Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva Copyright

alexandra.caras/ April 15, 2019/ Articole/ 0 comments

Consiliul Uniunii Europene anunță într-un comunicat de presă, pe data de 15 aprilie 2019, adoptarea directivei care modernizează dreptul european privind drepturile de autor. Votul Consiliului era decisiv pentru intrarea în vigoare a controversatelor modificări, după ce, pe 26 martie 2019, acestea au trecut Parlamentul European.

Directiva (în special art. 11 și art. 13) a generat numeroase reacții în rândul marilor jucători ai pieței media online, a agregatorilor de știri și platformelor sociale.


Însă după votul din 15 aprilie 2019, Uniunea Europeană și-a menținut poziția, astfel că după publicarea directivei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Statele Membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a transpune reglementările europene în legislația națională.

Privitor la acest subiect de interes, redăm mai jos o sinteză realizată de Dr. Andrei Duțu în articolul Uniunea Europeană: noua directivă privind protecția drepturilor de autor în sfera digitală. Articolul face parte din rubrica Meridiane Juridice a revistei Pandecte Române nr. 5/2018, editată de Wolters Kluwer România și punctează momentele cheie din istoricul reglementării și situația care generează controverse.

Potrivit lui Andrei Duțu, „după dezbateri ce i-au adus în arena publică europeană pe cei mai importanți actori ai domeniului digital, la 12 septembrie a.c., Parlamentul european, în sesiune plenară, a adoptat într-un final modificările propuse directivei privind protecția online a drepturilor de autor nr. 2001/29/CE, prin modificarea proiectului inițial propus în acest sens, respins la data de 5 iulie a.c. de către același for. Au fost validate, pe această cale, dispoziții cu caracter controversat, defavorabile, în principal, grupului „GAFA” (Google, Apple, Facebook, Amazon), având ca obiect, de exemplu, drepturile conexe publicațiilor online sau răspunderea platformelor de partajare a conținutului (user generated platform).”

ORIGINEA ȘI NECESITATEA REGLEMENTĂRII

„Problema care s-a aflat la baza întregii dezbateri, ce s-a extins timp de 2 ani, cu privire la modificarea reglementărilor aferente domeniului, a avut ca obiect diferențele semnificative dintre veniturile globale generate prin exploatarea operelor publicate online și veniturile încasate efectiv de creatorii acestora (value gap). Altfel spus, promotorii acestor reforme au solicitat o distribuire mai echitabilă a acestor venituri, între administratorii platformelor online sau agregatorii de articole de presă, pe de o parte, și autorii efectivi ai conținutului (artiști, interpreți, jurnaliști etc.) pe de altă parte.

Comisia Europeană a propus rezolvarea acestor chestiuni prin adoptarea unei directive, având ca scop reconceptualizarea drepturilor de autor în domeniul digital. În urma votului în sesiunea plenară a Parlamentului, două dintre modificările propuse ridică cele mai multe probleme, una fiind aferentă drepturilor conexe ale editorilor de presă (art. 11 al proiectului de directivă), iar cea de a doua, răspunderii platformelor de partajare (art. 13).” precizează autorul în revista publicată de Wolters Kluwer România.

DREPTURILE CONEXE PRESEI ONLINE

Relativ la art. 11 din directiva privind drepturile de autor, care a făcut obiectul controverselor, Andrei Duțu explică: „Art. 11 al proiectului de directivă acordă editorilor de presă drepturi exclusive privind reproducerea și comunicarea publică a articolelor; în consecință, platformele de distribuție, precum Google News sau Apple News, vor fi obligate să remunereze operatorii-sursă cu ocazia afișării articolelor sau chiar numai a unor extrase din acestea. Un atare drept, conex celor de autor (pentru că nu se confundă cu cel al autorilor propriu-ziși ai materialelor respective) era deja recunoscut în domeniul operelor artistice audiovizuale, atât pentru artiști, cât și pentru producători.

Câmpul de aplicare al acestui drept va fi precizat ulterior, Parlamentul dorind să excludă, de exemplu, preluarea privată sau fără scop lucrativ a articolelor de către utilizatorii individuali, sau hyperlink-urile aferente unor cuvinte luate individual.

În ceea ce privește aspectul practic al recunoașterii unor asemenea drepturi, modalitățile precise vor fi de competența statelor membre în urma transpunerii noii directive în sistemele naționale de drept.”

RĂSPUNDEREA PLATFORMELOR ONLINE (ART. 13)

„Puțin mai controversată este dispoziția relativă la o nouă formă de răspundere a platformelor de distribuire de conținut (precum Facebook sau Twitter), în condițiile în care, în cazul acestora, informațiile sunt retransmise, de către utilizatori, prin serviciile astfel puse la dispoziția lor.

Această modificare urmărește inversarea principiului, încă valabil, conform căruia terțul care publică inițial un anumit articol sau material se face răspunzător exclusiv de conținutul acestuia. Prin noua reglementare, se propune ca platformele de partajare să realizeze acte aferente drepturilor de autor; astfel prin faptul că fac posibilă distribuirea conținutului creat de utilizatori, acestea realizează acte de comunicare publică, supuse autorizării din partea titularilor drepturilor de autor. Plecând de la această idee, se poate afirma, deci, că structurile online trebuie să încheie convenții de distribuire a conținutului cu titularii acelor drepturi.

Problema care se pune, și în acest caz, vizează modalitățile prin care se va obține respectarea și garantarea acestor drepturi, prin intermediului programelor și algoritmilor; în plus, se impune abordarea distinctă a parodiilor, citațiilor și altor modalități de utilizare legitimă a operei aparținând altei persoane.

Aceste măsuri au, în primul rând, scopul de a proteja drepturile utilizatorilor, în special a libertății de exprimare, și de a împiedica blocarea conținutului legal, distribuit de utilizatorii de bună-credință.” precizează autorul în articolul din revista Pandectele române nr. 5/2018.

DOMENIUL DE APLICARE

Privitor la domeniul de aplicare al directivei copyright, Andrei Duțu precizează: „Parlamentul înțelege să impună noile obligații astfel create în principal prestatorilor de servicii de partajare de conținut digital, definiți ca „furnizori de servicii ale societății informaționale, ale căror finalități principale sunt de a stoca și de oferi acces publicului către un mare număr de opere sau alte obiecte protejate încărcate de către utilizatori, pe care serviciul le optimizează și le promovează în scopuri comerciale.

În același timp, sunt excluse din sfera de aplicare a noilor reglementări următoarele categorii: micro- și micile întreprinderi; serviciile fără scop lucrativ; furnizorii de servicii tip cloud; platformele de dezvoltare de programe open source și magazinele online a căror activitate principală o constituie comercializarea de bunuri fizice.”

Pentru mai multe informații pe teme de actualitate europeană și internațională consultați rubrica îngrijită de dr. Andrei DUȚU – Meridiane Juridice – din revista Pandectele Române, editată de Wolters Kluwer România.

Share this Post

Leave a Comment