Despre succesiuni in Codul Calimach
Autor: Stefan GHEORGHIES
„Codul Calimach (Codica tivila sau politiceasca a Moldovei) a fost elaborat de mai multe comisii de juristi, la initiativa domnitorului Scarlat Calimach. Principalii autori au fost Anania Cuzanos, Christian Flechtenmacher si Andronache Donici. In 1817, codul a fost publicat in limba greaca, versiunea romana fiind publicata de abia in 1833. Codul Calimach are 2023 de articole, structurate in trei parti (Dritul persoanelor, Dritul lucrurilor, Dispozitiuni comune privind dreptul persoanelor si pe cel al lucrurilor), precedate de o parte introductiva (24 de articole) ce contine dispozitii generale privind aplicarea generala a pravilelor politicesti. Codul a fost in vigoare din 1817 pana la intrarea in vigoare a Codului Civil din 1 decembrie 1865.” – Sursa
Codul Calimach a asigurat la vremea respectiva o reglementare a succesiunilor corespunzatoare realitatilor socio-economice in continua schimbare. Vechile norme juridice s-au imbinat cu noutati juridice ale epocii, reglementarea privind atat succesiunea legala, cat si succesiunea testamentara. Momentul deschiderii succesiunii era cel al mortii firesti sau civile a persoanei fizice. Boieria sau privilegiile personale ale lui de cuius nu se transmiteau mostenitorilor.
In ceea ce priveste mostenirea legala, existau trei clase de mostenitori: descendenti, ascendenti si colatelii pana la a opta spita. Reglementarea din Tara Romaneasca instituia privilegiul masculinitatii; astfel, potrivit Pravilnicestii condici si Legiuirii Caragea, mosiile care dadusera numele neamului nu puteau fi mostenite decat de rude de sex barbatesc, in linie directa ascendenta sau descendenta, pana la fii si nepoti, iar in linie colaterala pana la nepoti de frati. Cu toate acestea, mostenitorii femei puteau fi despagubite de catre mostenitorii barbati, iar daca acestia din urma doreau sa instraineze caminul, femeile aveau un drept de protimisis intemeiat pe baza de rudenie.
Daca de cuius avea descendenti de sexe diferite, fiii aveau obligatia sa le inzestreze si sa le marite pe surorile lor, acestea fiind excluse de la mostenire astfel. Totodata, si fiica inzestrata de parinti pierdea vocatia succesorala; nici prin raportul donatiei nu putea sa aiba vocatie. In Moldova, Codul Calimach nu facea discriminare pe baza de sex intre descendenti.
In ceea ce priveste vocatia succesorala fata de tata, in Tara Romaneasca copilul nelegitim nu avea aceasta vocatie. Codul Calimach ii oferea, insa, dreptul la o a treia parte din cota-parte pe care o mostenea copilul legitim atunci cand intra in concurs cu acesta. In materia succesiunilor, copiii adoptati erau asimilati celor firesti. Codul prevedea si o exceptie in cazul adoptatului care nu avea vocatie succesorala fara de sotul care nu aprobase adoptia.
Calitatea de sot supravietuitor era acordata atat sotiei vaduve, cat si sotului vaduv. In cazul in care existau descendenti, sotul supravietuitor se bucura de uzufructul asupra unei parti din masa succesorala egala cu cea a unui copil, uzufruct care dura pana la recasatorire. Legiuirea Caragea prevedea o serie de conditii pentru ca sotul supravietuitor sa poata veni la mostenire: sa fi convietuit cel putin zece ani cu de cuius si sa nu fi avut copii dintr-o casatorie anterioara. Astfel, daca erau indeplinite conditiile, sotul supravietuitor avea dreptul la a sasea parte din averea celuilalt sot, in concurs cu rudele lui de cuius; mostenea toata averea daca acesta nu avea niciun alt mostenitor.
O institutie aparte, reglementata in acea perioada, era trimiria (partea sufletului). In Tara Romaneasca, averea persoanei decedata fara copii, dar care avea rude pe linie ascendenta si sot supravietuitor se impartea astfel: sotul supravietuitor o treime, ascendentii o treime, iar trimiria era constituita de cealalta treime. Asupra imobilelor din mostenire mostenitorii barbati aveau drept de promitisis. In Moldova, trimiria se aplica doar in cazul succesiunii vacante si era folosita pentru pomenirea lui de cuius.
In ceea ce priveste mostenirea vacanta, aceasta revenea statului care o folosea pentru finantarea diferitelor institutii cu scop caritabil.
Mostenirea testamentara era de asemenea reglementata; testamentul (diata) putea fi scris sau oral, acesta prezentand mai multe forme. Testamentul putea fi olograf sau putea fi intocmit in fata arhiereului sau a judecatorului (in Tara Romaneasca), celelalte forme prevazand ca o conditie de validitate intarirea cu martori (atat Tara Romaneasca, cat si Moldova). Nu puteau indeplini calitatea de martori femeile, persoanele care nu implinisera 18 ani, calugarii, incapabilii, dar si robii, cersetorii, oamenii saraci samd. Conditiile de fond pentru validitatea testamentului vizau capacitatea testatorului, discernamantului acestuia si vointa neviciata prin eroare, dol sau violenta.
Prin testament era permisa si dezmostenirea. Potrivit Legiuirii Caragea, descendentii erau dezmosteniti pentru lipsa de respect fata de de cuius (manifestata prin batai, insulte), pentru lipsa de ingrijire atunci cand de cuius era bolnav, pentru nerascumpararea lui de cuius daca acesta cazuse in robie si pentru complot impotriva vietii acestuia. Ultimele trei cauze erau aplicabile si parintilor, si ascendentilor.
Institutia rezervei succesorale avea o intindere variabila in functie de legea la care facem trimire. Pravilniceasca condica prevedea pentru parinti si copii o rezerva de o treime, Manualul lui Donici stipula o rezerva de o treime (daca erau pana la patru descendenti) si de jumatate din avere (daca erau mai mult de patru descendenti), in timp ce Codul Calimach stabilea o rezerva de o treime din averea lui de cuius fara copii in favoarea parintilor.
Sursa: Dariescu, Cosmin, Istoria statului si dreptului romanesc din antichitate si pana la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.
