Revista Română de Drept Privat (RRDP), acum accesibilă si pe www.iDrept.ro
Colecția Revistei Române de Drept Privat poate fi studiată de profesioniștii dreptului pe portalul de documentare juridică iDrept.ro, dezvoltat de Wolters Kluwer România. Articolele și studiile publicate în această revistă, începând cu anul 2007, aduc în spațiul public puncte de vedere valoroase, atent selectate, privind legislația și jurisprudența domeniului, interpretările lor, venite dinspre mediul academic, dar și dinspre practicieni, precum și tendințele de evoluție a dreptului privat în spațiul european și nu numai.
INSTRUMENT FOARTE UTIL. Meritul de a coagula în jurul Revistei Române de Drept Privat, publicată de Ed. Universul Juridic, un colectiv de autori de prestigiu aparține directorului acesteia, reputatului prof. univ. dr. Marian Nicolae, de la Facultatea de Drept a Universității din București.
“Formularea unor opinii articulate, elaborarea unor teze și teorii bine fundamentate, apte să servească cunoașterii, interpretării și aplicării reglementărilor interne, comunitare și internaționale, precum și fundamentării diferitelor politici interne și comunitare, sunt imperios necesare, dacă vrem ca România să devină un veritabil actor pe scena economică și politică europeană sau internațională, iar nu să rămână un simplu spectator. Or, dreptul privat este chemat să-și aducă o contribuție esențială în această privință, iar o revistă de strictă specialitate care să servească acest scop poate reprezenta un instrument foarte util”, afirma prof. univ. dr. Marian Nicolae în declarația de intenții pe care a expus-o la înființarea revistei.
INTEGRARE ONLINE. Așadar, invitația profesorului amintit, ca revista să reprezinte acel instrument foarte util pentru profesioniștii dreptului, este acum potențată de integrarea colecției în portalul idrept.ro. Cu atât mai valoroase sunt opiniile exprimate în numerele revistei cu cât din 2007, de la înființarea ei, perioada a fost marcată de schimbarea Codului civil și a Codului de procedură civilă. În acest fel, avocații, magistrații, consilierii juridici, notarii, studenții, masteranzii și doctoranzii în drept, precum și alți interesați de articolele și studiile din Revista Română de Drept Privat le pot consulta pe site-ul dezvoltat de Wolters Kluwer România, atât la secțiunea “Reviste”, cât și inserat la nivelul articolelor din actele normative la care fac trimitere explicațiile și comentariile autorilor regăsiți în numerele revistei.
Pingback: Revista Română de Drept Privat (RRDP), acum accesibilă si pe www.iDrept.ro | Afaceri juridice europene - European Legal Affairs. blog