Hotararea lovita de nulitate nu intrerupe prescriptia
(Curtea de Casatie franceza, hotararea nr. 12-88.080, 5 martie 2014)
Articol publicat in Pandectele Romane nr. 8/2014, in rubrica Meridiane juridice ingrijita de prof. univ. dr. Mircea DUTU.
In decembrie 2007, politia vamala a efectuat un control asupra unui autovehicul, gasind asupra persoanei soferului substante stupefiante si o importanta suma de bani. Trimis in judecata, dupa un proces marcat de numeroase vicii de procedura, inculpatul a fost condamnat la sase luni de inchisoare si la plata unei amenzi de 1760 de euro. Trimisa la serviciul de executari penale la data de 5 mai 2009, solutia i-a fost comunicata condamnatului la 5 martie 2012, acesta formuland apel.
Curtea de apel a anulat sentinta pentru lipsa motivarii iar, pe fond, l-a condamnat pe apelant la 10 zile-amenda in valoare de 10 euro, constatand prescriptia actiunii vamale si dispunand restituirea sumei de 1760 euro catre acesta.
Recursul formulat de autoritatea vamala a fost respins de Camera penala a Curtii de casatie din Paris, pentru urmatoarele motive: „in conditiile in care,pe de o parte, comunicarea unei sentinte lovite de nulitate, chiar daca constituie inceputul termenului in care partile pot solicitata constatarea acestei nulitati, nu intrerupe totusi prescriptia, iar pe de alta parte, intimatul a formulat apelul la mai mult de trei ani de la ultimul act care ar fi intrerupt prescriptia, apreciem ca solutia curtii de apel este intemeiata”.
Fiind o cauza de stingerea a actiunii penale, care inlatura raspunderea inculpatului si ii asigura impunitatea, prescriptia penala nu constituie totusi o regula intangibila, deoarece implica termene diferite (de la trei luni in materia delictelor de presa, la treizeci de ani pentru anumite infractiuni grave) si numeroase motive care ii afecteaza curgerea, precum suspendarea sau intreruperea. Aceasta din urma implica consecinte semnificative, deoarece elimina intervalul de timp deja scurs, si poate constitui momentul de inceput al unui alt termen de prescriptie.
In acest context, decat sa ofere o enumerare a cauzelor de intrerupere a prescriptiei actiunii penale, legiuitorul franceze a preferat sa utilizeze notiunea mai putin flexibila, de „act de instructie sau de urmarire”, lasand la aprecierea jurisprudentei determinarea exacta a actelor care intrerup prescriptia.
Speta de fata este cel mai bun exemplu in acest sens: Camera penala a fost solicitata sa se pronunte asupra caracterul de intrerupere a prescriptiei a comunicarii unei sentinte lovite de nulitate. Aceasta problema avea un caracter original, deoarece implica substante stupefiante, dreptul francez permitand demararea unei duble actiune: pe de o parte, actiunea penala, avand ca obiect achizitia, detinerea si transportul de heroina si canabis, conform Codului penal si, pe de alta parte, actiunea vamala pentru trafic de substanta interzise, conform Codului vamal. Astfel, fiecareia dintre aceste actiuni ii revenea un termen de prescriptie diferit: daca, in principiu, actiunea vamala se prescrie in acelasi termen si in aceleasi conditii ca si actiunea penala in materia delictelor de drept comun, actiunea penala in domeniul stupefiantelor, data fiind gravitatea faptelor, este supusa unui termen de prescriptie mai lung, de 20 de ani.
In contextul spetei de fata, in urma convocarii de catre ofiterul de politie judiciara la 5 decembrie 2007, inculpatul, care nu s-a prezentat la instanta in cursul judecarii cauzei, a fost condamnat la data 24 iunie 2008 de catre tribunalul corectional. Atacand cu apel sentinta care i-a fost comunicata la 5 mai 2009 prin consemnare la oficiul de executari penale, acesta a invocat, cu succes, nulitatea sentintei, pe motiv ca nu a fost motivata. Aceasta nulitate nu a produs efecte decat asupra actiunii vamale, date fiind termenele de prescriptie diferite. Pronuntandu-se pe fondul cauzei, curtea de apel a confirmat in principiu condamnarea pronuntata pe latura penala, constatand in acelasi timp si prescriptia actiunii vamale. In acest sens, instanta superioara a apreciat ca ultimul act de intrerupere a prescriptiei l-a constituit citarea inculpatului in fata tribunalului corectional, inregistrandu-se un termen de mai mult de trei ani pana la pronuntarea unei solutii in deplina legalitate, de catre curtea de apel.
Aceasta analiza a fost contestata de administratia vamala, care a sustinut ca actiunea nu s-a prescris, in conditiile in care sentinta initiala a fost comunicata la 5 mai 2009. In conditiile jurisprudentei existente, care asimileaza solutiile pronuntate in materie penala, definitive sau nu, actelor de procedura, comunicarea regulamentara catre oricare dintre pati a unei hotarari a Camerei penale a Curtii de casatie, prin care cauza este trimisa spre judecare altei instante, are caracterul unui act de intrerupere a prescriptiei. Totusi, in speta de fata, originalitatea consta in faptul ca sentinta comunicata regulamentar a fost anulata de o curte de apel, pe motiv ca ii lipseste motivarea.
Pentru a respinge recursul si a mentine solutia din apel, Curtea franceza de casatie a avut in vedere doua consideratii. In primul rand, aprecierea conform careia comunicarea unei sentinte lovite de nulitate, daca poate fi supusa unei cai de atac prin care sa se constate nulitatea, nu intrerupe prescriptia. In al doilea rand, faptul ca condamnatul a formulat apel la mai mult de trei ani de la ultimul act de procedura ce ar fi intrerupt prescriptia. Aceste doua laturi ale rationamentul au condus instanta le trei concluzii jurisprudentiale semnificative.
In primul rand, s-a confirmat ideea conform careia comunicarea unei sentinte, precum cea de fata, intrerupe prescriptia. Totusi, acest caracter inceteaza atunci cand insasi sentinta este apreciata ca fiind lovita de nulitate, ceea ce implica un efect retroactiv. Astfel, trebuie mers in urma pana la ultimul act de procedura, pentru a se putea calcula termenul de prescriptie. In speta, este vorba despre citarea pentru primul termen de judecata.
In al doilea rand, desi lovita de nulitate, sentinta poate fi atacata de catre parti, inclusiv in vederea constatarii nulitatii. Nu trebuie, totusi, concluzionat ca orice sentinta sau hotarare, care ipotetic este lovit de nulitate, nu constituie un act de intrerupere a prescriptiei. Dimpotriva, daca nu este constatata de catre instanta, nulitatea virtuala nu produce efect si nu afecteaza in nici un fel o decizie ce a dobandit autoritate de lucru judecat si a devenit irevocabila. Astfel, in speta, daca sentinta careia ii lipsea motivarea, deci anulabila, nu era atacata cu apel de condamnat, sanctiunea aplicata pe latura vamala ramanea valabila.
In fine, a doua latura a rationamentului duce la concluzia conform careia exercitarea unei cai de atac, chiar daca de catre condamnat – altfel spus, de cel ce beneficiaza de prescriptie – inainte de scurgerea termenului de prescriptie, este considerata ca fiind un act de intrerupere a prescriptiei.
Solutia de fata vine in completarea unei jurisprudente mai vechi, aratand ca neregularitatea care afecteaza orice act de procedura, in cel mai larg sens al notiunii, trebuie confirmata de instanta pentru a se putea constata neintreruperea prescriptiei.
