O stafie bantuie Europa: terorismul contractual (II)

Wkro/ June 20, 2014/ Articole

Gheorghe PipereaEditorial publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 5/2014. Autor: Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Forta obligatorie a contractului este de necontestat, mai ales ca, asa cum remarca Georges Ripert, contractele sunt, in lumea moderna, mai stabile decat legea. Contractul, insa, nu are putere de lege decat daca este el insusi legal, adica nu contravine normelor de ordine publica si bunelor moravuri. Dintotdeauna judecatorul a putut sa verifice aceasta conditie negativa de valabilitate a contractelor si sa pronunte nulitati totale sau partiale in caz de conflict intre contract si ordinea publica ori bunele moravuri.

De altfel, legea interna nu este „lege in intelesul CEDO” atunci cand incalca principiile statului de drept, democratic. Si nimic nu este democratic in abuzul de putere.

De notat ca, in materia specifica a protectiei consumatorilor, CJUE a aratat constant ca legea si judecatorul (care se poate sesiza chiar din oficiu in acest scop) contrapun echilibrului formal ce rezulta din contractele de adeziune la care consumatorii sunt nevoiti sa adere un echilibru real, de natura a da proportionalitate prestatiilor partilor. In acest sens sunt spete recente ale CJUE (Oceano Grupo Editorial, Pohotivost, Joaquin Camino, Mohamed Aziz), inclusiv cea mai recenta (Arpad Kasler vs. OTP, 30 aprilie 2014). Acest echilibru formal la care se refera jurisprudenta CEDO si care rezulta din contractele de adeziune este, de fapt, un camuflaj al unui dezechilibru originar semnificativ  al prestatiilor partilor, in care cel puternic are potentialul de a castiga, in dauna (sau spre ruina) celui slab. Inlaturand aceasta ipocrizie, ignorand aceasta aparenta de echilibru, jurisprudenta CJUE instituie o prezumtie de dezechilibru al prestatiilor, prezumtie pe care profesionistul o poate rasturna proband ca a dat consumatorului posibilitatea sa influenteze natura clauzelor si, in plus, ca si-a respectat obligatia de informare in faza pre-contractuala.

Libertatea contractuala, de pe pozitii de abuz de putere economica, derapeaza in terorism.

In lumea de azi, exemple de terorism contractual gasim la tot pasul: (i) contracte cu clauze penale excesive; (ii) contracte cu dobanzi sau clauze penale derizorii impuse de profesionistul puternic profesionistului slab; (iii) contracte cu clauze abuzive pe termen lung; (iv) contracte care consacra supra-indatorarea prin preturi, dobanzi sau penalitati excesive, ducand la ruina debitorului; (v) acorduri de restructurare a creditelor prin impunerea unor acte aditionale la contracte care cimenteaza clauzele abuzive, ca o conditie a renuntarii la executarea silita si care adauga dobanzi si penalitati (santaj soft, prin mijloace „contractuale”); (vi) contracte de vanzare de armament sau de finantare a unor regimuri politice dictatoriale care genereaza creante odioase (contra statelor sau comunitatilor); (viii) contracte viciate de violenta (psihica); (ix) contracte lezionare; (x) contracte ale creditorilor care profita de starea de nevoie a debitorului (infractiune, conform noului Cod penal).

Transferul riscurilor antrenate de criza contractului (inclusiv devalorizarea leului fata de moneda de plata, sa zicem, CHF), dublat de penalitati excesive, care depasesc cu mult prejudiciul potential al creditorului, inseamna terorism contractual, caci contractul care impune un astfel de transfer al riscului nu are nimic de-a face cu libertatea de vointa a debitorului. Este doar unul dintre multiplele exemple de terorism contractual ale zilei.

Libertatea „puternicilor economiei” de a crea prin contracte de adeziune sau prin contracte obligatorii un iuris vinculum (= lant juridic) pe zeci de ani esueaza intr-o lipsire de libertate a debitorului inlantuit.

Ostaticii si cei terorizati nu sunt sclavi. Ei au o mica libertate de a se misca, dar numai in spatiul, timpul si conditiile dictate de terorist. La fel si cel prins in lantul juridic.

