O noua forma fara fond – Legea insolventei persoanei fizice

wkro/ February 10, 2015/ Articolul saptamanii

Dumitru DobrevEditorial publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 11/2014. Autor: Dumitru Dobrev

Urmarind pe site-ul internet[1] al Senatului Romaniei avatarurile proiectului legii insolventei persoanei fizice, am aflat de curand ca acesta a primit, nesperat, vant din pupa prin avizul pozitiv dat de Guvern.

Dupa cum se stie, acesta este un act normativ promovat in baza initiativei parlamentare, pe care lobby-ul bancar s-a straduit din rasputeri sa-l vada respins. Sufletul proiectului, deputatul coalitiei de guvernamant Ana Birchall, se apropie de laurii victoriei. Ce pare sa nu realizeze parlamentarul de Vaslui este ca acest proiect de lege, fara indoiala bine intentionat, va deveni un balast legislativ daca nu se iau niste decizii transante.

Elementul central al noii reglementari reprezinta procedura de reesalonare a datoriilor debitorului in baza unui mecanism hibrid care imprumuta caracterul simplu, nesofisticat al concordatului preventiv dar si arhitectura judiciara a reorganizarii prin plan.

Faptul ca este foarte redus ca intindere nu este, in sine, o calitate. Multe institutii sunt prezentate rudimentar si nu se foloseste terminologia consacrata a Legii nr. 85/2014. Lipsesc termeni precum tabel preliminar si definitiv al creantelor si este inlocuit cu „lista”. Termenul de inregistrare a creantelor este nerealist de scurt de 20 de zile de la inceperea procedurii (practic de la pronuntarea sentintei de deschidere a procedurii) fara a se specifica cine anume ii notifica pe creditori si in ce termen.

Acest act normativ are o intreaga serie de lipsuri:
– un „defect” major al proiectului este ca se preconizeaza o lege speciala, pe cand tehnica de reglementare si bunul simt ar fi indemnat pe oricine sa legifereze un nou capitol in Legea nr. 85/2014 (Codul insolventei). In acest fel, vom irosi mult timp cu discutii bizantine despre conflictul dintre doua legi speciale incercand sa stabilim care e cea mai „speciala” dintre ele;
– avand in vedere dispozitiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 si cele ale art. 3 alin. (1) lit. c) din proiect rezulta paradoxul ca nici un membru al unei profesii liberale nu poate fi supus unei proceduri colective desi avem atat cod al insolventei cat si lege a insolventei persoanei fizice. Desi proiectul legii insolventei persoanei fizice foloseste terminologia fiscala de „persoana fizica autorizata” nu exista niciun membru al profesiilor liberale care sa nu fie concomitent si „persoana fizica autorizata”;
– art. 20 alin. (2) lit. b) din proiect sugereaza ca actiunile colective prin care se incearca readucerea la masa credala a bunurilor instrainate de creditor cu intentie de frauda, pot fi initiate numai dupa o incercare esuata de plan de reorganizare [art. 20 alin. (1)]. In acest caz si termenele de introducere ale actiunilor nu ar trebui sa fie cele din Legea nr. 85/2015, ci ar trebui sa fie mai lungi, sau sa poata opera o suspendare, pentru ca se stie ca respingerea unui plan de reorganizare, chiar si a unuia neserios, e totusi o procedura cronofaga;
– art. 24 alin. (1) lit. b) din proiect care se ocupa de o institutie extrem de importanta – eliberarea debitorului de datoriile reziduale, opereaza cu notiuni nejuridice si cu arie semantica imprecisa. Se afirma ca „pe parcursul procedurii au fost descoperite aspecte care ar justifica in alt mod refuzul cererii.”;
– poate ca ar trebui sa se reflecteze ceva mai mult asupra sanctiunii de la art. 27 din proiect – persoanele supuse acestei proceduri nu au nimic de a face cu Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale si cu toate acestea li se interzice pe timp de 5 ani calitatea de asociat unic si administrator in astfel de societati. Poate ca ar fi fost mai in spiritul reglementarii o sanctiune care sa le interzica accesul la creditare: banci, leasing etc., deoarece multi dintre ei au ajuns in aceasta situatie recurgand excesiv la diverse forme de creditare;
– un instrument de restabilire a „egalitatii armelor” intre debitorul falit, familia acestuia si masa credala a fost prezumtia relativa instituita prin art. 792-793 Codul comercial[2] si preluata si in art. 799-800 din Codul Comercial Carol al II-lea[3].

