CSDE – laureat al Premiilor de Excelenta IER

Admin/ December 17, 2012/ Contencios fiscal. Impactul Noului Cod de Procedură fiscală în litigiile fiscale - 30 septembrie 2016

Cu ocazia festivitatii de decernare a Premiului de Excelenta acordat de catre Institutul European din Romania (IER) Centrului de Studii de Drept European (CSDE) pentru cercetare si formare in afaceri europene (13 decembrie 2012, Hotel Intercontinetal, Bucuresti), prof. univ. dr. Mihai Sandru, directorul CSDE, a sustinut urmatoarea alocutiune:

“Este o bucurie sa observam ca Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane este singurul centru premiat care are activitati strict juridice. In prezent, dreptul Uniunii Europene se afla in fata unor multiple provocari: dreptul UE se afla in plin proces de juridicizare; sunt, de asemenea, dezbateri serioase referitoare la fundamentele juridice ale Uniunii Europene, temeiul actelor normative, aderarea UE la CEDO. In acest context, CSDE se impune in cercetarea relevanta pentru Romania prin domeniile in care actioneaza, respectiv: interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii Europene de catre instantele judecatoresti din Romania (iaduer.ro), programul „Consultari europene” – program destinat intaririi capacitatii proactive a specialistilor din Romania in fata problemelor curente ale Uniunii Europene; proiectul „JurisClasor CEDO (Clasorul de jurisprudenta CEDO)”.

CSDE a incercat ca prin activitatile sale sa acopere o larga paleta de interese pentru profesionistii din Romania – au fost organizate dezbateri, poate unele, ca modalitate si structura, in premiera in Romania – privind aplicarea si interpretarea dreptului UE in Romania.

CSDE este un releu puternic in Romania in privinta transmiterii cunostintelor valoroase ale specialistilor din domeniul dreptului european prin traducerea lucrarilor acestora – atat in articolele publicate in Revista Romana de Drept European (editata de Wolters Kluwer) cat si prin editarea unor volume.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fara ajutorul cercetatorilor asociati precum si a parteneriatelor stabilite cu asociatii profesionale si stiintifice – Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania.

Suntem implicati in diseminarea informatiilor relevante in domeniul dreptului european prin blogul propriu, prin site-ul care se constituie o baza de date referitoare la aplicarea si interpretarea dreptului UE (www.iaduer.ro) cat si prin site-uri partenere – juridice.ro, infolegal.ro, avocatnet.ro.

Spre a mai face un pas in domeniul cercetarii, cu ocazia acestui eveniment, lansam propunerea realizarii unei retele a centrelor de cercetare din Romania, din domeniul dreptului si afacerilor europene care sa conduca la o si mai buna cunoastere a activitatii acestora si o mai buna coordonare si conlucrare.

In final, adresez multumiri domnului ministru Leonard Orban si doamnei prof. univ. dr. Gabriela Dragan pentru acordarea premiului, participantilor la evenimentele desfasurate pentru ca ne-au stimulat in pregatirea si organizarea acestora, cercetatorilor asociati si voluntarilor care au depus efort alaturi de noi pentru functionarea CSDE, si nu in ultimul rand, domnului acad. Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane care a incurajat crearea Centrului de Studii de Drept European.”

Sursa

Share this Post