Marea Britanie: pertinenta crearii unei jurisdictii on-line

Wkro/ June 26, 2015/ Articole

Articol publicat in Pandectele Romane nr. 5/1015, rubrica Meridiane juridice. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Un raport al Civil Justice Council (Mare Britanie) publicat in februarie 2015 analizeaza pertinenta crearii unei instante de judecata on-line, competenta sa solutioneze litigiile civile avand ca obiect sume inferioare valorii de 25.000 de lire sterline.

Istoria initiativei

Autorul acestui raport, Richard Suskind, si-a castigat notorietatea in anul 2010, prin publicarea volumului „The End Of Lawyers” (Oxford University Press), unde propunea un exercitiu al imaginatiei in care avocatura, in sens traditional, va disparea in favoarea noilor dezvoltari tehnologice. La cinci ani dupa lansarea acestei ipoteze, situatia concreta nu a suferit modificari de substanta in Mare Britanie: numarul de solicitors (avocati pledanti) a crescut de la 115.487, in iulie 2009, la 130.443, in februarie 2015; si aceasta in conditiile in care abia atingeau 50.000 in 1987! Piata britanica a serviciilor juridice a cunoscut o crestere spectaculoasa, ceea ce a acordat Londrei o pozitie favorabila in domeniu, la nivel european; un sistem juridic in care regulile economice ale pietei domina institutiile judiciare, deoarece magistratii englezi provin intotdeauna din randurile avocatilor. Prin urmare, tendinta de a schimba regulile sistemului de provenienta este aproape inexistenta.

Pe de alta parte, raportul sus-mentionat se inscrie in directia eforturilor statului britanic de a oferi justitiabililor, mai ales celor de conditie modesta, un acces efectiv la justitie in domeniul civil. In anul 1995, Lordul Woolf aprecia deja ca aceasta devenise „prea scumpa, iar uneori taxele procedurale depasesc ca valoare obiectul litigiului, prea lenta in judecarea cauzelor si, in concluzie, prea nedreapta”.

Modul de functionare

Un atare sistem digital ar oferi o evaluare automata a cererii de chemare in judecata; prin intermediul unei baze de date continand informatii juridice cu caracter general, reclamantul va fi informat cu privire la drepturile lui procesuale, si intrebat daca isi inregistreaza cererea. Apoi, intervine factorul uman, prin intermediul judecatorilor propriu-zisi, care iau legatura cu partile si le propun o solutionare amiabila a litigiului, care implica si o taxa moderata. In situatia in care aceasta nu se poate realiza, partile platesc o taxa de procedura, in cuantum mai redus decat in cazul jurisdictiilor „traditionale”, iar litigiul este supus spre solutionare unui complet de judecata.

Perspective de dezvoltare in alte tari

Numai in Anglia, din 1.500.000 de cereri de chemare in judecata in materie civila (exceptandu-le pe cele privind minorii si familia) inregistrate pe an, numai 44.000 sunt solutionate de catre instante; dintre acestea, o mare majoritate au ca obiect valori inferioare sumei de 10.000 de lire. Aceasta diferenta semnificativa se datoreaza in primul rand solutionarii litigiilor in afara instantelor, inainte de punerea pe rol a cauzei, principalul motiv fiind valoarea foarte ridicata a taxelor judiciare. Prin urmare, o simplificare a normelor procesuale civile, facilitata prin utilizarea internetului, ar putea contribui la asigurarea unui acces efectiv la justitie, o caracteristica esentiala a unui stat de drept.

In Franta, de pilda, situatia este exact invers; orice litigiu, oricat de minor, beneficiaza de o solutie pronuntata de completul de judecata. In fata tribunalelor de mare instanta, 75% din solutii privesc fondul cauzei, ceea ce caracterizeaza un acces la justitie profund democratic. Totusi, ramane criticabil caracterul birocratic al procedurilor, specific multor sistemele de drept continental, unde circuitul dosarului, de la inregistrarea cererii pana la masa judecatorului, constituie una dintre principalele probleme ale sistemului judiciar, care aduce atingere autoritatii justitiei. Astfel, implementarea unui sistem electronic similar celui englez ar spori eficienta justitiei „de masa”, si aceasta in conditiile in care magistratii beneficiaza, deja, de un sistem informatic bine pus la punct. Mai mult decat atat, sistemul on-line ar contribui la sporirea transparentei justitiei.

