Cum pot câștiga avocații procesul cu viitorul

alexandra.caras/ February 19, 2019/ Articole

Viitorul a început ieri este titlul unei lucrări anticipative din anii ‘60, care ilustrează perfect tendința timpurilor noi pe care le trăim și care oferă, deja, numeroase exemple desprinse din romanele SF. Poate că mașinile încă nu zboară printre zgârie-nori, dar multe alte predicții care păreau ireale fac parte din viața noastră de zi cu zi. Inteligența artificială se numără printre invențiile de dată recentă pe care literatura științifico-fantastică a prezis-o cu mulți ani în urmă.

Inteligența Artificială în avocatură. Vor fi avocații înlocuiți de roboți?

Ori de câte ori o tehnologie nou creată pătrunde într-un sector al unei industrii, apar întrebări legate de modul în care aceasta va afecta munca zilnică din respectivul sector. Avocații și avocatura nu fac excepție de la această regulă. Ei pot câștiga procesul cu viitorul, cu o condiție însă, dacă înțeleg corect și utilizează tehnologia de mâine în folosul lor.

Prima aplicație inteligentă pentru domeniul juridic din România

O astfel de aplicație inteligentă este Sintact Analytics, dezvoltată de către Wolters Kluwer România. Sintact Analytics este prima aplicație care le permite avocaților să vizualizezi grafic rezultatele posibile ale cauzelor în instanță asemănătoare unei spețe.

Iată cum filmele în care roboții lucrează împreună cu oamenii nu reprezintă doar ficțiune, ci și o previzualizare a viitorului apropiat. Avem deja primul robot din lume angajat cu acte în regulă de către prestigiosul cabinet de avocatură BakerHostetler. Se numește Ross. Cei care își văd carierele amenințate de AI pot răsufla însă ușurați, Ross nu va pleda niciodată într-o sală de tribunal. Creat de IBM, robotul-avocat este foarte priceput în a restrânge rezultatele căutărilor şi a filtra atent răspunsurile, simplificând cu mult task-urile colegilor săi umani.

Inteligența artificială aduce sfârșitul lumii?

Cât despre o bătălie apocaliptică între om și robot, ea a avut loc deja, dar nu sub forma în care ne-am aștepta, apropiată de scenariul filmului Terminator. Platforma legală IA LawGeex, cu sprijinul unor profesori de drept de la Universitatea Stanford, Universitatea de Drept Duke și Universitatea din California de Sud, a provocat douăzeci de avocați experimentați să se întreacă într-o competiție de interpretarea contractelor cu inteligența artificială. Și au pierdut, la distanță destul de mare.

Avocații oameni au obținut, în medie, o rată de precizie de 85%, în timp ce AI a obținut o precizie de 95%. De asemenea, AI a finalizat, sarcina în 26 de secunde, în timp ce avocații oameni au avut, în medie, nevoie de 92 de minute. Dar nu este prima și, cel mai probabil, nu va fi nici ultima înfrângere om-robot, campionul mondial la jocul go, sud-coreeanul Lee Se-dol, pierzând cu scor 1 la 4 în fața supercomputerului Google AlphaGo.

Să fie acesta sfârșitul civilizației umane? Cu siguranță, dar al omenirii așa cum o cunoaștem în prezent. De azi înainte, primește un ajutor considerabil din partea AI. Până acum, se pare că varianta care dă cele mai bune rezultate este combinația dintre inteligența umană și cea artificială, în condițiile impuse de oameni algoritmilor.

Cine se teme de AI?

Nume importante din industria tech, ca Bill Gates și Elon Musk, și-au exprimat îngrijorarea față de dezvoltarea acestor tehnologii în afara unei autonomii supravegheate. Google lucrează deja la un sistem prin care să poată limita acțiunile roboților bazați pe inteligență artificială.

Sunt însă destule voci care spun că inteligența artificială este răspunsul pentru problemele majore ale omenirii, precum poluarea sau bolile grave. Până atunci, avem zeci de servicii populare, ca Facebook și Microsoft, care folosesc astfel de tehnologii. Așa cum este și cazul Sintact Analytics, care poate ajuta avocații să afle, pe loc, ce șanse au de a câștiga un proces în instanță.

Share this Post