De ce a uitat Google portalul instantelor?

Admin/ June 17, 2014/ Articolul saptamanii

Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 27/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu

O foarte recenta decizie a Curtii Europene de Justitie a incins pentru putina vreme discutia despre datele persoanele si dreptul la viata privata pe internet. Discutia a fost rapid preluata de presa si bagatelizata. Cateva materiale, nu cu mult mai bune dar oarecum mai tehnice, au aparut pe site-urile noastre de specialitate. In graba de a traduce, a calchia din engleza si alte limbi europene si de a copia din stanga sau din dreapta, comentatorii au omis sa constate ceva extrem de interesant: portalul instantelor a disparut de pe Google. Mai exact datele de pe portalul instantelor referitoare la dosare si sedinte de judecata, care pana de curand erau in mod direct accesibile pe motorul de cautare american au devenit in prezent invizibile. Bineinteles ca nu e nici o intamplare. La data de 31 mai 2014 s-a intamplat ceva si in mod obligatoriu aceasta are legatura cu decizia Curtii europene din 13 mai.

Aparent, decizia de a nu mai permite indexarea datelor din portalul instantelor judecatoresti (portaljust.ro) apartine operatorului acestuia, Indaco Systems. Cei care se pricep mai bine ca mine la aspectele tehnice mi-au spus ca acestia au modificat o directiva speciala intr-unul din fisierele lor, interzicand astfel motorului de cautare Google sa mai faca indexari. Altfel spus, prin vointa administratorului portalului, acesta a devenit invizibil pentru gigantul american.

Indiferent ca lucrurile stau asa, sau chiar Google si-a modificat unilateral atitudinea, cateva discutii despre impactul recentei decizii asupra datelor despre dosare vehiculate public trebuie facute.

Decizia[1] din 13 mai 2013 a confirmat dreptul persoanelor fizice de a solicita operatorilor motoarelor de cautare pe internet sa stearga anumite informatii cu caracter personal, atunci cand acestea sunt inadecvate, irelevante sau excesive in raport cu scopul pentru care acestea au fost initial procesate, tinand cont si de vechimea lor.

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut, in mod fundamental, urmatoarele:

1. Prin explorarea in mod automat, constant si sistematic a informatiilor publicate pe internet, operatorul unui motor de cautare efectueaza o „colectare” a datelor in sensul Directivei 95/46/CE[2]. Operatorul „extrage”, „inregistreaza” si „organizeaza” aceste date in cadrul programelor sale de indexare, dupa care le „stocheaza” pe serverele sale si, dupa caz, le „dezvaluie” si le pune la dispozitia utilizatorilor sai sub forma unor liste de rezultate.

2. Operatiunile mentionate de directiva trebuie calificate drept prelucrare a datelor personale chiar daca privesc exclusiv informatii deja publicate ca atare in mass-media. O derogare generala de la aplicarea directivei intr-o asemenea ipoteza ar lipsi directiva in mare parte de sens.

3. Operatorul motorului de cautare este si operatorul prelucrarii datelor cu caracter personal, in sensul directivei, dat fiind ca el este cel care stabileste scopurile si mijloacele acesteia.

4. Operatorul motorului de cautare este obligat, in anumite conditii, sa elimine de pe lista de rezultate, afisata in urma unei cautari efectuate plecand de la numele unei persoane, link-urile catre paginile web publicate de terti si care contin informatii referitoare la aceasta persoana. Curtea precizeaza ca o astfel de obligatie poate exista si in ipoteza in care acest nume sau aceste informatii nu sunt sterse in prealabil sau simultan de pe paginile web respective, iar aceasta, daca este cazul, chiar daca publicarea lor in sine pe paginile mentionate este licita.

5. Efectul ingerintei in drepturile persoanei este agravat ca urmare a rolului important pe care il au in societatea moderna internetul si motoarele de cautare, acestea din urma conferind informatiilor cuprinse in listele de rezultate un caracter ubicuu. Avand in vedere gravitatea potentiala a unei asemenea ingerinte, aceasta nu poate fi justificata, potrivit Curtii, doar prin interesul economic al operatorului motorului de cautare privind prelucrarea datelor.

Ramane acum sa facem un efort individual de extrapolare analitica si sa raspundem la intrebarea daca portalului instantelor, spatiului virtual in care se centralizeaza, inregistreaza, stocheaza si se dezvaluie catre publicul larg date despre litigiile persoanelor, i se pot aplica cele 5 constatari de mai sus. Fiind vorba despre o provocare individuala, nu voi trisa si nu voi anticipa propria mea analiza.

Trebuie totusi spus ca notiunea juridica de drept la uitare (droit à l’oubli) vine din legislatia franceza si vizeaza chiar drepturile persoanelor aflate in cursul unor proceduri judiciare. Originar el reprezinta dreptul persoanei condamnate la un anumit grad de „uitare“. Dupa executarea pedepsei, persoana are dreptul de a nu mai fi publicate detalii despre o condamnarea sa, de a fi uitat.

Astfel fiind, are obligatia internetul romanesc sa uite datele vizand solutiile judecatoresti la cererea persoanei in cauza? Deocamdata gigantul Google „a uitat” portalul instantelor. Vom vedea ce urmeaza.

[1] Cauza C-131/12 – Google Spain SL, Google Inc. vs. Agencia Española de Protección de Datos si Mario Costeja González.
[2] Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.