatii de ansamblu.

Desigur, aceasta unitate fundamentala care este garantia reala a omogenitatii si coeziunii nu exclude diversitatea si pluralitatea in cadrul ansamblului. unitatea Dreptului genereaza o coerenta a edificiului, dar nu interzice organizarea sa in discipline juridice in cadrul unitar prefixat. unitatea dreptului nu exclude, asadar, diversitatea drepturilor care compun o ordine juridica identificata si solida. ea nu are ca rezultat ori ca obiectiv de a imobiliza regula de drept, nu are ca vocatie sa stearga orice singularitate si nu impiedica in nici un fel conceptiile legale de campul disciplinar. Unitatea Dreptului nu este, de altfel, antinomica cu diviziunile esentiale ale disciplinelor ori campului disciplinar; dimpotriva, summa divisio sistemul se consolideaza si isi definitiveaza mai bine profilul.

…Dintr-o alta perspectiva, juristul ramane perceput, inainte de toate, ca un „tehnician” si adesea ca un simplu „agent” al puterii. societatea nu a rupt niciodata cu adevarat cu imaginea legistilor medievali care au facut sa evolueze puterea politica si cea a truditorilor „in campul interpretarii si aplicarii legilor”, din ce in ce mai numeroase si mai stufoase. In acelasi timp, eterna dilema si polemica asupra statutului dreptului in randul stiintelor nu au incetat. Redus la rangul de simpla „tehnica” de desprindere si prezentare a diverselor constrangeri legale rezultate din echilibrul si confruntarea fortelor politice, nici veritabila opera culturala, nici simplu mijloc instrumental el se integreaza dificil diviziunilor academice traditionale.

Juristul in cetate apare mai degraba ca unul dintre lucratorii sai, si mai putin este vazut printre ganditorii si artizanii ei. Iar lucru si mai surprinzator, aceasta perceptie pare identica si in spatiul universitar si stiintific, unde distinctia dintre practicianul si universitarul jurist nu este facuta adeseori. Totusi, cu unele exceptii, precum cea a filosofului francez Raymond Aron care scria: „Ni se pare ca profesorul de drept merita calificativul de intelectual mai mult decat avocatul, profesorul de economie politica decat ziaristul care comenteaza evolutii conjuncturale. Si aceasta intrucat dascalul universitar nu are alt obiectiv decat mentinerea, transmiterea ori largirea cunoasterii ca atare.” Statutul si locul juristului in spatiul academic ramane ambiguu: el este „tehnician” si nu este privit ca un „cercetator”, spre deosebire de chimist ori fizician; rezultatele activitatii sale sunt utile, dar isi manifesta valabilitatea numai in cazuri date.

De ce o atare situatie generala? Un raspuns direct si scurt ar fi urmatorul: in special din cauza incapacitatii actuale a comunitatii juristilor de a-si manifesta si impune adevarata semnificatie si importanta a activitatii, formarii profesionale si virtutilor stiintei pe care o slujesc! Poate ca este timpul a se face lumina si in aceasta privinta.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.