Sumara radiografie a mecanismelor insolventei
Autor: Florian Mateita partener al Rominsolv SPRL si fondator al Fairsolve.com
Deblocarea circuitelor economice cu ajutorul tehnologiei
Imaginati-va un organism viu si priviti cum sangele patrunde prin toate capilarele si satisface nevoile miliardelor si miliardelor de celule. Cum celulele sunt organizate impecabil in tesuturi: muschi, oase, organe, fiecare cu rolul sau dar in interesul ansamblului. Cum necesitatile vitale ale organismului insusi sunt transferate spre tesuturi – prestatori de servicii (muschii, creierul si oasele) sau fabricanti de produse (organele, glandele) – si puse sa lucreze impreuna, coordonate perfect prin reteaua informatica numita sistem nervos.
Organismul este sanatos atunci cand tesuturile si sistemele lui isi indeplinesc fiecare functia pentru care au fost create, organizate si interconectate. Nu mai mult, nu mai putin, pentru ca toate sunt in echilibru…
Cand organismul se imbolnaveste, medicii intervin asupra cauzei, identifica tesutul bolnav si ii furnizeaza medicatia adecvata. Sau, daca este nevoie, urmeaza o procedura chirurgicala, invaziva, prin care se elimina malfunctiunile ce pot genera reactii adverse in lant si, pentru ca exista interdependenta tip aval-amonte, pot afecta alte organe sanatoase. Organismul sufera o perioada, apoi reintra in viata normala!
Tot mecanismul descris mai sus are un motor: necesitatea. Pornind de la necesitatile vitale cum ar fi aerul, apa, hrana, odihna, caldura etc si ridicandu-ne gradual pana la nevoile abstracte de cunoastere si cultura, oamenii fac eforturi permanente pentru a le satisface. E stiut ca nevoile satisfacute genereaza alte nevoi in felul acesta efortul continua pe doua paliere: nevoia de mentinere a gradului de satisfacere a necesitatilor existente la un moment dat si apoi satisfacerea noilor necesitati (provocate de inaintarea in varsta, de cresterea averii, de progresul tehnic etc).
Omul a descoperit ca efortul necesar atingerii unor obiective individuale este mai mic daca este realizat in colectiv, cu o conditie insa: fiecare membru al colectivului sa aiba rolul lui (pe care sa-l cunoasca si sa-l joace), bineinteles subordonat obiectivului colectiv!
Intreprinderea este una din formele actuale de organizare prin care indivizii isi satisfac nevoile personale depunand efort in vederea atingerii unui beneficiu colectiv, fiind astfel o celula de baza a societatii, cu o importanta functie sociala. Functia sociala a intreprinderii rezida in faptul ca angajeaza personal si satisface un anumit numar de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeaza stabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea, formarea profesionala etc. Intreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a carei functionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari, manageri, personal de executie).
Continuam rationamentul si deducem astfel ca scopul final al activitatii economice este acoperirea nevoilor din ce in ce mai diverse si in continua expansiune ale consumatorilor: pornesc de la satisfacerea celor mai elementare necesitati biologice pana la cele mai elevate gusturi culturale sau spirituale. Cum nerabdarea satisfacerii acestor necesitati este insatiabila, mijloacele pentru a le obtine – in principal timpul dedicat muncii in cadrul intreprinderilor – este si va fi mereu insuficient.
Scoatem astfel in evidenta permanentul conflict intre interesul colectiv (vorbim doar de cel al intreprinderii) care cere angajatilor sa depuna efort astfel incat sa produca mai mult – si interesul angajatilor, individual, care tinde spre a obtine resurse cat mai mari, intr-un timp cat mai scurt.
Asa ca oamenii-consumatori, pentru a obtine mai multa resursa disponibila spre consum vor a) multiplica numarul de ore lucrate (printr-o organizare superioara a muncii si folosind unelte, utilaje, roboti, calculatoare) astfel ca productivitatea muncii creste (un angajat va produce mai mult in aceeasi unitate de timp) si vor fi platiti mai bine, b) vor apela la credite bancare (pentru a cumpara acum, vor utiliza o parte din resursele lor viitoare) sau c) vor incalca regulile in incercarea de a obtine mai mult, mai repede (nedeclararea unor venituri, neplata sau plata cu intarziere a datoriilor, utilizarea fondurilor, activelor intreprinderilor unde lucreaza in interes personal sau semnarea unor contracte in folosul propriu etc).
As imparti oamenii-consumatori in doua tabere:
- Cei putini, decidentii, care conduc intreprinderile si care iau decizii;
- Cei multi, executantii, care sunt influentati de deciziile (sau de consecintele deciziilor) celor din prima categorie.
Intr-o intreprindere, atunci cand o privim din exterior, cei care conteaza sunt decidentii: ei reprezinta firma, ei selecteaza executantii, ei impun regulamentele interioare si conduita fata de clienti. Din acest punct de vedere, consider ca cei ce trebuie analizati prin prisma comportamentului sunt decidentii-consumatori.
La presiunea nevoilor personale permanent in crestere (in volum, complexitate si urgenta), atat decidentii cat si executantii vor cauta sa obtina mai multa resursa printr-un amestec de actiuni ce se pot inscrise in oricare din cele trei orientari descrise mai sus.
De cele mai multe ori, pachetul de beneficii al decidentului este legat (intr-o masura mai mare cu cat este mai inalt in ierarhie) de performantele intreprinderii cuantificate printr-un set de indicatori cantitativi si calitativi (profit sau diverse rate ale profitului, cote de piata, volum de vanzari, structura de productie etc) astfel ca, cel putin la nivelele superioare de management, interesul personal se suprapune aproape integral pe matricea de interese a intreprinderii, iar deciziile lor vor urmari realizarea obiectivelor imediate.
Obiectivele fixate nerealist, lipsa unui departament de previziune sau erorile acestuia, lipsa resurselor de capital, forta de munca slab pregatita sunt doar cateva din posibilele cauze ale derapajelor financiare care pot surveni pe fundatia deciziilor gresite. De cele mai multe ori, managementul va ramane perplex fata de noua directie a societatii pe care o conduce si va reactiona prea tarziu, prea moale, neesential. Daca resursa de aur a productivitatii muncii nu mai este tangibila, managementul fara solutii nu va pleca de la conducere ci va face orice pentru a ramane in functia care-i va furniza resursele de care are nevoie: va incerca cel mai probabil un credit de urgenta, in conditii impovaratoare. Imediat dupa aceea sau in acelasi timp, intreprinderea va incepe sa incalce regulile si sa intarzie plata furnizorilor, a ratelor bancare, a obligatiilor la stat. Salariatii competenti vor observa dificultatile si, pentru ca au ce vinde pe piata muncii, vor parasi compania aflata in deriva. Spirala esecului se inchide atunci si, fara o interventie externa, ramane o chestiune de timp ca esecul sa fie total.
Cu motoarele gripate, fara coerenta in stabilirea unei directii, cu pilotii certandu-se la mansa, intreprinderea, cu botul spre pamant, pierde din ce in ce mai repede nivelul de incredere la care ajunsese si, in lipsa interventiilor externe rapide si eficiente, ajunge cu siguranta in faliment.
Ca un organism viu, economia nationala trebuie sa vindece organul bolnav sau sa-l extirpe pentru ca pe locul ramas liber sa creasca altul. Cei care fac astfel de interventii sunt practicienii in insolventa!
Citeste intregul articol in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 1/2013, autor Florian Mateita.