In anul 1972, Philippe Malaurie a introdus in limbajul juridic termenul de terorism contractual. Comentand o hotarare a Curtii de Casatie franceze din 1972, Malaurie a spus: un text care permite terorismul contractual trebuie reformat de urgenta[1]. Speta comentata se referea la unul dintre textele din Codul civil francez, respectiv, art. 1152, in redactarea anterioara anului 1975, text identic celui din Codul nostru civil din 1864. In redactarea sa initiala, textul art. 1152 din Codul civil francez impunea aplicarea clauzei penale indiferent de marimea prejudiciului produs de intarzierea la plata si indiferent de criza contractului ori de ruina debitorului. Clauza penala era considerata imutabila si intangibila.

Ulterior, formula lui Malaurie a fost preluata si de Denis Mazeaud[2], precum si de Bertrand Fages[3].

Conform DEX (editia 2009), terorismul  inseamna totalitatea actelor intentionate de violenta comise de un grup sau de o organizatie pentru a provoca teama generalizata si pentru atingerea unor scopuri politice. In limbaj juridic si diplomatic, terorismul inseamna folosirea deliberata si sistematica a unor mijloace violente sau amenintari de natura sa provoace teama si neincredere, panica si nesiguranta, ignorand orice norme umanitare.

Terorismul este, deci, o actiune violenta, socanta, menita a starni panica, frica si tulburarea. Aceasta actiune violenta si socanta concentreaza sau distrage atentia, obligand omul la ignorarea realitatii si activitatii lui obisnuite. Cel ce este terorizat este controlat de terorist; el nu mai actioneaza liber si nici constient; el alege, fortat, sa salveze viata sau integritatea fizica, a sa ori a persoanelor apropiate, in detrimentul optiunilor rationale sau emotionale libere.

Teroristul iti patrunde violent in intimitatea gandurilor, iti populeaza cosmarurile, iti alimenteaza teama si angoasele si, de aceea, il urasti. Sau, ca in sindromul Stockholm, ajungi sa simpatizezi cu ideile si actiunile lui aberante.

Dar nu e nimic din ceea ce ai fi facut constient si in deplina libertate.

Teroarea (si ura consecutiva acesteia) este exact ceea ce urmareste teroristul; persoana sau stafia lui te va bantui perpetuu. In plan juridic, cel mai grav este faptul ca terorismul obliga omul sa-si ignore drepturile si libertatile[4].

Un jurnalist american (Matt Taibbi, The Divide: American Injustice in the Age of the Wealth Gap, e-book, amazon.com.) arata ca un mic grup de indivizi super-bogati de pe Wall Street au ajuns sa fie nu numai persoane – institutii prea mari pentru a fi lasate sa esueze, ci persoane – institutii care sunt de neatins, intrucat sunt prea mari pentru a fi trimise in inchisoare[5]. In timp ce oamenii obisnuiti, dar nu atat de importanti pentru sistem[6], sunt trimisi la inchisoare pentru amenzi de circulatie de 100 de dolari, acesti intangibili sunt iertati pentru fraude, spalare de bani si finantari ale terorismului de miliarde de dolari[7], sau sunt lasati liberi, in schimbul platii unor amenzi colosale, pe care sunt de acord sa le achite, alaturi de ei, bancile, institutiile ipotecare, societatile de asigurari, adica exact acele institutii care au fost salvate de stat prin proceduri de bail-out, cu banii contribuabililor, pe motiv ca sunt prea importante pentru a disparea. Iritant este sa constatati cine suporta, in final, aceste amenzi penale. Oare banca, oare managerii sai? Nu, nicidecum. Cei care suporta aceste amenzi sunt clientii, prin comisioane si dobanzi variabile, plus reduceri de dobanzi la credite, statul si cetatenii, prin bail-out, deponentii, prin bail-in, oricine, practic, cu exceptia celor vinovati. Acesti platitori trebuie sa salveze aceste persoane juridice – infractoare (banci, societati de asigurari si institutii finantatoare din umbra, care sunt nu doar prea mari pentru a esua, ci si intangibile). Politicienii si sistemul judiciar american sunt platiti prin donatii electorale pentru a face legile de o asemenea maniera incat acesti over-lorzi ai sistemului sa nu piarda, sa nu plateasca, sa nu fie pedepsiti. Iar sistemul este importat cu succes si la noi, in Europa.

