„Dreptul suplu”, intre concept si practica
Articol publicat in revista Pandectele Romane nr. 6/2014.
Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU
Prin studiul anual pe 2013, publicat recent, Consiliul de Stat al Frantei (instanta suprema de contencios administrativ) a impus pe piata ideilor si a practicii juridice un nou concept provocator: cel de drept suplu! Documentul recomanda autoritatilor publice a se dota cu o doctrina a recurgerii la si a folosirii frecvente a dreptului suplu, pentru a contribui la politica de simplificare a normelor si promovare a calitatii reglementarilor legale.
Spre a se ajunge aici, s-a avut in vedere multiplicarea actelor oficiale de genul codurilor de buna conduita, recomandarilor de bune practici, in special in domeniul medical, noii guvernante economice a Uniunii Europene, reglementarii de catre Consiliul Superior al Audiovizualului francez a acoperirii mediatice a conflictelor armate… Cateva exemple, foarte diverse, care au ca punct comun a nu impune obligatii precise, ci a exercita, intr-o societate complexa si incerta unde reglementarea castiga in extensie si in forta, o functie apreciata de destinatarii lor. Si lucrul cel mai important: acestea sunt manifestari ale aceluiasi fenomen: dreptul suplu.
Se considera ca publicand un studiu pe aceasta tema, Consiliul de Stat francez exprima o dubla ambitie. El doreste, mai intai, sa contribuie la constientizarea producerii si utilizarii crescande a dreptului suplu atat de catre actorii publici, cat si de intreprinderi, in Franta si in lume.
Din aceasta perspectiva, definitia dreptului suplu pleaca de la examenul dezvoltarilor concrete ale fenomenului si vizeaza ansamblul de instrumente care raspund la trei conditii cumulative: au ca obiect modificarea ori orientarea comportamentelor destinatarilor lor suscitand, in masura posibila, adeziunea lor; nu creeaza prin ele insele drepturi ori obligatii pentru destinatari; prezinta, prin continutul si modul lor de elaborare, un grad de formalizare si de structurare care le aseamana cu regulile de drept.
In al doilea rand, studiul vizeaza sa ofere autoritatilor publice o doctrina noua si instrumente de actiune pentru promovarea ei.
Documentul Consiliului de Stat formuleaza 25 de propuneri-recomandari pentru o utilizare rationala a dreptului suplu si privesc in principal patru axe tematice. Prima, se refera la analiza oportunitatii recurgerii la dreptul suplu, in functie de un fascicul de criterii, organizate in trei teste cumulative: cel de utilitate, cel de efectivitate si cel de legitimitate. Este vorba apoi de a favoriza redactarea de texte legislative si reglementare, pe scurt prin menajarea posibilitatii pentru autoritatile insarcinate cu aplicarea lor de a preciza semnificatiile lor pe calea liniilor directoare ori recomandarilor sau prin trimiterea explicita la dreptul suplu, de exemplu la normele tehnice, precum si grija de a asigura aplicarea lor.
Urmeaza apoi asigurarea publicarii instrumentelor de drept suplu emise de autoritatile publice, in special cu ajutorul internetului si stimularea evaluarii procesului de elaborare a codului de guvernare a intreprinderii, necesar societatilor comerciale cotate.
In fine, esentiala devine dotarea statului cu o capacitate de supraveghere strategica asupra dreptului suplu al actorilor privati, sprijinindu-se pe o retea a administratiilor si persoanelor interesate.
O caracterizare sugestiva a fenomenului dreptului suplu ne-o ofera in prefata lucrarii Jean-Marc Sauvé, vicepresedintele Consiliului de Stat, potrivit careia „nu exista nicio contradictie intre recunoasterea dreptului suplu, precum si a expansiunii sale si o mai buna calitate a dreptului. Dand o mai mare putere de initiativa actorilor si dincolo de ea mai multa responsabilitate, dreptul suplu contribuie la oxigenarea ordinii noastre juridice. Printr-o utilizare rationala, el poate contribui din plin la politica de simplificare a normelor si la sporirea calitatii reglementarii.”
Intr-adevar, postulatul subinteles al Consiliului de Stat nu este nicidecum cel al devalorizarii izvoarelor traditionale ale dreptului, ori a marilor obiective de pastrare a normativitatii legii si ameliorare a calitatii dreptului.
In aceasta optica dreptul suplu constituie mai mult o solutie decat un risc. Printr-o folosire rationala el poate contribui la politica de simplificare a normelor si sporire a calitatii reglementarii. Totodata, ofera, inainte de toate, actorilor publici spatii de expresie juridica diferite de instrumentele pur prescriptive, care trebuie sa ramana legile si celelalte acte normative (juridice). Existenta unor atari zone este de natura sa consolideze, in contrapunct forta normativa atasata instrumentelor traditionale ale dreptului, evitand „poluarea” lor prin dispozitii normative.
Dreptul suplu permite mai ales o largire a gamei mijloacelor de actiune atat ale autoritatilor publice, cat si ale actorilor privati, chiar daca va fi necesar sa fim atenti pentru ca aceste norme de orientare a conduitelor sa nu se dezvolte si afirme anarhic si nici ca sa afecteze negativ principiul legalitatii.
Iar concluzia justa, exprimata si in raportul anual al Consiliului de Stat ramane evidenta: dreptul suplu nu este marca degenerarii ordinii noastre juridice, ci, pur si simplu, semnalul adaptabilitatii sale. Nu exista nicio contradictie intre recunoasterea ori expansiunea sa si o mai buna calitate a dreptului. Acordand o mai mare putere de initiativa actorilor si dincolo de ea de responsabilitate, dreptul suplu contribuie la o veritabila regenerare a sistemului juridic.
Cu aceste ganduri si sperante am inteles sa incercam, pe calea editorialului, sa introducem in dezbaterile juridice din tara noastra o atare tema, deopotriva noua si deosebit de generoasa.
