Concluziile orale. Timpul
Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 32/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu
Cel mai important lucru in cadrul expunerii orale este timpul. El este principalul dusman al celui ce vorbeste in fata instantei. Incearca sa ti-l faci prieten, intelegand cum functioneaza presiunea lui asupra judecatorului.
Cred ca in 9 cazuri din 10, judecatorii ajung sa atraga atentia vorbitorilor asupra apropierii de final. „Sintetizati domnule avocat”, „in concluzie” sau „apropiati-va de final” sunt expresiile vedeta ale acestui moment procesual.
Si intr-adevar, judecatorul nu are timp. Daca acceptati ca argumentarea finala are ca scop convingerea judecatorului, iar nu incantarea salii, atunci veti accepta si faptul ca, pentru a fi convins, judecatorul trebuie in prealabil sa fie atent. Nu poti convinge pe cineva care nu te urmareste. Tocmai de aceea incearca sa te incadrezi permanent in timpul care iti este alocat si incearca sa urmaresti semnele pierderii rabdarii judecatorului. Semnele sunt evidente, iar uneori judecatorul le face intentionat. Daca, de exemplu, judecatorul inceteaza brusc de a te mai urmari si rasfoieste galagios dosarul, poti fi sigur ca-si doreste sa te apropii de sfarsit. Dar semnul general pentru epuizarea timpului alocat dosarului este inchiderea lui si asezarea de o parte, in randul celor scoase in pronuntare. Judecatorul iti comunica deschis ca este lamurit si ca trebuie doar lasat sa scrie solutia.
Din pacate, in instantele noastre nu se obisnuieste sa se aloce o unitate de timp determinata pentru cuvantul pe fond. Nu exista obiceiul celor 30 de minute sa zicem, sau celor 10 minute. Fiecare avocat incearca sa vorbeasca atat cat are nevoie pentru a-si expune cazul si pozitia juridica. De obicei nu reuseste, tocmai pentru ca intervine cenzura judecatorului: „pe scurt, domnule avocat”.
Daca gasiti presedinti de complet care va cuantifica din start timpul interventiei, incadrati-va strict in acesta. Daca vi se spune ca aveti 10 minute este bine sa va programati interventia, astfel incat cu 1-2 minute inainte de epuizarea timpului sa incheiati. Ganditi-va ca judecatorul poate urmari usor pe ceas trecerea timpului, in timp ce pentru avocatul care vorbeste in picioare este mai dificil sa faca asta. Timpul trece mai greu pentru cel care il suporta pasiv si mult mai usor pentru cel ce este in mijlocul actiunii.
Insa in majoritatea cazurilor nu se anunta timpul alocat pentru interventie. Revine avocatului sa-si stabileasca singur unitatea de timp rezonabila. O idee buna ar fi sa-ti evaluezi timpul de care ai nevoie si sa-l ceri efectiv instantei. „Va retin atentia 10 minute onorata instanta” sau „am nevoie de 15 minute, domnule presedinte”. Odata ce direct sau implicit instanta ti l-a acordat vei sti exact pe ce te poti baza si cum sa-ti gestionezi evolutia.
Cel mai adesea, judecatorul intrerupe avocatul atunci cand acesta bate pasul pe loc si inceteaza sa comunice lucruri importante. Judecatorul urmareste sa folosesti eficient timpul pe care il ai. Expunerea ta orala poate da un randament pentru judecator doar daca priveste transant lucrurile, pe care el se poate baza, atunci cand peste cateva ore va scrie solutia in camera de consiliu. Daca in loc sa ataci frontal problemele juridice din speta, doar repeti chestiunile de fapt necontestate, faci istoricul dosarului, rememorezi cronologia administrarii probelor si reproduci continutul declaratiilor martorilor ori ale sustinerilor partilor, cu siguranta vei provoca interventia intreruptiva a judecatorului. Atunci cand judecatorul spune „la obiect”, el sanctioneaza de fapt vorbitul in gol, general, neaplicat. Imediat dupa aceasta corectie va urma cea finala, luarea cuvantului.
