Avortul. Intre comunism si democratie
Autor: Stefan GHEORHIES
Indiferent de aspectul social pe care legea il reglementeaza, scopul acesteia este de a se plia in mod corespunzator cerintelor societatii. Legea este, in fond, instrumentul prin care pot fi asigurate drepturile fundamentale ale omului, iar pentru o buna aplicare, legiuitorul trebuie sa dea dovada de un real spirit de anticipatie. Populatia Romaniei, sub aspect statistic, este in continuare un subiect aprins al dezbaterilor publice, o problematica atinsa atat de fenomentul emigrarii, cat si de legile ce au ca scop cresterea natalitatii, legi care nu sunt atat de eficiente insa. In perioada 1859-1992 in Romania au avut loc zece recensaminte ale populatiei. Daca la sfarsitul anului 1900 populatia tarii era de 11.168.000 locuitori, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, politica demografica a fost variata, osciland intre un pronatalism rigid cu restrictii fata de avort (1948-1957, 1966-1989) si o liberalizare a avortului post-1989.
In 1966, rata natalitatii scazuse substantial fata de perioada anului 1957, la 14,3 nasteri la 1000 de locuitori fata de 22,9 nasteri la 1000 de locuitori, fiind una dintre cele mai scazute din Europa. In contextul unui regim politic predispus la schimbari radicale fara suport in realitatile perioadei, Consiliul de Stat interzice intreruperea cursului sarcinii prin intermediul Decretului nr. 770 din 1966. In ciuda unui preambul al decretului care prevedea ca „intreruperea sarcinii femeii reprezinta un act cu grave consecinte pentru sanatatea femeii si este in detrimentul fertilitatii si a cresterii naturale a populatiei”, articolul 2 enumera limitativ exceptii ale acestei legi. Astfel, cu titlu de exemplu, era permis avortul cand sarcina reprezenta un pericol pentru viata femeii si nu exista nicio alta posibilitate de inlaturare a pericolului, dar si in situatia in care femeia avea in grija mai mult de patru copii. Nu era insa indeajuns ca femeia sa indeplineasca aceste conditii, ci era nevoie de aprobarea oficializata a unui comitet medical de specialitate.
Cu toate ca, in principiu, Decretul nr. 770 din 1966 interzicea avortul sub orice forma, in practica s-au remarcat abateri considerate grave de catre regim. Aceste practici au dus la o inasprire a cadrului legal, precum si la o formulare mult mai clara a notiunilor cu care Decretul opera. Interpretarea extinsa a acestuia permitea ca unele avorturi ilegale sa fie clasificate drept pierderi de sarcina. Astfel, „intreruperea sarcinii cu acordul femeii” devine infractiune, pedeapsa aplicabila fiind detentia cuprinsa intre 1 si 3 ani. Pedeapsa cu inchisoarea putea fi inlocuita de o condamnare la locul de munca, iar in cazul medicului care efectuase avortul, pedeapsa consta in pierderea dreptului de a practica profesia pe o anumita perioada de timp.
Sub aspectul consecintelor, Decretul nr. 770 a avut un impact imediat asupra cresterii natalitatii. Insa, aceasta crestere fortata a avut efecte negative asupra vietii private, populatia fiind nevoita sa gaseasca metode de evitare a sarcinilor pentru a nu savarsi infractiuni. Crescand numarul de copii, familiile s-au confruntat cu probleme cum ar fi conditiile de trai din ce in ce mai dificile. Restrictionarea avortului intr-o maniera atat de radicala a avut consecinte si in planul faptelor ilicite, numeroase tentantive de avort ilegal sfarsindu-se cu drame care au afectat familiile respective. Cu toate acestea, in anii urmatori s-au inregistrat mici oscilatii ale ratei natalitatii care au pus la indoiala eficacitatea acestui Decret. Specific ideologiei perioadei insa, orice contact cu realitatea sociala a fost ignorat cu desavarsire, iar politica pronatalista a continuat.
Caderea regimului comunist a adus cu sine o liberalizare a avortului. Decretul nr. 605 din 1989 care autoriza avortul in primul trimestru de sarcina, sub conditia efectuarii acestuia de catre un medic de specialitate, a marcat o noua viziune asupra acestei problematici. Era inevitabila o scadere a natalitatii, cu toate ca aceasta masura era cat se poate de necesara. In prezent, gasim o reglementare expresa in Codul Penal a provocarii ilegale a avortului, infractiune care consta in „intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, savarsita in vreuna din urmatoarele imprejurari: a) in afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate in acest scop; b) de catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate; c) daca varsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamani”. Legiuitorul prezent considera ca faptele de provocare a avortului prezinta pericol social daca nu sunt realizate in conditii de siguranta pentru viata femeii insarcinate si pentru reusita interventiei. Astfel, se urmareste evitarea unor situatii cum ar fi nasterea unor copii cu malformatii, precum si asigurarea sporului de natalitate.
Diferentele legislative dintre cele doua perioade din istoria Romaniei, regimul comunist si democratia post `89, sunt mai mult decat evidente. De la o interzicere a intreruperii sarcinii ca masura fortata de crestere a natalitatii si pana la liberalizarea avortului, masurile luate de legiuitorul roman in intervalul 1966-1989 au fost marcate de numeroase decizii rupte de realitatile sociale. Avortul reprezinta in continuare un subiect sensibil de dezbatere la nivel national, in special in perspectiva unei lipse de viziune a unei societati axate in continuare pe traditii vechi si mentalitati neadaptate timpului.
Surse:
- Gageanu Dumitrescu, Anemona, Avortul – Realitati sociale si reglementari juridice (Lucrare de Diploma – Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucuresti, Facultatea de Drept, 2004).
- Toader, Tudorel, Drept penal roman. Partea Speciala, editia a 6-a revizuita si actualizata pana la 10 ianuarie 2012, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012.
- iDrept: Decret nr. 770 din 1 octombrie 1966 pentru reglementarea intreruperii cursului sarcinii.
