Ajutorul public judiciar. Beneficiari si forme
Extras din articolul Eficacitatea ajutorului public judiciar. Probleme teoretice cu aplicabilitate practica, autor Puscariu Nonu-Gheorghe, publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 4/2015.
Un aspect care ne-a atras atentia in mod deosebit este legat de sfera beneficiarilor ajutorului public judiciar. Conform art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, aceasta se aplica persoanelor fizice[1] „avand domiciliul sau resedinta obisnuita in Romania sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene”.
Dintru inceput, putem observa ca, din sfera beneficiarilor, nu fac parte persoanele juridice. In literatura de specialitate[2] s-a sustinut ca aceasta categorie de persoane nu ar trebui sa poata beneficia de ajutor judiciar, bazat pe faptul ca si in situatiile in care persoana juridica este una care nu urmareste obtinerea unui profit, totusi dispune de suficiente resurse pentru suportarea cheltuielilor. Ideea contrara reiese chiar din prevederile art. 90 alin. (4) C. pr. civ., precum si din prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2013, unde aceste dispozitii sunt detaliate. Intr-adevar, aceasta categorie de persoane nu beneficiaza de toate facilitatile de care dispun persoanele fizice, totusi, suntem de parere ca si in cazul lor se justifica acordarea ajutorului judiciar, in sens contrar, sumele foarte ridicate pot duce la destabilizarea economica a persoanei care in definitiv, prin augmentare poate determina desfiintarea acesteia. Spre exemplu, in urma achitarii unei taxe judiciare de timbru ridicate, o societate poate intra in insolventa si poate sfarsi prin faliment. De aceea, consideram ca ar fi oportun ca cele doua reglementari sa fie unificate intr-una singura pentru a evita diferentele nejustificate[3].
O chestiune putin mai subtila la o prima vedere este legata de apartenenta beneficiarului la un anumit stat. Astfel, pe de o parte, din ratiuni ce tin de unificare a legislatiilor, pot beneficia de ajutor judiciar toate acele persoane care domiciliaza sau isi au resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Pe de alta parte, pot fi beneficiari si acele persoane care nu indeplinesc conditiile de mai sus, dar care, conform art. 21 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, sunt cetateni sau domiciliaza intr-un stat cu care Romania are o legatura conventionala care contine dispozitii referitoare la accesul international la justitie.
Intrebarea este, ce se intampla cu cetatenii romani care nu domiciliaza pe teritoriul unui stat care sa indeplineasca cerintele prezentate mai sus? Cu alte cuvinte, cetatenii romani care domiciliaza sau isi au resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat tert nu pot beneficia de ajutor public judiciar? O astfel de reglementare se considera[4] ca se afla in contradictie cu art. 16 alin. (1) din Constitutie, care prohibeste discriminarea propriilor cetateni in fata legii si a autoritatilor publice. In situatia prezentata mai sus, s-ar crea in mod indirect o astfel de discriminare a cetatenilor romani in functie de statul in care domiciliaza sau isi au resedinta obisnuita. In mod surprinzator, prin incercarea de largire a cadrului teritorial de aplicare a normei, in fapt, legiuitorul se pare ca a reusit sa il limiteze acolo unde nu ii era permis.
Consideram ca aceasta interpretare este mult prea restrictiva, iar o interpretare teleologica, in completarea celei literale ne poate conduce la o solutie mult mai adecvata. Din analiza preambulului acestui act normativ, putem observa ca ratiunea adoptarii sale este aceea de a crea un nivel minim de protectie pentru solicitanti, fara a da nastere unor discriminari intre cetatenii proprii si cei ai altor state membre. Prin urmare, putem conchide ca textul art. 2 aduce aceste limitari doar solicitantilor care nu au cetatenia romana. Altfel spus, aceasta norma are rolul de a extinde aceste beneficii si altor persoane, nu de a le restrange in mod nejustificat.
De asemenea, tot de sfera beneficiarilor tin si formele prevazute de lege pentru acordarea ajutorului public judiciar. Pentru persoanele fizice, legiuitorul a fost mai permisiv, prevazand in art. 6 al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 doua mari categorii de facilitati. Pe de o parte, exista posibilitatea suportarii de catre stat a remuneratiilor cuvenite unor participanti in procesul civil, remuneratii care, altminteri, ar trebui suportate de catre parte (onorariul avocatului, expertului, traducatorului, interpretului sau a executorului judecatoresc). Pe de alta parte, un alt beneficiu este strans legat de taxele judiciare de timbru, in orice etapa si faza procesuala, prin acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari ale acestora.
Avand in vedere ratiunea reglementarii, asigurarea liberului acces la justitie, nu vedem de ce au fost excluse din sfera ajutorului public si cautiunile.[5] Si aceste obligatii banesti sunt de natura a constitui un impediment serios in calea liberului acces la justitie. S-a exprimat si opinia contrara, conform careia „cautiunea si ajutorul public judiciar se exclud reciproc”[6]. Principalele argumente care sustin aceasta idee sunt generate de scopul sau de natura juridica a acestei institutii. Cautiunea reprezinta o garantie pentru creditor, asigurand solvabilitatea titularului cererii, neavand incidenta in problematica accesului la justitie.
