Cum se stabileşte care sunt salariații vizaţi în cazul transferului unei părți de business

alexandra.caras/ April 10, 2019/ Articole

Cum determinăm sfera salariaților vizați de transferul unei părți de întreprindere şi ce se întâmplă cu salariații alocați parțial activității din cadrul părții de întreprindere transferate sunt întrebările la care oferă soluţii avocatul Ioana DUMITRU de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii, într-o amplă analiză a jurisprudenței relevante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Curții de Casație franceze, precum și a unei decizii de dată recentă pronunțată de instanțele din România, în REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR.

Cazul salariaților cu roluri suport alocați simultan pe mai multe proiecte sau operațiuni

Operațiunile de achiziții au adesea ca obiect preluări parțiale de business (o singură linie de business a unui furnizor de servicii, mai multe secții sau linii de producție dintr-o fabrică, o parte din magazinele operate de un retailer național etc.). „Situații de fapt dintre cele mai diverse, de tipul celor enumerate mai sus, pot reprezenta din perspectiva legislației muncii transfer al unei părți de întreprindere – cu toate consecințele legale ce derivă din această calificare pentru companiile implicate (vânzător și cumpărător) și pentru salariații vizați de transfer”, spune avocatul de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii, în rubrica MONITORUL FUZIUNILOR & ACHIZIŢIILOR din revista editată de Wolters Kluwer România. Pentru avocații de dreptul muncii care asistă o astfel de operațiune, stabilirea sferei salariaților transferați poate fi o provocare atunci când, pe lângă salariații care își desfășoară integral activitatea în cadrul părții de întreprindere transferate, personalul cedentului include și salariați care deservesc doar parțial activitatea preluată – cum este cazul salariaților cu roluri suport (din departamentul administrativ, financiar, IT, vânzări, servicii clienți etc.) alocați simultan pe mai multe proiecte sau operațiuni ale angajatorului.

Riscul contestării în instanţă al intervenirii transferului de întreprindere

„Răspunsul corect la aceste întrebări poate evita urmări practice nefavorabile pentru angajatori – salariații nepreluați care se consideră vizați de transfer pot solicita în instanță constatarea intervenirii transferului de întreprindere, cu consecința continuării relației de muncă în cadrul cesionarului și plății retroactive a drepturilor salariale datorate în perioada cuprinsă între data transferului și data hotărârii judecătorești”, atrage atenţia avocatul Ioana DUMITRU în articolul său din REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR nr. 2/2018. Autorul rubricii MONITORUL FUZIUNILOR & ACHIZIŢIILOR precizează că, potrivit Directivei nr. 2001/23/CE, transferul unei părți din activitatea unei companii va reprezenta transfer al unei părți de întreprindere doar dacă această parte de întreprindere, înţeleasă ca ansamblu organizat de mijloace care are obiectivul de a desfăşura o activitate economică, indiferent dacă este centrală sau auxiliară, îşi menţine identitatea după preluarea de către cesionar. Totodată, avocatul de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii mai arată că, potrivit practicii constante a CJUE, concluzia cu privire la menținerea sau nu a identității după preluare va fi întotdeauna rezultatul unei analize de fapt, efectuate de la caz la caz.

Metode practice de determinarea sferei salariaților vizați de transferul parțial de întreprindere

Avocatul Ioana DUMITRU arată în analiza sa faptul că în practica CJUE, determinarea îndeplinirii condițiilor transferului de întreprindere se face cu luarea în considerare a ansamblului circumstanțelor de fapt ale operațiunii în cauză. Aşadar, determinarea sferei salariaților transferați în cazul unui transfer parțial de întreprindere va fi, de asemenea, o chestiune de fapt, analizabilă de la caz la caz, prin referire la particularitățile organizatorice ale întreprinderii cedentului. În acest sens, avocatul de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii oferă un model practic, etapizat, de determinare a sferei salariaților alocați, total sau parțial, părții de întreprindere transferate:

Analiza documentelor standard aferente relațiilor de muncă

Nivelul primar de analiză în orice situație de transfer de business va include contractele individuale de muncă și fișele de post, inclusiv orice alte anexe sau acte adiționale la acestea, în scopul identificării clauzelor care descriu funcția, locul de muncă, specificul muncii, atribuțiile salariaților și liniile de raportare. Organigrama angajatorului și, acolo unde există, regulamentul de organizare și funcționare, trebuie, de asemenea, consultate pentru a identifica segmentarea rolurilor pe departamente și relațiile dintre acestea.

Analiza documentelor și informațiilor interne suplimentare

În cazul în care aceste documente nu clarifică alocarea și gradul de implicare al salariaților care prestează activitate (total sau parțial) pentru partea de întreprindere transferată, următorul nivel de analiză poate viza informații și documente utilizate în activitatea zilnică a salariaților sau în care sunt consemnate rezultatele acestei activități, cum ar fi: documente prin care sunt stabilite obiectivele de performanță ale salariaților, inclusiv evaluări periodice privind gradul de îndeplinire a acestor obiective; rapoarte de activitate completate de salariați sau de managerii de departament, arhivate intern sau comunicate clienților pentru documentarea serviciilor prestate de cedent; comunicări pe e-mail legate de atribuțiile salariaților (e.g. instrucțiuni de lucru transmise de manageri, minute ale întâlnirilor interne, etc.); înregistrări din aplicațiile informatice de evidență a timpului de lucru și a activităților prestate de salariați; alocarea costurile salariale pe centre de cost.

