Controlul constitutionalitatii hotararilor Parlamentului

Wkro/ September 25, 2012/ Articole

lect. univ. dr. George GIRLESTEANU^*

Competenta Curtii de control a constitutionalitatii hotararilor Parlamentului nu este una de natura constitutionala, ci de natura legala, sfera actelor asupra carora aceasta poate efectua controlul fiind extinsa prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei.

Astfel, potrivit noii reglementari cuprinse in art. 27 alin. (1), Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.

Prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010[1] asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, instanta constitutionala s-a pronuntat asupra extinderii prin vointa legislativului a competentei sale stabilite constitutional[2].

Argumentatia Curtii se centreaza in acest caz pe dispozitiile lit. l) ale art. 146 din Constitutie, care prevede posibilitatea pentru legiuitorul organic de a stabili si alte atributii specifice instantei constitutionale, enumerarea expresa a competentelor Curtii din cadrul lit. a)-k) nefiind una limitativa. In opinia Curtii, singularitatea alineatului din art. 146, prin care se enumera atributiile instantei constitutionale, releva faptul ca „legiuitorul constituant nu a reglementat atributii cu natura juridica diferita, competenta materiala a instantei constitutionale limitandu-se exclusiv la controlul de constitutionalitate”.

Astfel, Curtea isi circumscrie competenta constitutionala materiala la institutia controlului de constitutionalitate, in opinia sa, obiectul acestui control putand fi constituit atat din acte juridice de natura celor enumerate in cuprinsul art. 146 (legi, ordonante, tratate sau acorduri internationale si regulamente ale Parlamentului), cat si din alte acte juridice expresie a vointei legiuitorului organic (in acest caz, hotararile plenului Camerei Deputatilor, hotararile plenului Senatului si hotararile plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului).

O astfel de interpretare a dispozitiilor constitutionale ale art. 146 este cel putin problematica si deschide calea posibilitatii extinderii controlului de constitutionalitate si asupra altor acte juridice in functie de vointa suverana a legiuitorului organic. Considerand, nu usor insa, ca o asemenea interpretare juridica ar da expresie principiului delegata potestas non delegatur instituit prin prisma continutului normativ al art. 1 alin. (5) din Constitutie, actul fundamental normand posibilitatea introducerii prin lege organica a unor noi atributii Curtii, nu putem sa nu ne intrebam daca astfel vointa legiuitorului organic nu devine nelimitata, putand introduce in sfera controlului de constitutionalitate aproape orice tip de act normativ. Cred ca, in acest caz, argumentatia Curtii ar fi trebuit sa se centreze degraba pe substanta institutiei controlului de constitutionalitate in a decide constitutionalitatea noii competente introduse prin reglementarea operata.

Pentru mai multe informatii a se vedea articolul Controlul constitutionalitatii hotararilor Parlamentului, autor George Girlesteanu, in Pandectele Romane nr. 7/2012.