Pentru a observa daca este asa, sa luam un exemplu: cautiunea prevazuta in art. 450 C. pr. civ., reprezinta o conditie sine qua non pentru suspendarea executarii provizorii in apel, la fel ca in cazul suspendarii executarii pana la solutionarea contestatiei la executare prevazuta la art. 718 acelasi act normativ. In aceste cazuri, imposibilitatea partii de a avansa aceste sume poate duce la o executare silita „pripita”, care ulterior va trebui intoarsa[7], iar repunerea in situatia anterioara poate fi limitata spre exemplu, de situatia tertilor de buna-credinta. In aceasta ipoteza, prin acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, amanarii sau esalonarii cautiunii, se puteau evita o serie de proceduri anevoioase care in final nu sunt susceptibile de o repunere in concreto in situatia anterioara.
Asadar, consideram ca si plata unor sume cu titlu de cautiune sunt susceptibile de a incalca accesul la justitie. In acelasi sens s-a pronuntat si o instanta, care desi a respins cererea de reexaminare, a afirmat in considerentele incheierii ca omisiunea de legiferare nu inseamna de plano o excludere a cautiunilor din sfera ajutorului judiciar[8]. Aceasta concluzie reiese din prevederile art. 49 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, care in materie de asistenta judiciara acordata cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru, face trimitere la o anexa in care se prevede expres si situatia cautiunilor. Un alt argument adus de instanta este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care asimileaza si aceste sume unor posibile limitari ale accesului la o instanta. Tot pe aceasta problema a avut ocazia sa se pronunte si Curtea Constitutionala, insa aceasta a respins exceptia, pe motiv ca nu se poate pronunta asupra unei lipse de reglementare[9].
La aceste argumente, am mai putea adauga si situatia consumatorilor, care printr-o contestatie la executare, cer atat suspendarea executarii, cat si constatarea si sanctionarea unor clauze abuzive. In aceasta ipoteza, se ridica intrebarea daca anularea clauzelor fara suspendarea executarii silite reprezinta o masura eficienta. La o asemenea intrebare, intr-un caz similar, s-a pronuntat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, care a afirmat in principiu ca o reglementare (in speta, cea spaniola) este contrara dreptului unional atat timp cat instanta nu poate aplica masuri provizorii[10]. In dreptul nostru, instanta are aceasta posibilitate, dar cautiunile extrem de ridicate pot constitui un impediment serios[11].
Nu in ultimul rand, ajutorul judiciar poate fi extrapolat in cazul cautiunilor si prin intermediul analogiei [permisa in mod expres de art. 5 alin. (3) C. pr. civ.]. Se considera ca, in aceasta ipoteza, judecatorul nu este pus sa creeze o procedura noua, ci se foloseste de una reglementata, intr-o situatie nereglementata.[12]
Pentru persoanele juridice, dupa cum am amintit putin mai sus, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 nu mai prevede o gama atat de vasta de beneficii, limitandu-se, conform art. 42[13], doar la reduceri, esalonari sau amanari de taxe de timbru. Asadar, persoanele juridice nu pot fi scutite de aceste taxe. In plus, nu vor putea beneficia nici de facilitati sub forma platii onorariilor altor participanti la procesul civil, asemeni persoanelor fizice.
[1] Persoanele fizice care sunt parti in proces (initiale sau intervenienti), nu si alti participanti – M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. II – Procedura contencioasa in fata primei instante. Procedura necontencioasa judiciara. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 451.
[2] I. Deleanu, op. cit., p. 159.
[3] Un alt argument in acest sens este acela al litigiilor in care parti sunt atat persoane fizice cat si persoane juridice, caz in care ajutorul judiciar se va solutiona dupa reglementari diferite – T.-C. Briciu, Unele aspecte de noutate in materia taxelor judiciare de timbru pentru cererile introduse la instantele judecatoresti, in RRDP nr. 4/2013, p. 77.
[4] S.-L. Rus, Asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala, Teza de doctorat, U.B.B., Cluj-Napoca, 2010, p. 44.
[5] M. Tabarca, op. cit., p. 455, S.-L. Rus, op. cit., p. 52.
[6] D.L. Baldean, G.C. Frentiu, Ajutorul public judiciar in materie civila (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51 din 21 aprilie 2008), Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 60.
[7] Pentru intoarcerea executarii silite a se vedea art. 722 si urm. C. pr. civ.
[8] Jud. Deva, sectia civila, incheiere din 12 mai 2009 publicata in D.L. Baldean, G.C. Frentiu, op. cit., pp. 310-313.
[9] Decizia nr. 924 din 23 iunie 2009, publicata in M. Of. nr. 531 din 31 iul. 2009.
[10] CJUE, C-415/11, Mohamed Aziz impotriva Caixa d´Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), hotarare din 14 martie 2013, § 64: „[…] se opune reglementarii unui stat membru, precum cea in discutie in litigiul principal, care, in conditiile in care nu prevede, in cadrul unei proceduri de executare ipotecara, motive de contestatie intemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, nu permite instantei sesizate cu procedura de fond, competenta sa aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze, sa adopte masuri provizorii, printre care in special suspendarea procedurii de executare mentionate, atunci cand adoptarea acestor masuri este necesara pentru garantarea deplinei eficacitati a deciziei sale finale”.
[11] Ibidem., § 63: „[…] trebuie sa se constate ca reglementarea spaniola in discutie in litigiul principal nu este conforma cu principiul efectivitatii, intrucat face imposibila sau excesiv de dificila, in cadrul procedurilor de executare ipotecara initiate de vanzatori sau de furnizori in care consumatorii sunt debitori urmariti, aplicarea protectiei pe care directiva urmareste sa o confere acestora din urma”.
[12] A.-A. Chis, Rolul judecatorului in procesul civil in realizarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare, in RRDA nr. 1/2015, p. 87.
[13] Aceasta optiune este reluata si in art. 90 alin. (4) C. pr. civ.
