Istoric al pedepsei capitale. O privire asupra represiunii comuniste (III)

wkro/ October 10, 2013/ Articole

istoric pedeapsa capitala iiiAutor: Stefan GHEORGHIES

Istoria pedepsei cu moartea in Romania a relevat o puternica influenta politica in reglementarile prezentate pana la acest punct. Caracterul represiv extrem a marcat, poate, o perioada neagra a istoriei penale in care opozantii legii erau condamnati la moarte pentru simpla lor viziune asupra regimului.

Dupa 23 august 1944, o serie de legi au prevazut aplicabilitatea pedepsei cu moartea:
–          Legea nr. 50 din 21 ianuarie 1945;
–          Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945.

Codul penal din 1936 a fost republicat la 27 februarie 1948, mentinandu-se in mare prevederile cu privire la pedeapsa cu moartea. In scopul asa-zisei „aparari a tarii, a oranduirii sociale si de drept socialiste”, pedeaspsa cu moartea a fost mentinuta pentru diferite infractiuni de tradare de patrie: supunerea teritoriului national suveranitatii unui stat strain sau suprimarea independentei statului (art. 184), purtarea de arme contra patriei sau inrolarea in armata unui stat strain (art. 185), tradarea prin uneltire contra statului roman pentru a provoca razboi (art. 186), sprijinul dat inamicului prin favorizarea activitatii lui (art. 188), tradarea de patrie prin necredinta (art. 190), procurarea sau transmiterea de planuri, scripte sau documente inamicului (art. 191), introducerea in localitati sau zone unde este oprit accesul, in interes militar, in scopul savarsirii unui act de necredinta (art. 192). Tradarea de patrie (savarsita prin uneltire contra unui aliat cu care Romania lucra in lupta in comun) si spionajul prevedeau aceeasi pedeapsa. Un alt aspect interesant era cel privitor la incalcarea principiului conform caruia legea penala nu putea retroactiva.

Decretul nr. 62 din 1955 completa Codul Penal prin modificarea art. 193 in care erau incriminate activitatea intensa contra clasei muncitoare, activitatea desfasurata intr-un post de raspundere in aparatul de stat sau intr-un serviciu secret pe timpul regimului burghezo-mosieresc.

Specific oricarui regim totalitar, nici cele mai aspre masuri nu pareau a fi eficiente pentru a asigura „ordinea publica”. Codul Penal de la 1 iunie 1958, considerat de catre propaganda perioadei drept „o justitie de clasa”, reprezenta in esenta o modalitate clara de a controla si pedepsi oponentii regimului. Decretul nr. 318 din 1958 largea spectrul atributiilor organelor de cercetare penala ale Securitatii deja formate. Art. 184-188 prevedeau pedeapsa cu moartea pentru infractiunea de tradare de patrie si colaborare cu dusmanul pe timp de pace sau razboi, iar prin art. 189 era prevazuta aceeasi pedeapsa pentru actiuni impotriva unui aliat cu care lupta in comun. Art. 194 era si el modificat prin acelasi Decret din 1958, pedeapsa cu moartea fiind aplicabila in cazul infractiunilor savarsite de strainii prinsi pe teritoriul Romaniei. Art. 207  pedepsea cu moartea actele de teroare, cu sau fara constituirea in bande sau amenintarea cu savarsirea de asemenea acte împotriva unor activitati de partid.

Inasprirea cadrului legislativ penal a facut obiectul unui studiu publicat in „Arhivele Totalitarismului”, intitulat „Articolul 209 Cod Penal”. Octavian Roske a analizat modul in care e evoluat acest articol in perioada 1948-1960. Intr-o prima etapa, cea mai grea pedeapsa prevazuta de art. 209 era „munca silnica de la 15 la 25 de ani, degradare civica de la 2 la 10 ani, pentru cei care initiaza, activeaza, organizeaza sau participa la organizatiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare”. In 1953, art. 209 suferea o modificare, introducandu-se sectiunea I bis sub intitularea „Subminarea economiei nationale si sabotajul contrarevolutionar”: „Subminarea economiei nationale savarsita în scop contrarevolutionar, prin folosirea institutiilor sau intreprinderilor de stat, ori sabotarea acestora in folosul fostilor proprietari sau organizatiilor capitaliste interesate, se pedepseste cu munca silnica de la 5 la 25 ani si confiscarea totala a averilor”. In 1960 acelasi art. 209 era modificat din nou. Prin simpla aderare la organizatii sau asociatii care aveau drept scop schimbarea ordinii sociale existente, pedeapsa prevazuta era inchisoarea de la 15 la 25 ani si degradarea civica de la 5 la 10 ani.

Un rol important in ceea ce priveste pedeapsa capitala in regimul comunist l-au jucat si Tribunalele Militare. Sustinandu-se necesitatea maririi capacitatii de lucru a instantelor juridice datorita valului mare de „dusmani ai poporului”, prin Legea nr. 5 din 19 iunie 1952 s-au infiintat tribunalele militare teritoriale care functionau in mai multe regiuni administrative. „Prin articolul 2 din legea nr. 7 din 19 Iunie 1952 s-a stabilit ca tribunalele sunt:
– Colegiul militar al Tribunalului Suprem;
– Tribunalele militare ale regiunilor militare si ale marinei militare;
– Tribunalele militare de mari unitati si tribunalele militare teritoriale.”

In fapt, aceste tribunale, sustinute de un cadru legislativ bazat pe „bratul inarmat al poporului”, constituiau modalitati de eliminare a oponentilor regimului. Fostii detinuti politici afirmau ca „salbatec adevar trebuie sa-ti fi tarat zilele prin lagare si inchisori, prin aceste locuri unde fara o inlesnire cat de cat nu apuci sa supravietuiesti, caci ele au fost facute pentru exterminare.”

In epoca Ceausescu (1965-1989) intre cele mai cunoscute persoane executate s-au numarat criminalii de drept comun Ion Ramaru si Gheorghe Stefanescu. Insa, per ansamblu, au fost omorate 104 persoane cu pluton de executie la inchisorile Jilava si Rahova. Din 1980 si pana in 1989 s-au inregistrat 57 de condamnari la moarte, pentru diferite infractiuni.

Pedeapsa capitala in perioada comunista a jucat un rol esential pentru mecanismele puterii de a mentine ravanita „ordine publica si sociala”. Adesea cei condamnati la moarte erau detinuti politici. Nu putem pune inca toate decesele pe seama cadrului legislativ, intrucat nu putem ignora pedepsele capitale indirecte (in sens larg al expresiei), consecinte ale conditiilor de detentie grele pentru cei intemnitati. Ultimele doue executii au fost cele ale sotilor Elena si Nicolae Ceausescu, dupa caderea regimului comunist, pedeapsa capitala fiind scoasa in afara legii.

Citeste si:
Istoric al pedepsei capitale. Reglementari reprezentative din perioada 1850-1944 (I)
Istoric al pedepsei capitale. Reglementari reprezentative din perioada 1850-1944 (II)

Surse:

  1. Academia de Stiinte Sociale si Politice a Republicii Socialiste Romania, Istoria dreptului romanesc, Vol. II, Partea a doua, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1987.
  2. Poenaru, Iulian, Contributii la studiul pedepsei capitale, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1974.
  3. O statistica a represiunii comuniste din Romania.
  4. Pedeapsa cu moartea, instrument al regimurilor totalitare.
  5. Imagine.

 

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.