S1E2: Mișcă-te pentru a mișca Bine Zis

Admin/ August 31, 2021/ Articole

Ascultă aici Episodul 2

BINE ZIS
cu Mihail Dinu
podcast susținut de
Wolters Kluwer România

Când vrei să ai dreptate, dar nu poți să te exprimi convingător; când știi că ai dreptate, însă argumentele îți lipsesc; când trebuie să ai dreptate și nu negociezi adecvat, atunci urmărești podcastul potrivit. Bine Zis te ajută să învingi și să convingi.

Contrar opiniei generale, comunicarea verbală are o importanță redusă în contextul general al transmiterii mesajelor. Studiul întreprins de Albert Mehrabian încă din anii 70 arată că doar 7% din receptivitatea comunicării aparține verbului. Comunicarea paraverbală are o pondere de 38%, iar cea non-verbală nu mai puțin de 55%.

Comunicarea non-verbală se referă la ținută, postură, gesticulație și mimică.

Astfel, pentru a convinge trebuie să ne mișcăm nu doar buzele, ci și corpul. Gesticulația ajută ca mesajul să fie înțeles de două ori mai bine. Cercetările efectuate de Dr. Jana Iverson arată că actul gândirii este legat nu doar de vorbire, ci și de gesticulație. De asemenea, dr. Sussa Goldin-Meadow a demonstrat că persoanele care gesticulează își amintesc cu până la 20% mai multe informații față de cele care nu obișnuiesc să folosească gestica.

Putem identifica trei mari categorii de gesturi: „dăruiește”, „taie” și „arată”. Toate pornesc de la „poziția pregătit”, în care mâinile se află la nivelul taliei, gata pentru a fi mișcate în acord cu vorbirea.

Este recomandat să începem gesticulația chiar de la primele cuvinte, asigurându-ne astfel că o vom continua pe parcursul discursului – se aplică și în acest caz prima lege a lui Newton: „un corp aflat în mișcare tinde să rămână în mișcare; un corp în repaus tinde să rămână în repaus”.

Nu în ultimul rând, pentru pregătirea imediat anterioară discursului se recomandă urmarea unui ritual alcătuit din ușoare mișcări de „verificare”: picioarele bine ancorate, genunchii flexibili, postura verticală, trăsăturile faciale relaxate. Acest ritual ne poziționează, la propriu, în rolul oratorului.

bine-zis-vezi-tot

Bine Zis, un podcast despre persuasiune, oratorie, negociere și argumentare

Când vrei să ai dreptate, dar nu poți să te exprimi convingător; când știi că ai dreptate, însă argumentele îți lipsesc; când trebuie să ai dreptate și nu negociezi adecvat, atunci urmărești podcastul potrivit. Bine Zis te ajută să învingi și să convingi.

› › ›
Mihail Dinu este avocat și formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la disciplinele „Tehnici de argumentare judiciară” și „Public Speaking”. Combinând experiența practică și teoria, este un promotor constant al dobândirii și dezvoltării abilităților de comunicare.

Urmărește și alte episoade:

S1E1: Crede și cercetează

S1E3: Vorba dulce mult aduce

S1E4: Cuvintele sunt de argint, tăcerea e de aur

S1E5: Oglindă, oglinjoară

S1E6: Cu eticheta la vedere

S1E7: Cine îl ia pe NU în brațe

S1E8: Mea culpa

S1E9: Datoria începe cu „Da”

S1E10: Si(n)gur pe lume

S1E11: Promisiunea dată e datorie curată

S1E12: Cine se aseamănă se adună

S1E13: Jocul de șah

S1E14: Decalogul

S1E15: Artificii

bine-zis-vezi-tot

Urmărește și cel de-al doilea sezon:

S2E1: Oratoria la nivel de excelență

Share this Post