Sintact.ro – OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor

Alexandra Caras/ August 27, 2021/ Articole

CAPITOLUL IV: Autorizare şi înregistrare

Art. 34

(1)Toate unităţile sau întreprinderile care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt obligate să obţină o autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului.

(2)Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu trebuie să conţină următoarea listă care nu este exhaustivă:

a)codul/codurile operaţiilor de eliminare/valorificare potrivit anexelor nr. 3 şi 7;

b)tehnologia aplicată pentru fiecare tip de operaţiune;

c)tipurile şi cantităţile exprimate în tone şi volum de deşeuri care pot fi tratate, inclusiv originea acestora;

d)tipurile şi cantităţile de deşeuri şi/sau produse care rezultă din instalaţie exprimate în tone/an şi volum;

e)condiţiile tehnice şi tehnologice de funcţionare a instalaţiei de tratare;

f)măsurile de siguranţă şi de prevenire care trebuie luate;

g)modul de operare a instalaţiei de tratare astfel încât să nu apară efecte dăunătoare sau disconfort asupra mediului sau sănătăţii umane;

h)monitorizarea şi controlul instalaţiei de tratare, după caz, astfel încât să nu pună în pericol sănătatea umană şi să nu dăuneze mediului;

i)măsurile de închidere şi de întreţinere ulterioară, după caz;

j)specificarea perioadei de timp şi a capacităţii de stocare exprimate în volum şi tone a deşeurilor de pe amplasament.

(3)Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu se emite şi se revizuieşte în conformitate cu prevederile art. 12, art. 13 şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu prin care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a decis că sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) trebuie să conţină un plan de monitorizare a respectării criteriilor, iar în cazul în care se constată, de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu sau ai autorităţii centrale/teritoriale pentru protecţia mediului, neîndeplinirea vreunui criteriu se recurge la încadrarea materialelor în cauză ca deşeuri, urmând să fie gestionate potrivit legislaţiei aplicabile.

Art. 35

(1)În cazul în care APM consideră că metoda de tratare propusă nu este acceptabilă din punctul de vedere al protecţiei mediului, în special atunci când metoda nu este conformă cu prevederile art. 21, aceasta refuză emiterea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.

(2)Toate autorizaţiile/autorizaţiile integrate de mediu pentru operaţiuni de incinerare sau coincinerare cu recuperare de energie a deşeurilor se emit cu condiţia ca valorificarea să se realizeze cu eficienţă energetică ridicată.

(3)Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului împreună cu celelalte autorităţi publice centrale propun, dacă este cazul, prin lege procedura prin care se combină autorizaţia emisă potrivit art. 34 alin. (1) cu alte autorizaţii emise în baza altei legislaţii naţionale sau comunitare pentru a forma o singură autorizaţie în cazul în care un astfel de format înlătură:

a)dublarea inutilă de informaţii; şi

b)repetarea muncii de către operator sau autoritatea competentă care emite autorizaţii.

Art. 36

(1)ANPM ţine un registru cu următoarele tipuri de operatori economici, care nu se supun autorizării:

a)operatorii economici care transportă deşeuri nepericuloase în sistem profesional;

b)comercianţii care nu intră fizic în posesia deşeurilor sau brokerii.

(2)Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să se înscrie în registrul ţinut de ANPM.

(3)Operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparare a produselor sunt obligaţi să se înscrie într-un registru ţinut de ANPM, potrivit procedurii aprobate prin ordin de ministru, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.

(4)În vederea reducerii sarcinii administrative asociate procesului de înregistrare, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului informaţiile pe care le deţin cu privire la persoanele fizice şi juridice prevăzute la alin. (1).

(5)Instituţiile care desfăşoară activităţi care privesc apărarea ţării, securitatea naţională şi ordinea publică nu se înregistrează în registrul prevăzut la alin. (1).

Share this Post