Si totusi, generalizarea unei asemenea abordari ar duce la diminuarea pana la disparitia rolului avocatului; in viziunea lui Suskind, o justitie fara avocat este o justitie „low cost”, care va cunoaste o crestere nejustificata a cererilor neintemeiate, abuzive sau pur si simplu gresit formulate, care vor spori cantitativ munca efectuata de magistrati. Astfel se va ajunge la solutii susceptibile de a crea un sentiment de frustrare pentru justitiabil, provenit dintr-un sistem care, dimpotriva, ar fi trebuit sa il ajute.

Franta: compatibilitatea calitatii de cadru didactic universitar cu profesia de avocat

Cumulul unei functii didactice de profesor sau conferentiar, cu exercitarea profesiei de avocat constituie o realitate constanta, consacrata, in Franta, pentru prima data, printr-un decret-lege din 1936, care impune, ca singura limita, anume „oferirea de consultanta, asistenta sau reprezentare in fata instantelor a unei structuri a administratie publice, cu exceptia cazurilor in care actioneaza in numele acesteia”. Nerespectarea acestei interdictii atrage dupa sine imposibilitatea partii asistate de catre un avocat profesor universitar de a beneficia de rambursarea cheltuielilor aferente serviciilor juridice si o sanctiune disciplinara aplicata de consiliul baroului avocatului respectiv. Dupa ultimele modificari, datand din 2007, ale legislatiei functiei publice, aceasta dispozitie a fost inlocuita cu dreptul cadrelor didactice universitare „de a exercita profesii liberale care decurg din natura functiilor pe care le ocupa”.

Apreciind ca avocatii cadre universitare provin, de cele mai multe ori, din domeniul dreptului administrativ, un ales local a sesizat, la 16 iunie 2014, ministerul francez al justitiei, solicitand sa i se precizeze „regulile care stabilesc statutul cadrelor didactice din invatamantul superior care au calitatea de avocat”. Raspunsul Ministrului, comunicat la 10 decembrie 2014, arata ca „cercetatorii si cadrele didactice pot sa exercite in mod liber profesia de avocat, in cadrul oricarui litigiu care are drept parti persoane de drept privat; atunci cand este implicata si o autoritate publica, interventia acestora este strict limitata la apararea acesteia din urma”. Presedintele asociatiei franceze a avocatilor la nivel national a apreciat ca acest aviz ministerial ofera „o informatie utila in ceea ce priveste cererile de inscriere in barouri a cadrelor didactice universitare, dar si in cursul exercitarii profesiei”; drept consecinta, printr-o scrisoare din 3 martie 2015, aceasta informatie a fost difuzata catre toate corpurile profesionale implicate.

Problema principala, in aceasta situatie, se axeaza pe temeinicia avizului ministerial; fara indoiala, in raport cu reglementarea in vigoare, acesta reflecta situatia juridica actuala, care in mod imperceptibil si involuntar a evoluat in urma repetatelor modificari aduse reglementarii originale, mai intai in 1983 si apoi in 2007. Astfel, articolul 25 din Legea din 13 iulie 1983 distinge intre doua ipoteze ale cumulului. Prima dintre acestea priveste exercitarea de catre un functionar public a unei activitati accesorii, dupa obtinerea unei autorizari din partea administratiei de afiliere; in cazul acestor activitati este aplicabila interdictia de a consulta sau pleda impotriva unei autoritati publice, preluata de articolul 2 din Decretul nr. 2007-658. O a doua ipoteza priveste reglementeaza in mod exclusiv situatia cadrelor didactice, care pot cumula de plin drept functia didactica – deci in lipsa unei autorizari prealabile a autoritatii de afiliere – cu practicarea unei profesii liberale (precum cea de avocat), in masura in care aceasta din urma decurge din functia didactica. Avizul ministerial precizeaza, astfel, ca „pe acest temei, cadrele didactice si cercetatorii pot sa exercite profesia de avocat”. Or, dispozitiile sus-mentionate nu prevad alte limite decat cele aferente activitatilor accesorii exercitate de catre functionarii publici exercitate cu acordul autoritatii de afiliere!

Rezulta, prin urmare, in ciuda concluziilor avizului ministerial, ca o interdictie de a consulta sau de a pleda in favoarea unei autoritati publice nu mai este opozabila cadrelor didactice care exercita o profesie liberala decurgand din natura functiei pe care o ocupa? Dintr-un alt punct de vedere, se pune problema stabilirii unor noi limite, mai stricte, pentru cadrele didactice, decat cele din regimul actual, cum ar fi, de pilda, interdictia de a consulta sau pleda in numele unei persoane impotriva autoritatii de afiliere, sau a ministerului de resort. In aceasta privinta, autoritatea competenta nu a oferit, pana in prezent, nici un raspuns.