Monitorul Oficial nr. 413/11.6.2015

Admin/ June 11, 2015/ Monitorul Oficial

Curtea Constitutionala
114. Decizie [R] referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, in ansamblul sau, si, in special, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din aceasta

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
83. Ordin privind aprobarea tarifului reglementat de tranzit perceput de operatorul de transport si de sistem pentru prestarea serviciului de tranzit al energiei electrice din/spre tarile perimetrice prin sistemul electroenergetic national

Guvernul
399. Hotarire privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014-2020

Guvernul
391. Hotarire privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor – Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA in domeniul public al comunei Spantov, judetul Calarasi

Guvernul
362. Hotarire privind aprobarea atributiilor, precum si a modului de organizare si functionare a Consiliului de coordonare pentru sistemele de transport inteligente

Curtea Constitutionala
159. Decizie [R] referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii

Share this Post