Dreptul la concediul de odihna pe perioada incapacitatii de munca potrivit Curtii Europene de Justitie
Autor: prof. univ. dr. Alexandru TICLEA
Art. 7 alin. (1) din Directiva nr. 2003/88/CEE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizarii timpului de lucru dispune ca „Statele membre iau masurile necesare pentru ca orice lucrator sa beneficieze de un concediu anual platit de cel putin patru saptamani in conformitate cu conditiile de obtinere si de acordare a concediilor prevazute de legislatiile si practicile nationale”.
Curtea de Justitie a statuat prin mai multe hotarari[1] ca dreptul la concediu anual platit „trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii Europene de o deosebita importanta de la care nu se poate deroga si a carui punere in aplicare de catre autoritatile nationale competente poate fi efectuata numai in limitele prevazute in mod expres de directiva”. Totodata, a precizat ca Directiva nr. 2003/88/CEE „nu permite statelor membre sa excluda nasterea unui drept acordat in mod expres tuturor lucratorilor”. In plus, norma europeana „nu face nicio distinctie intre lucratorii care in perioada de referinta sunt absenti de la serviciu pentru ca se afla in concediu medical si cei care au lucrat efectiv in perioada mentionata”.[2]
Prin Hotararea din 24 ianuarie 2012, in cauza C-282/10 Dominguez, Curtea de Justitie[3] a retinut ca art. 7 par. 1 al Directivei nr. 2003/88/CEE trebuie interpretat „in sensul ca el se opune dispozitiilor sau practicilor nationale care prevad ca dreptul la concediu anual platit este subordonat unei perioade de munca efective minimale de 10 zile sau de o luna in perioada de referinta” (referirea a fost facuta la dreptul francez). Totodata, textul respectiv nu se opune unei dispozitii nationale prevazand, in cazul absentei lucratorului aflat in concediu de boala, „o durata a concediului anual platit superioara sau egala perioadei minimale de patru saptamani garantate de aceasta directiva”.
Problema care s-a pus consta in aceea daca statele membre pot subordona nasterea dreptului la concediu de conditia unui numar minim de zile de munca efective in cursul perioadei de referinta si daca pot sa nu asimileze unele perioade de suspendare a contractului muncii efective pentru calculul dreptului la concediu.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a transat problema prin Hotararea din 24 ianuarie 2012, raspunzand la o chestiune prejudiciala care i-a fost pusa de Curtea de casatie franceza (2 iunie 2010, nr. 08-44.834). Aceasta a fost sesizata de un salariat, victima a unui accident de traseu, refuzat de angajator de a-i acorda concediu de odihna platit pe motivul ca dreptul francez conditioneaza acordul acestuia de 10 zile de munca efectiva; este asimilat muncii efective numai suspendarea contractului in cazul unui accident de munca, nu si al unui accident de traseu.[4]
In raspunsul sau, Curtea a reamintit, mai intai, ca potrivit jurisprudentei sale constante, dreptul la concediul anual platit trebuie considerat un principiu de drept social al Uniunii Europene, de o importanta speciala de la care nu se poate deroga; autoritatile nationale trebuie sa respecte acest drept in limitele expres prevazute de directiva si fara alte conditii. Directiva nu face nicio distinctie intre lucratorii absenti din cauza unui concediu de boala in timpul perioadei de referinta, si cei care au prestat efectiv munca in aceasta perioada; si unii si ceilalti au dreptul la concediu de odihna platit. Asa fiind, acest drept nu poate fi conditionat printr-o dispozitie nationala de o perioada de munca efectiva in perioada de referinta.
Curtea a mai decis ca in masura in care directiva se limiteaza a fixa prescriptii minimale privind sanatatea si securitatea in munca in materie de organizare a timpului de lucru al oricarui lucrator, statele membre au facultatea de a prevedea ca dreptul la concediu anual platit sa difere in functie de originea absentei, cu conditia, insa ca durata lui anuala sa fie superioara sau egala perioadei minimale de patru saptamani garantate de directiva.
Cititi articolul integral in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 8/2012.
________________
[1] Hotararea din 26 iunie in Cauza C-173/99; Hotararea din 20 ianuarie 2009, in cauzele C-350/06 si C-520/06; Hotararea din 22 noiembrie 2011 in Cauza C-214/10; Hotararea din 21 iunie 2012.
[2] O. Tinca, Comentarii privind dreptul la concediul anual de odihna platit al salariatului care s-a aflat in concediu medical in tot cursul anului calendaristic, in Dreptul nr. 6/2012, p. 105.
[3] Pentru aceasta hotarare, a se vedea, Marc Véricel, Les congés payés entre doit du travail français et droit de l`Union européenne, in“Revue de droit du Travail”, n° 10-octobr 2012, p. 565-568.
[4] M. Véricel, Le droit a congés payés du salarié malade face a la Cour de justice européenne et a la Cour de cassation, in Revue de droit du Travail, n° 6-juin 2012, p. 372. Dreptul la concediul de odihna pe perioada incapacitatii de munca potrivit Curtii Europene de Justitie
