Dreptul la intimitate in mediul online. Intre public si privat
Autor: Stefan Gheorghies
Intr-o societate bazata din ce in ce mai mult pe resurse tehnologice si in care tranzitia spre mediul online este mai pregnanta ca niciodata, se ridica numeroase probleme, atat de natura sociala, dar mai ales de natura juridica. Accesarea cu usurinta a vastelor resurse de informatii disponibile oricarui cetatean conectat la internet reprezinta un pas inainte in evolutia societatii, insa cat de conforme cu prevederile legale sunt anumite practici? Nu aducem in discutie elementele care tin de proprietatea intelectuala si nici de modul in care resursele disponibile online sunt supuse protectiei drepturilor de autor. Vorbim despre modul in care utilizatorul simplu pune la dispozitie date de ordin personal in schimbul accesului la diverse resurse informatice. Intr-un domeniu care evolueaza in mod constant este nevoie de o legislatie puternica care sa combata eventualele abuzuri venite din partea celor care administreaza site-urile vizate.
Protectia datelor cu caracter personal constituie obiectul multor legi, atat pe plan international, cat si national. Era, de altfel, imperativa o adaptare a cadrului legislativ la noile realitati socio-economice. Romania a fost una dintre primele tari care au adoptat regulamente clare cu privire la semnatura electronica (Legea nr. 445 din 18 iulie 2001) si protectia cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (Legea nr. 667 din 21 noiembrie 2001). Mai mult, Romania a adoptat si Legea nr. 365/2002 cu privire la comertul electronic pentru a incerca sa reglementeze totalitatea raporturilor in care utilizatorii simpli se pot angaja. Putem vorbi despre un cadru legislativ asadar cuprinzator, aplicabil tuturor site-urilor care desfasoara activitati de natura celor cuprinse in legile mai sus mentionate.
Vasta retea interweb nu cuprinde numai site-uri nationale, asadar este posibil ca unele site-uri sa se supuna legilor internationale despre care utilizatorul comun sa nu aiba cunostinta. Pe plan european, problematica a fost tratata cu aceeasi seriozitate. Directiva 95/46/CE reprezinta punctul de plecare in materia protectiei datelor cu caracter personal. Astfel, se instituie un cadru de reglementare menit sa stabileasca un echilibru intre protectia datelor care tin de viata privata a individului si libera circulatie a datelor cu caracter personal in cadrul Uniunii Europene.
Aparent aflati sub protectie nationala si europeana, noi, in calitate de subiecti in diverse raporturi juridice desfasurate in mediul online, ne bucuram de o protectie a datelor cu caracter personal. Sa facem insa abstractie de tranzactiile online care tin de acte de comert si sa aruncam o scurta privire asupra unui fenomen de o amploare nemaintalnita pana acum. Vorbim despre o extindere fara precedent a retelelor de socializare, despre modul in care administratorii acestora se folosesc de datele personale in diverse scopuri si despre cat de mult mai este respectat dreptul la intimitate.
O retea de socializare impune de la bun inceput o anumita publicitate a datelor personale, desi termenul folosit nu este intru totul corespunzator. Numele, prenumele, data nasterii, localitatea de domiciliu reprezinta, in mare, datele cerute de orice retea de socializare in momentul crearii unui cont. Insa, cati dintre noi parcurg, inainte de a se inregistra pe o astfel de platforma, sectiunea de termeni si conditii a site-ului? Practic, ne dam consimtamantul asupra unor conditii care nu au fost citite niciodata, iar administratorii isi rezerva dreptul de a opera modificari dupa bunul plac in legatura cu acestea. Sa aducem in discutie si vesnica dezbatere cu privire la faptul daca aceste date expuse pe retele de socializare, precum si diversele mesaje postate pe acestea fac obiectul protectiei dreptului la viata privata. Sustinatori ai protectiei dreptului aduc drept argument principal faptul ca mesajele postate online sunt accesibile unui numar limitat de persoane. Argumentul contra consta in insasi esenta unei retele de socializare, implicit faptul ca orice mesaj este accesibil in mediul online si nu face parte, de exemplu, din categoria mesajelor private de tip e-mail.
