Tratamentul fiscal al pierderilor de stocuri in Romania.

admin/ April 21, 2016/ Uncategorized

Comparație cu reglementările din Uniunea Europeană

“Regimul fiscal al <pierderilor din cauze neidentificate> ce apar și se mențin în supermarketuri, cu toate mijloacele de combatere imaginate reprezintă o problemă de care legiuitorul fiscal trebuie să se preocupe pentru identificarea modalităţilor concrete ale comerţului şi să încerce să aducă reglementarea la nivelul practicilor din aceste industrii”, arată prof. univ. Radu Bufan şi Daniel Iovescu, partener la SC ABA Management SRL într-un articol realizat pentru Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2016.

IMPACT FISCAL IMPORTANT. “Pierderile de stocuri pot fi întâlnite în diversele etape ale ciclului de producție – distribuție – vânzare, începând cu aprovizionarea cu materie primă în cadrul procesului de producție și terminând cu pierderile generate în cadrul procesului de vânzare a anumitor produse”, descriu cei doi cercetători fenomenul observat de ei din punct de vedere al tratamentului fiscal. “Indiferent de cauza pierderilor (perisabilități, degradări, pierderi tehnologice, furturi etc.), acestea au un impact fiscal important în activitatea societăților, atât asupra impozitului pe profit, cât și în sfera TVA, indiferent de rezidența fiscală a societăților comerciale”, mai adaugă analiza din revista editată de Wolters Kluwer România.

 CHELTUIELI DEDUCTIBILE. În studiul din Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2016, cei doi autori observă că  “fie că este vorba despre furturi/sustrageri, cu sau fără complicitatea personalului, fie că este consum la fața locului de produse alimentare, sau alte cauze, aceste pierderi se întâlnesc în toate economiile în care comercializarea se face liber la raft și se mențin între anumite limite, diferențiate în funcție de anumite criterii”. Analizând regimul fiscal al acestor pierderi, din perspectiva impozitului pe profit, prof. univ. Radu Bufan şi Daniel Iovescu pornesc de la premiza că acest regim pare de nedeductibilitate, conform dispozițiilor legale speciale „stocuri constatate lipsa din gestiune”.

RRDA-feature-image

PRINCIPIU NOU. “Însă, Noul Cod fiscal pune un nou principiu de determinare a cheltuielilor deductibile, și anume cel al <cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activității economice>, care este conceput a fi mult mai adecvat, și care nu mai impune o anumită legătură strictă între cheltuială și venit”, spun cei doi autori în articolul din Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2016, subliniind că, astfel, pare mai evident că, orice cheltuieli angajate de societate în vederea desfășurării în bune condiții a activității sunt deductibile. Totuşi, cercetătorii atrag atenţia că “și în aceste condiții, dispoziția derogatorie de la regula art. 25 alin. (1) este cuprinsă la alin. (4) lit. c), ce păstrează enunțul corespunzător din Codul fiscal 2004, al nedeductibilității stocurilor constatate lipsa din gestiune.” „În aceste condiții, se impune analiza amănunțită a dispozițiilor citate din perspectiva <pierderilor necunoscute> (<din cauze necunoscute>) în corelație cu măsurile posibile de contracarare a acestor fenomene păgubitoare pentru societatea comercială respectivă”, afirmă Radu Bufan şi Daniel Iovescu.

 COINTERESARE CONTRACTUALĂ. În opinia autorilor, exprimată în revista editată de Wolters Kluwer România, una dintre măsurile pe care un operator economic poate să le ia, în virtutea libertăţii de gestiune, pentru bunul mers al afacerii sale “constă în încheierea unor contracte care să cointereseze, să stimuleze pe cocontractant în îndeplinirea obligațiilor asumate, inclusiv printr-o răspundere agravată”. Prof. univ. Radu Bufan şi Daniel Iovescu evidenţiază că în  afara excepțiilor prevăzute de Codul civil, există și alte reglementări, tot de excepție, în materie comercială, însă care necesita acordul părților. “O asemenea reglementare este cea de la art. 16 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, care permite exonerarea de răspundere și transferul de responsabilitate asupra unor persoane terțe, cu acordul acestora și în schimbul unei remunerații (<prin transferarea responsabilităților, pe baza de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului>)”, se specifică în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2016.

TRANSFER LEGAL AL RESPONSABILITĂŢII. Reglementarea amintită de către cei doi autori demonstrează, conform acestora, “că pot exista excepții, respectiv cazuri de transfer legal al responsabilității, care sunt strict reglementate de lege, impun acordul persoanei asupra căreia ea se transferă, iar actul nu este cu titlu gratuit”. „Întrebarea ce se naște firesc din această primă excepție este dacă nu cumva operatorii economici pot conveni asupra unor astfel de contracte, cu respectarea cerințelor amintite, evident necesare în dreptul privat”, susţin Radu Bufan şi Daniel Iovescu în revista editată de Wolters Kluwer România. În studiul lor, autorii mai arată că “este de notat că, deși România <s-a dotat> în 2011 cu un Cod civil care pretinde că reglementează și activitatea comercianților (profesioniștilor), dintre contractele <numite> în acest Cod lipsesc o serie de contracte frecvent utilizate în viața economică, al căror regim juridic rămâne nereglementat expres: de exemplu, contractul de cash-pooling, contractul de tolling etc.”

OBLIGAŢIE DE REZULTAT PENTRU FIRMELE DE PAZĂ. Soluţiile contractuale propuse de cei doi autori în acest domeniu al pierderilor de stocuri au în vedere şi relaţionarea operatorului economic cu societăţile de pază. “În domeniul pazei în special, în România este un fapt notoriu că personalul de pază este în general necalificat, prost plătit, complet dezinteresat de ceea ce se întâmplă la obiectivul încredințat neavând <tradițional> nicio responsabilitate”, arată cercetătorii în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2016. Astfel, pentru prof. univ. Radu Bufan şi Daniel Iovescu, “o soluție certă de responsabilizare o constituie preluarea unei părți din riscul furturilor, adică transformarea parțială a unei obligații de diligență într-una de rezultat, cu acordul societății de pază, contra unei remunerații adecvate”.

 

 

 

 

Share this Post