Codul nostru penal incrimineaza  fapta de a profita de starea de nevoie a unui debitor[8]. Din analiza faptei descrise sub denumirea marginala Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile la 247 alin. (1), rezulta ca impunerea in contracte a unor clauze penale excesive poate fi considerata infractiune, daca creditorul profita de starea vadita de vulnerabilitate a debitorului, datorata relatiei de dependenta a debitorului fata de creditor. E vorba, deci, de un vinculum juris pervertit, patologic, in care debitorul este transformat in victima, iar creditorul in agresor.

Asadar, cand vorbim de teroristi contractuali, ii numim pe cei pe care Boris Stark ii numea in 1972 „puternicii economiei”, pe cei care in anii de dupa falimentul Lehman Brothers din 2008 erau calificati prea mari pentru a fi lasati sa esueze (too big to let fail) si pe cei pe care jurnalistii americani ii denumesc acum too-big-to-jail, de intangibilii care ne fac, in mod insidios, sa platim noi pentru greselile lor.

Cum sa nu ii iubesti? Cum sa nu ii urasti, lasandu-i sa iti bantuie mintea?

Sa luam aminte insa: Pascal Bruckner (Luni de fiere) ne demonstreaza ca ura inlantuie cu mult mai trainic decat ar putea sa elibereze iubirea. Pentru ca what’s love but a second hand emotion?

Citeste si: O stafie bantuie Europa: terorismul contractual (I)


[1] Ph. Malaurie, nota la decizia Curtii de Casatie franceze, camera comerciala, din 4 iulie 1972 (Cass. com., 4 juill, 1972, no. 71-11194, D. 1972.732), apud B. Fages, Droit des obligations, 3eme ed., LGDJ, Paris, 2011, pp. 316-317.
[2] D. Mazeaud, La notion de clause pénale, thèse Paris XII, éd. 1992, n° 109, p. 67.
[3] B. Fages, p. 317.
[4] Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului defineste terorismul ca ansamblu de actiuni si/sau amenintari care prezinta pericol public si afecteaza securitatea nationala, avand urmatoarele caracteristici: a) sunt savarsite premeditat de entitati teroriste, motivate de conceptii si atitudini extremiste, ostile fata de alte entitati, impotriva carora actioneaza prin modalitati violente si/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politica; c) vizeaza factori umani si/sau factori materiali din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, populatiei civile sau al oricarui alt segment apartinand acestora; d) produc stari cu un puternic impact psihologic asupra populatiei, menit sa atraga atentia asupra scopurilor urmarite.
[5] Matt Taibbi ii numeste pe acesti intangibili „the too-big-to-jail Wall Street elite – a small archipelago of hyperacquisitive untouchables”.
[6] Matt Taibbi ii numeste pe acesti mireni „the too-poor-to-fight minority underclass – a vast ghetto of expendables with only theoretical rights”.
[7] Autorul da exemplul unui tanar de sub 20 de ani, prins ca priza heroina, trimis in inchisoare pentru consum de droguri. In comparatie, da exemplul unei banci americano-elvetiene, care a recunoscut ca a spalat bani pentru traficantul columbian numarul unu de heroina, dupa care a platit o amenda penala de un miliard de euro. Si nimeni din conducerea bancii nu a intrat in puscarie, desi fusesera implicati in spalarea de bani in favoarea traficantilor de heroina.
[8] „Fapta creditorului care, cu ocazia darii cu imprumut de bani […], profitand de starea de vadita vulnerabilitate a debitorului, datorata […] relatiei de dependenta in care debitorul se afla fata de el, il face sa constituie sau sa transmita, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanta de valoare vadit disproportionata fata de aceasta prestatie se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani”.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.