Consultarea cu sindicatele sau reprezentanții salariaților

În cazul în care la nivelul cedentului sunt constituite sindicate sau sunt desemnați reprezentanți ai salariaților, consultările cu aceștia pot ajuta, suplimentar, la consemnarea și clarificarea modalităților de alocare internă pe activități a anumitor grupe de salariați – mai ales acolo unde alte metode de tipul celor enumerate mai sus nu pot genera rezultate edificatoare. În lumina obligației legale a cedentului de a notifica cesionarul anterior datei transferului cu privire la drepturile şi obligaţiile transferabile, este necesar ca cedentul să folosească perioada prealabilă finalizării achiziției pentru stabilirea cu precizie a sferei salariaților transferați și clarificarea situației salariaților alocați parțial părții de întreprindere transferate. O dată delimitate sferele salariaților alocați total și respectiv parțial părții de întreprindere transferate, urmează ca angajatorii implicați în tranzacție să agreeze abordarea față de cea de-a doua categorie de salariați (cei alocați parțial părții de întreprindere transferate).

Ce se întâmplă cu salariații alocați doar parțial părții de întreprindere transferate?

În lipsa reperelor de reglementare legală, avocatul Ioana DUMITRU consideră că o soluție echitabilă și totodată pragmatică este ca cei 2 angajatori să agreeze că doar salariații alocați în proporție de mai mult de 50% din timpul de lucru părții de întreprindere transferate sunt preluați de cesionar, restul rămânând salariații cedentului. „Miza determinării factuale și obiective a acestui procent de alocare dobândește o importanță majoră pe fondul lipsei de reglementare în materie, dat fiind riscul ca salariații vizați să conteste alocarea și complica, în acest fel, finalizarea tranzacției”, spune avocatul în revista editată de Wolters Kluwer Romania. În analiza sa, avocatul de la de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii recomandă, tocmai pentru securizarea juridică a alocării propuse de angajator, ca informarea referitoare la transfer să precizeze alocarea/sfera salariaților vizați de transfer şi, totodată, prin intermediul acestei informări, cedentul să solicite salariaților vizați declarații/confirmări individuale privind acceptul la transfer sau refuzul transferului și intenția de a menține relația de muncă. Potrivit avocatului, aceste declarații se vor putea anexa informării cu privire la transfer pe care cedentul o transmite cesionarului și vor deveni parte a documentației referitoare la tranzacție.

Modificări organizaționale pentru a delimita cu claritate sfera salariaților supuși transferului

„În cazul obținerii acestor validări din partea salariaților, dacă intervalul de timp disponibil până la finalizarea tranzacției permite, cedentul poate implementa modificări organizaționale pentru a delimita cu claritate sfera salariaților supuși transferului, cum ar fi actualizarea și modificarea organigramei, corelativ cu actualizarea și modificarea fișelor de post ale salariaților pentru evidențierea și alocarea corectă a salariaților pe departamente, precum şi inserarea unor clarificări exprese cu privire la locul muncii, alocarea pe activități și departamente pe calea unor acte adiționale sau anexe la contractele individuale de muncă, încheiate anterior finalizării operațiunii de transfer de întreprindere”, arată avocatul Ioana DUMITRU. În cazul în care salariații vor contesta alocarea propusă de cedent, avocatul de la Popovici Niţu Stoica & Asociaţii precizează că va fi necesară demararea de consultări în vederea ajungerii la un acord. „Indiferent de situație, avantajul unor astfel de demersuri prealabile transferului este că permit cesionarului preluarea unei părți de întreprindere clar conturate și a unui grup de salariați informați corespunzător, care fie au fost de acord cu preluarea, fie au parcurs o etapă de consultări la finalul căreia au putut fi decelate eventualele probleme pe care cedentul și cesionarul le pot apoi adresa în mod distinct/individual. Orice alte plângeri, pretenții sau alte demersuri legale ulterioare din partea salariaților vor fi astfel, în mod normal, excluse”, se mai arată în analiza din REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR nr. 2/2018

Caracterul de ordine publică al normelor legale referitoare la transferul de întreprindere

„Trebuie subliniat că o eventuală asumare unilaterală de către cedent a conturului operațiunii de transfer/sferei salariaților alocați, total sau parțial, părții de întreprindere transferate, fără validarea acesteia cu salariații și pe fondul unei reflectări imprecise a acestei alocări la nivelul documentelor, nu va putea produce efecte dat fiind caracterul de ordine publică al normelor legale referitoare la transferul de întreprindere”, atrage atenţia avocatul Ioana DUMITRU. În acelaşi timp, autoarea analizei mai punctează faptul că, având în vedere că nu se poate deroga pe cale convențională de la prevederile Legii nr. 67/2006, niciun mecanism contractual construit în mod arbitrar nu ar putea împiedica salariații care se consideră alocați activității preluate să solicite în instanță constatarea intervenirii transferului de întreprindere și obligarea cesionarului la executarea obligațiilor ce decurg din contractul de muncă preluat. 

Citeşte în Sintact.ro analiza completă privind determinarea sferei salariaților vizați de transferul unei părți de întreprindere din REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR nr. 2/2018.

Share this Post