Fiducia garantie – din experienta franceza
Extras din articolul Fiducia-garantie si conflictul de legi in Franta, autor Mircea Dutu, publicat in Pandectele Romane nr. 6 / 2013.
Introducerea institutiei fiduciei in noul Cod civil roman ridica numeroase probleme, inca necunoscute, cu atat mai mult cu cat aceasta apartine unui sistem de drept diferit de cel continental-european. Cum traditia noastra juridica s-a constituit in stransa legatura cu cea franceza, am considerat binevenit sa prezentam cititorilor nostri unele aspecte ale conflictului de legi in materie de fiducie ridicate in Franta. Publicam, astfel, o sinteza a articolului „Fiducia-garantie si conflictul de legi”, semnat de Reinhart Dammann in vol. „Droit international privé”, 2008-2010, Ed. Pedone, Paris, 2011, pp. 17-41, in traducerea dr. Alexandru F. Magureanu.
I. Legile aplicabile constituirii fiduciei-garantii si eficacitatea acesteia
A. Principalele trasaturi ale fiduciei-garantii
– Fiducia-garantie din dreptul comun (fiducia numita)
Art. 2011 C. civ. francez defineste fiducia ca „operatiunea prin care unul sau mai multi constituitori transfera bunuri, drepturi sau garantii sau un ansamblu de bunuri, drepturi sau garantii, prezente sau viitoare, unuia sau mai multor fiduciari care, pastrandu-le separate de patrimoniul lor propriu, actioneaza intr-un scop determinat in folosul unuia sau mai multor beneficiari”.
Legiuitorul nu a prevazut nicio dispozitie specifica pentru a determina conditiile transferului proprietatii bunurilor in patrimoniul fiduciar si opozabilitatea sa fata de terti. Cu privire la acest aspect, este necesar sa ne raportam la dreptul comun, care difera in functie de natura bunurilor transferate.
Se pot deosebi 3 forme de fiducie:
– fiducia-garantie, atunci cand bunurile transferate in patrimoniul fiduciar sunt afectate garantarii uneia sau mai multor creante prezente sau viitoare;
– fiducia-gestiune, atunci cand constituitorul poate sa fie, in acelasi timp, si beneficiar;
– fiducia-liberalitate, foarte des intalnita in tarile anglo-saxone, in materie succesorala, dar care este interzisa in dreptul francez.
Natura drepturilor fiduciarului si ale beneficiarului da nastere la numeroase dezbateri. Doctrina majoritara considera ca beneficiarul nu dispune de un drept real asupra bunurilor, ci numai de un drept personal opozabil fiduciarului. In aceasta conceptie clasica fiduciarul este proprietarul bunurilor (in sensul art. 544 C. civ. francez). Astfel, fiducia nu creeaza un nou dezmembramant al dreptului de proprietate si nici o suprapunere de doua drepturi de proprietate sui-generis asupra aceluiasi bun. Transferul de proprietate este temporar si afectat unei finalitati. Astfel, „proprietatea-putere” este prevazuta prin contractul de fiducie. Fiduciarul nu se poate imbogati. Numai beneficiarul dispune de „proprietatea-bogatie” asupra bunurilor in fiducie. Prin intermediul fiduciei-garantie, beneficiarul doreste sa-si creeze o exclusivitate asupra veniturilor din lichidarea bunurilor in fiducie pentru a asigura rambursarea datoriilor garantate. In aceasta conceptie, fiducia se apropie de trustul anglo-saxon: fiduciarul dispune de o proprietate juridica, in timp ce beneficiarul are o proprietate economica.
Contractul de fiducie-garantie trebuie sa fie incheiat in forma scrisa, sa curpinda ad validitatem, anumite mentiuni obligatorii si sa faca obiectul unei inregistrari. Contractul de fiducie este prin urmare un contract solemn.
B. Campul de aplicare a Conventiei de la Haga, a Regulamentului Roma I si a regulilor conflictului de legi de origine jurisprudentiala
– Fiducia garantie din art. 2011 si urm. C. civ. francez
Conventia de la Haga determina legea aplicabila trustului. Fiducia-garantie din Codul civil pare sa indeplineasca conditiile impuse de art. 2 din aceasta Conventie. Astfel, dupa ratificarea sa de catre Franta, determinarea legii aplicabile contractului de fiducie va depinde de Conventia de la Haga. Regulamentul Roma I exclude din campul sau de aplicare „constituirea trusturilor si a relatiilor pe care acestea le creeaza intre constituitori, administratori si beneficiari”. Contractul de fiducie pare sa fie exclus din campul de aplicare a Regulamentului Roma I. Problema legii aplicabile constituirii unei fiducii-garantii din dreptul comun scoate in evidenta asadar regulile conflictului de legi dezvoltate de catre jurisprudenta.
Citeste articolul integral in Pandectele Romane nr. 6/2013.