Se prezuma relativ ca bunurile parafernale dobandite de sotia falitului cu titlu oneros, in timpul activitatii comerciale a sotului au fost platite din averea (fondul de comert) al acestuia. In contextul revenirii la regimul matrimonial al separatiei de bunuri potrivit art. 360-365 Noul Cod civil si mai ales al limitarilor prevazute de art. 2324 alin. (3) si (4) Noul Cod civil se pot frauda foarte usor creditorii chirografari, in caz de insolventa a sotului profesionist, de catre celalalt sot. Din acest motiv Codicele de comert de la 1887 instituia prin art. 792 asa numita prezumtie muciana provenita pe filiera franco-italiana[4] din dreptul roman[5], cunoscuta in literatura juridica romaneasca interbelica[6] si sub denumirea de prezumtia quasi-muciana[7]. Aceasta prezumtie exista inca in momentul de fata in dreptul italian (art. 70 din legea italiana a falimentului), in cel spaniol si catalan[8] si a existat in dreptul francez in intervalul 1834-1965[9]. Ea isi dovedeste utilitatea atunci cand un profesionist (avocat, arhitect, medic, notar, expert contabil, consultant independent) este casatorit sub regimul separatiei de bunuri si intra sub incidenta legii insolventei. In acest caz toate bunurile dobandite cu titlu oneros de sotul profesionistului cu un numar de ani anterior deschiderii procedurii (e.g. un an in dreptul spaniol, cinci ani in dreptul italian) sunt prezumate a fi dobandite din averea falitului pana la proba contrara. Intrucat nici noua Lege a insolventei nr. 85/2014 nu contine o prevedere referitoare la impactul regimului matrimonial al separatiei de bunuri asupra insolventei, consideram ca aceasta este o vulnerabilitate ce se cere urgent asanata, poate cu ocazia mult asteptatei legi a insolventei persoanei fizice[10];

In consecinta, n-ar fi rau ca acest proiect al insolventei persoanei fizice sa fie revizuit de o echipa de practicieni in insolventa de inalta reputatie, magistrati si universitari comercialisti spre a deveni, dupa ce va iesi din Parlament, asa cum sunt asteptarile tuturor membrilor profesiilor juridice si al liber-profesionistilor in general, un capitol bine scris din Codul insolventei.

