Dosarele de credit pozitive; criterii; legislatie comparata
Articol publicat in revista Pandectele Romane nr. 1/2014.
Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU
Realizata la cererea unui grup de lucru al Senatului Francez privind repertoriul national al creditelor acordate particularilor de catre sectia de Legislatie comparata a Senatului si publicata in cadrul raportului de informare intitulat „Repertoriul national al creditelor acordate particularilor: o contributie la luarea deciziei” nr. 273 (2012 – 2013), aceasta nota compara legislatia aplicabila bazelor de date constituite, in tot sau in parte, din dosare de credit, avand in vedere sase state europene: Germania, Belgia, Spania, Italia, Marea Britanie (Anglia) si Elvetia. Aceasta nu evoca si aspectul „negativ” al acestor baze de date.
Dosarele de credit pozitive sau „centralele de credit pozitive” au ca obiect reunirea datelor spre a permite cunoasterea gradului de indatorare al unui solicitant inainte de a i se aproba un credit, chiar daca acesta nu a avut probleme in privinta rambursarii creditelor, sistem care, pentru moment, nu exista in Franta.
Pentru fiecare exemplu retinut in cazul acestor state, nota examineaza:
– Obiectul dosarului si reglementarea pe care se intemeiaza;
– Rolul organismului de gestiune si a organismelor auxiliare;
– Continutul dosarului;
– Regimului consultativ caruia ii este supus;
– Protectia datelor personale si a vietii private;
– Asumarea cheltuielilor de functionare;
Analiza comparativa
1. Diversitatea originilor si modalitatilor de gestionare a dosarelor
Daca dosarul de credit pozitiv este uneori gestionat de banca nationala (Belgia, Spania, Italia), acesta poate proveni si dintr-o initiativa privata sau comerciala (Germania, Anglia). Se constanta, de asemenea, existenta simultana a unui dosar public si a unui dosar privat (Italia), sau chiar a crearii, de catre institutiile bancare sau financiare, in virtutea unei dispozitii legale, a unui dosar gestionat de catre o entitate privata (Elvetia).
2. Obligatia bancilor si organismelor financiare de a comunica datele solicitate
Obligatia bancilor si organismelor financiare de a comunica datele catre centrala de credit, privind creditele aprobate clientelei, poate rezulta dintr-o dispozitie legala sau reglementara (Belgia, Spania, Italia si Elvetia – IKO), cat si dintr-o conventie (Germania, Anglia, Elvetia – SEK).
3. Termenul de pastrare al datelor
Termenele de conservare a datelor se inscriu intre 180 de zile, pentru solicitarile de creditare, in Italia, si de 10 ani pentru neplata la timp a creditului, fara a exista posibilitatea de a distinge, din varietatea de termene existente in vigoare in aceste sase state, a unei durate maximale standard.
4. Obligatia de a consulta dosarul
Numai doua sisteme din cele sase avute in vedere instituie o obligatie legala de a consulta dosarul pozitiv:
Belgia, unde omiterea acestei formalitati, sanctionata prin amenda, poate atrage anularea partiala, din oficiu, a datoriei, de catre instanta;
Elvetia, unde institutia de credit este obligata sa consulte IKO, neindeplinirea acestei obligatii atragand nu numai o sanctiune financiara (pierderea cuantumului creditului aprobat), dar si posibilitatea debitorului de a solicita rambursarea sumelor deja platite.
5. Dreptul de a consulta dosarul si protectia vietii private
Obligatia organismelor financiare de a avea un interes legitim pentru a putea avea acces la datele detinute de centrala de credit reprezinta o trasatura comuna a celor sase regimuri avute in vedere, precum si protectia secretului vietii private si respectarea dreptului de acces si de rectificare al debitorilor, relativ la datele care ii privesc direct.