In aceasta dezbatere vesnica pe tema spatiului public in retelele de socializare, parerile sunt asadar impartite si necesitatea unei pozitii oficiale era necesara. Insa, dincolo de pozitia exprimata de administratori sau de prevederile accesibile oricarui utilizator in sectiunea termeni si conditii, a aparut de curand o hotarare fara precedent venita din partea unei instante de judecata din Romania. Curtea de Apel Targu Mures a stabilit intr-o cauza de contencios administrativ faptul ca pagina de Facebook este un spatiu public, si nu privat. „Reteaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o casuta postala electronica. Profilul personal pe Facebook chiar daca este accesibil doar prietenilor adica unui grup restrans de persoane, tot public este, oricare dintre <<prieteni>> putand distribui informatiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunostea” se arata in hotararea pronuntata pe 17 ianuarie 2013. Hotararea constituie o transare eficienta a dilemei care persista in multe medii.
Reteaua de socializare Facebook nu exceleaza asadar la capitolul intimitate si viata privata, insa din momentul acceptarii termenilor si conditiilor, ne asumam intreaga responsabilitate civila, penala samd pentru toata activitatea online. Nici gigantul Google nu straluceste la capitolul drept la intimitate, prin modificarea termenilor si conditiilor de curand permitandu-se ca numele si fotografiile utilizatorilor sa poata fi folosite in scopuri comerciale.
Dreptul la intimitate si viata privata este puternic afectat in prezent de mediul online in continua evolutie. Desi cadrul legal pare adesea depasit de schimbarile frecvente, este imperativ sa cunoastem macar reglementarile de baza in privinta protectiei datelor cu caracter personal. Nu putem invoca necunoasterea legii, asa cum nici nu putem afirma ca actiunile in mediul online nu pot atrage niciun fel de raspundere juridica. Accesul la resursele nelimitate de informatii, activitatile de recreere, retelele de socializare, comertul online samd se bucura de o reglementare speciala aplicabila tuturor persoanelor.
Am doua observatii:
– Romania nu a fost nici pe departe una dintre primele tari care au adoptat norme privind protectia datelor personale. Prima lege cu acest obiect de reglementare a fost adoptata in 1970 in landul german Hessia, pentru ca la nivel federal german domeniul sa fie reglementat in 1977. Franta a adoptat prima ei lege privind protectia datelor in 1978. Tot in anii ’70 au fost adoptate legi similare in Suedia ori Austria. Au urmat indeaproape, in anii ’80, state precum Olanda si Marea Britanie. Romania a adoptat Legea 677/2001 doar obligata fiind de Comisia Europeana in vederea aderarii la UE, intrucat transpune Directiva 95/46, una dintre primele directive UE, daca nu chiar prima, care reglementeaza in domeniul protectiei drepturilor fundamentale. Astfel, Romania e una dintre ultimele tari din Europa care reglementeaza acest lucru.
– Orice material, online sau nu, legat de protectia intimitatii pe internet, in 2013, scris din perspectiva juridica si publicat pe teritoriul UE, este absolut obligatoriu sa faca referire la procesul major de reforma in domeniul protectiei datelor personale initiat de Comisia Europeana in ianuarie 2012 si care reprezinta “calcaiul lui Ahile” in negocierile dintre UE si SUA pentru incheierea acordului in materia comertului, si care a fost principalul subiect de discutie la ultimul Consiliu European, cel de acum o saptamana, si care este draftul de legislatie UE asupra caruia a fost facut cel mai mult lobby la Bruxelles in istorie (cuvintele ii apartin lui Viviane Reding). Si daca totusi considerati irelevant ce am spus pana acum, trebuia mentionat cel putin “dreptul de a fi uitat” propus de Comisia Europeana in proiectul de regulament privind protectia datelor tocmai pentru a asigura o protectie mai mare a intimitatii individului utilizator de servicii online.
Sper sa tineti cont de aceste sugestii in viitoare materiale pe aceasta tema, cu atat mai mult materiale publicate pe siteul unei edituri precum Wolters Kluwer, care da o anumita legitimitate textelor, si nu pe un blog personal.
@Gabriela Zanfir, va multumesc pentru observatii. Mi-ati adus in atentie detalii pe care nu le cunosteam. Voi tine cont de acestea in viitoarele articole.
Pingback: Dreptul la intimitate in mediul online. Intre public si privat
Pingback: Dreptul la intimitate in mediul online. Intre public si privat | Radu Aurelian - Birou de mediator Ploiesti Prahova