————

[1] A se vedea proiectul de act normativ pe site-ul internet al Senatului: http://www.senat.ro/legis/PDF/2014/14L370FG.pdf
[2] Art. 792 C. com. avea urmatorul continut: In toate celelalte cazuri si oricare ar fi regimul sub care s-au casatorit sotii, prezumtia este ca bunurile dobindite de femeia falitului apartin barbatului si ca au fost platite cu banii lui, astfel incit acele bunuri trebuesc sa fie intrunite la masa falimentului, femeia insa este admisa sa faca proba contrarie. Art. 793 C. com. avea urmatorul continut: Bunurile mobile atit dotale, cat si parafernale cuprinse in contractul de casatorie, sau parvenite femeii in vreunul din modurile aratate in art. 790 se pot relua de femeie in natura, daca identitatea lor este dovedita cu un inventar sau prin orice act cu data certa.
Daca bunurile femeiei au fost instrainate si cu pretul lor s-au dobindit alte bunuri mobile sau imobile, femeia poate exercita asupra acestora dreptul indicat in art. 791, cu conditiunea ca provenienta banilor si noua lor intrebuintare sa fie constatata printr-un act avind data certa. Toate celelalte obiecte mobile aflate in posesiunea fie a barbatului, fie a femeii, si oricare ar fi regimul casatoriei se presupun ca apartin barbatului, afara numai daca femeia nu va proba contrariul.
[3] A se vedea art. 799 din Codul Comercial Carol al II-lea, Editia Oficiala, Imprimeria penitenciarului Vacaresti, 1940, p. 303, cu urmatorul continut: „Bunurile pe care sotia falitului le-a dobandit in timpul casatoriei in cei cinci ani anteriori sentintei declarative, se presupun fata de masa credala, pana la proba contrarie, a fi dobandite cu banii falitului si vor fi considerate proprietatea acestuia”.
O noua forma fara fond – Legea insolventei persoanei fizice
[4] A se vedea Gian Franco Campobasso, Diritto Comerciale, vol. 3, Utet, Torino, 2007, p. 338, (Rapporti fra coniugi. Presunzione muciana).
[5] A se vedea D. 24, I., L 51, De donationes inter virum et uxorem (Ulpian) „Quintus Mucius ait, cum in controversiam venit, unde ad mulierem quid pervenerit, et verius et honestius est quod non demonstrator unde habeat existimari a viro aut qui in potestate eius esset ad eam pervenisse. evitandi autem turpis quaestus gratia circa uxorem hoc videtur Quintus Mucius probasse”. Un rescript din perioada lui Alexander Severus confirma aplicarea acestei prezumtii… Nec est ignotum, quod, quum probari non possit, unde uxor matrimonii tempore honeste quaesierit, de mariti bonis eam habuisse, veteres iuris auctores merito credi- dissent (Codex 5, 16, 6).
[6] A se vedea Mihail Pascanu, Dreptul falimentar roman cu legislatia teritoriilor alipite, Editura Cugetarea, Bucuresti, 1926, pag. 324-331.
[7] Constantin C. Balescu, Prezumtia quasi-Muciana in dreptul falimentar, in Chestiuni de Drept Comercial si Maritim, Tipografia „Geniului”, Bucuresti, 1929, pag.146-179.
[8] Prezumtia muciana este reglementata de art. 1442 al Codului Civil Spaniol, fiind introdusa in urma reformei din 1981 precum si de art. 12 din Codul Catalan al Familiei (Llei 9/1998, de 15 de julio – Codi de Familia). Aceasta prezumtie se regaseste si in art. 78 al Ley Concursal 22/2003, de 9 de julio: „Declarado el concurso de persona casada en régimen de separación de bienes, se presumirá en beneficio de la masa, salvo prueba en contrario, que donó a su cónyuge la contraprestación satisfecha por éste para la adquisición de bienes a título oneroso cuando esta contraprestación proceda del patrimonio del concursado. De no poderse probar la procedencia de la contraprestación se presumirá, salvo prueba en contrario, que la mitad de ella fue donada por el concursado a su cónyuge, siempre que la adquisición de los bienes se haya realizado en el ano anterior a la declaración de concurso (…)”.
Se prezuma iuris tantum ca ar fi donatii simulate (donatiile intre soti sunt nule in dreptul spaniol) achizitiile de bunuri cu titlu oneros facute de sotul falitului in anul anterior declararii insolventei. Doar jumatate din valoarea pecuniara a bunului se prezuma a fi fost donata de falit in beneficiul celuilalt sot in caz de admitere a actiunii colective contravaloarea acesteia trebuie aportata la masa credala.
Prezumtia muciana in dreptul spaniol si catalan se aplica doar in cazul sotilor casatoriti sub regimul separatiei de patrimonii. Pentru detalii a se vedea Gomez Gil, M. A., Gomez Lucas, M.A., Marquez Carrasco, R.M., Suarez Robledano, J.M., Ley concursal y legislacion complementaria, 5a, Edicion, Colex, Madrid, 2012, pag. 316-317.
[9] In dreptul francez prezumtia muciana a fost reglementata de vechiul articol 542 (devenit ulterior L 624-6) din Code de commerce (1807) fiind introdusa printr-o lege din 1838: «les biens acquis pendant le mariage par le conjoint du commerçant étaient présumés avoir été acquis par le commerçant failli ou admis au reglement judiciaire avec des deniers provenant de l’exercice du commerce et devaient etre réunis a la masse de son actif». Aceasta prezumtie, care initial se referea doar la sotie, a fost extinsa printr-un decret din 1955 la ambii soti si s-a aplicat pana la Legea de reforma a Codului Comercial Francez din 13 iulie 1967 cand, prin art. 56, a fost suprimata prezumtia in defavoarea sotului falitului inversandu-se sarcina probei. Articolul 112 al legii din 25 ianuarie 1985 a reluat principiul expus de art. 56 al legii din 1967 si a devenit art. L. 621-112 din Codul comercial. Acest text reglementeaza actiunea numita in dreptul francez al insolventei ≪action en rapport≫ sau ≪action en réintégration≫ si care este ca natura juridica o actiune in declararea simulatiei ≪destinée a faire apparaitre que l’époux acquéreur n’est que le prete-nom de son conjoint≫. Pentru detalii a se vedea Conseil Constitutionnel, Décision n° 2011-212 QPC du 19 janvier 2012 Mme Khadija A., épouse M, accesibila pe site-ul internet: http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/root/bank/download/2011212QPCccc_212qpc.pdf

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.