Copiii se descurca si singuri – medierea si prevenirea hartuirii elevilor in scoli

Admin/ January 16, 2013/ Articole

Autor: Sabine Walsh

In ultimele trei luni ale anului trecut, trei fetite din partea de Nord-Vest a Irlandei si-au pus capat zilelor. Hartuirea, in special in mediile de socializare online, a fost adusa in discutie in toate cele trei cazuri. Cam in aceeasi perioada, dar din simpla coincidenta, canalul unui program national de televiziune a inceput sa puna accentul pe hartuire si pe efectele acesteia asupra victimelor, familiilor lor, dar si asupra hartuitorilor insisi (de exemplu, emisiunea ”Bullyproof”, RTE 1). Toate acestea au dat nastere unor dezbateri ample despre modalitatile prin care ne putem mentine copiii in siguranta, atat in mediul online, cat si acasa. Pe masura ce hartuirea ia forme din ce in ce mai sofisticate, a devenit general acceptata si ideea ca reactia impotriva hartuirii trebuie sa insemne mai mult decat o mustrarea si o sanctiune aplicata hartuitorului. Mi s-a cerut recent sa tin cateva ore de mediere pentru niste studenti in stiintele educatiei si, asa cum anticipasem, am ajuns sa ne intrebam daca medierea are un rol in combaterea hartuirii. Din fericire, imi facusem temele inainte; studiasem mai multe programe de mediere implementate in scoli, precum si literatura recenta din jurul acestui subiect. Deosebit de interesanta pentru mine era si perspectiva profesorilor aflati in sala, pentru ca acestia se confruntau constant cu problemele de hartuire in scoala.

Cele mai multe programe de mediere implementate in scoli pe care le-am observat propuneau medierea de la egal la egal, in cadrul careia unii elevi mediau disputele ivite intre alti elevi[1]. De obicei, toti elevii din scoala sau toti elevii din an urmeaza o sesiune de instruire in rezolvarea conflictelor, dupa care elevii interesati pot opta pentru o instruire mai aprofundata. Odata instruiti, noii mediatori lucreaza in echipe, cu elevi mai mici decat ei. Data fiind varsta mediatorilor si a colegilor cu care lucreaza, se pot ivi probleme specifice mediului scolar, precum expunerea publica a  abuzului sau a incidentelor, care uneori pot fi atat de grave incat impun prezenta unui adult.

Prin intermediul medierii de la egal la egal, rezolvarea conflictelor devine o oportunitate de invatare, pe masura ce elevii sunt incurajati sa-si rezolve problemele si sa recunoasca faptul ca unele conflicte cer implicarea adultilor.

Mediatorii invata in timpul instruirii si prin exersarea aptitudinilor dobandite, iar elevii care valorifica metodele de mediere invata sa rezolve conflicte si isi dezvolta aptitudinile de comunicare in acest timp, urmarind comportamentul mediatorilor.

Desi exista numeroase studii pozitive privind aceste programe, chiar si aici, in Nord-Vestul Irlandei[2], folosirea medierii de la egal la egal pentru a raspunde la situatiile de hartuire are parte atat de dificultati, cat si de critici. Unele motive de ingrijorare se leaga de faptul ca medierea, care, dupa cum stim, incearca sa rezolve disputele fara sa arate vinovatul cu degetul, il poate astfel incuraja pe hartuitor, victimizandu-l in continuare pe cel care este hartuit si care se simte oricum, cel mai adesea, descurajat. Rezolvarea situatiei fara a recunoaste raul cauzat de hartuitor poate perpetua sentimentul de victmizare al elevului hartuit. Mai mult, mediatorilor tineri le lipseste adesea maturitatea emotionala si experienta psihologica necesare pentru a tine piept manipularii pe care hartuitorii o folosesc atat la scoala, cat si in sala de mediere. Unii comentatori au comparat hartuirea la scoala cu violenta domestica, facand referire in special la dezechilibrul de forte ce caracterizeaza ambele tipuri de situatii si la faptul ca amandoua se intind pe o anumita perioada de timp, nereducandu-se la un incident izolat. Aceleasi motive de ingrijorare se manifesta si fata de medierea conflictelor din mediul familial, in situatiile de violenta domestica.

Sa insemne asta ca medierea nu poate juca nici un rol in rezolvarea problemei hartuirii? Nicidecum. Ea este eficienta in special in formele de mediere de la egal la egal, ce fac parte dintr-o suita de abordari si strategii aplicate in solutionarea conflictelor din scoli, cunoscute sub numele de ”practici de reabilitare” si definite astfel: un set de comportamente si practici orientate pe evidentierea punctelor forte a retelelor sociale si a relatiilor si pe cresterea nivelului de disciplina prin intermediul unui sistem educational si decizional incluziv. Concret, practicile de reabilitare cauta sa ii implice cat mai mult cu putinta pe cei afectati de decizii in procesul de luare a deciziilor, dar intr-un mod puternic structurat, care sa ofere sprijin si totodata provocari/control.”[3] Aceste practici pot lua diverse forme, incluse fiind: medierea de la egal la egal, mentoratul, asistenta si sistemele de sustinere de la egal la egal, activitatile de grup si cercurile de discutii, construirea aptitudinilor de comunicare si conferintele, interventiile asemanatoare celor din cazurile de infractiuni sau din cadrul proiectelor de reabilitare juridice.

Asemenea instrumente si aptitudini abordeaza multe din cauzele hartuirii, precum increderea in sine scazuta a elevilor, lipsa educatiei emotionale si a aptitudinilor de comunicare, precum si lipsa incurajarilor. Ele imbunatatesc atmosfera generala de la scoala si ofera copiilor posibilitatea de a dobandi aptitudinile necesare abordarii unui conflict la orice varsta, inainte ca acesta sa se transforme intr-un tip de comportament. Rezultatul aplicarii acestor metode este prevenirea multiplicarii cazurilor de hartuire in scoala si evitarea situatiei in care acestea sa fie considerate evenimente obisnuite. Impactul pozitiv al acestor practici nu reiese doar din studiile asupra rezultatelor implementarii lor in scoli, ci si, de exemplu, din marturia ferma a unei profesoare, care a participat la conferintele mele si care provine dintr-o scoala in care s-au depus eforturi enorme pentru introducerea practicilor de reabilitare. Ea spune ca situatiile de hartuire apar rareori in scoala lor, iar comportamentul anti-social de tipul vandalismului este din ce in ce mai rar intalnit.

Noi, mediatorii, stim ca medierea poate determina schimbari fundamentale in modul in care oamenii percep puterea (pozitiva), auto-evaluarea, relatiile si comunicarea cu ceilalti. Stim, totodata, ca ea nu poate vindeca toate bolile comportamentale din scoli, ca nu este o metoda adecvata oricarei situatii si ca adesea trebuie dublata de alte strategii. Totusi, uneori tindem sa uitam cat de repede invata si se adapteaza copiii la noutati si cat sunt de nerabdatori sa deprinda aptitudini noi, in special atunci cand acest lucru le da ocazia sa se compare cu adultii. Daca adultii din companii si din alte locuri de munca, precum si guvernele statelor ar imbratisa aptitudinile de gestionare a conflictelor si programele de mediere cu entuziasmul copiilor din programul Cool Schools, lumea ar arata cu totul altfel…