Impreviziunea in contracte
Noul Cod civil reglementeaza, asadar, in premiera in legislatia noastra, teoria impreviziunii. Legea pleaca de la principiul obligativitatii efectelor contractului, pe care il reitereaza cu si mai mare rigoare, tocmai pentru a se retine ca impreviziunea este o exceptie stricta de la obligativitatea contractului. Teoria impreviziunii este reglementata de art. 1.271 noul C. civ., intr-un singur articol, care este insa suficient de lamuritor; ramane sarcina jurisprudentei de a concretiza si delimita situatiile veritabile de impreviziune ce vor fi invocate in practica.
Problema unei situatii de impreviziune poate aparea in contractele cu executare succesiva, cu executare continua (care au un termen indelungat de executare), precum si in contractele afectate de un termen suspensiv destul de indepartat. Din cauza acestui element (timpul), este posibil ca, pe parcursul derularii raporturilor contractuale sa apara un dezechilibru major intre prestatiile datorate intre partile contractante. De regula, acest dezechilibru apare cu privire la obligatia de plata a sumelor de bani, cand creditorul se afla in situatia de a fi obligat, potrivit contractului, sa primeasca o suma de bani mult redusa fata de valoarea reala a prestatiei sale corelative. Dar si debitorul se poate afla intr-o astfel de situatie, atunci cand este obligat, prin contract, sa achite o suma de bani foarte mare, in raport cu valoarea reala a bunului achizitionat.
Desigur, in mod concret, problema impreviziunii se poate pune numai daca prestatiile sau obligatiile asumate de catre parti prin contract nu au fost inca executate. Daca, in schimb, contractul a fost executat in totalitate, nu se mai poate invoca de catre parti nici cresterea costurilor de executare a obligatiei si nici diminuarea valorii contraprestatiei, pentru un motiv foarte simplu: daca a fost posibila executarea obligatiei, inseamna ca aceasta obligatie a reprezentat, in persoana debitorului, echivalentul corespunzator si proportional al obligatiei corelative. Daca insa obligatia a fost executata in parte, credem ca se poate invoca impreviziunea pentru obligatiile care au mai ramas de executat.
Conditii cerute pentru a se putea invoca impreviziunea
In primul rand, trebuie sa existe un dezechilibru major si evident intre prestatiile pe care partile le au de efectuat, adica acest dezechilibru sa fie atat de pregnant, incat il pune pe debitorul obligatiei respective intr-o situatie extrem de grava, de dezavantajoasa, daca si-ar indeplini prestatia. Legea vorbeste, dupa cum se poate observa, despre o obligatie devenita excesiv de oneroasa, aceasta fiind singura ipoteza in care o parte poate invoca teoria impreviziunii. Pentru a da o mai mare importanta acestei notiuni, legea precizeaza expres ca o obligatie devenita doar oneroasa (si nu excesiv de oneroasa) nu poate constitui temei pentru o parte in a invoca impreviziunea.
Acest eveniment trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ, pentru a putea fi acceptat ca izvor al unei situatii de impreviziune, trei conditii:
- sa apara sau sa devina cunoscut partii dezavantajate dupa incheierea contractului si, in mod rezonabil, sa nu fi putut fi luat in considerare la momentul incheierii contractului; este important asadar, pe de-o parte, ca izvorul acestui eveniment care atrage disproportionalitatea prestatiilor sa se situeze dupa incheierea contractului (aceasta fiind diferenta esentiala fata de leziune) si, pe de alta parte, acest eveniment sa nu fie cunoscut de partea contractanta sau, cu alte cuvinte, asa cum ne spune art. 1.271 alin. (3) lit. b) noul C. civ., schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului;
- sa se afle in afara controlului partii dezavantajate; daca partea putea prevedea sau putea inlatura efectele acestui eveniment nu se mai poate invoca impreviziunea;
- riscul evenimentelor sa nu fi fost asumat de partea dezavantajata; asumarea oricaror riscuri este posibila, in concret fiind vorba, in situatia de fata, despre o clauza contractuala prin care partea contractanta se obliga ferm si inechivoc sa isi execute obligatiile, indiferent de schimbarile ce ar putea interveni pe parcursul derularii contractului, chiar daca aceste schimbari ar afecta echilibrul contractual.
Cel de-al doilea element este impreviziunea propriu-zisa, adica dezechilibrul intre prestatii sa se produca intr-un mod cu totul neprevazut, niciuna dintre parti nestiind ce se va intampla intr-un viitor (prin definitie, indepartat) cu valoarea prestatiilor la care partile s-au obligat. Daca acest element al neprevazutului nu exista, nu putem vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii, partea aflata intr-o situatie defavorabila neputand invoca regula rebus sic stantibus; asadar, intr-o astfel de situatie, daca partea nu va executa contractul care a devenit extrem de oneros dintr-un motiv pe care insa l-a prevazut, se va pune problema nerespectarii culpabile a obligatiilor, ceea ce inseamna cu totul altceva. De asemenea, nu exista situatie de impreviziune atunci cand executarea obligatiei a devenit imposibila din cauza unui eveniment de forta majora si nu ca urmare a devenirii extrem de oneroase a obligatiei; intr-o astfel de situatie vorbim, desigur, despre problema riscului contractual si nu despre situatia de impreviziune.
Extras din articolul Exceptiile de la principiul obligativitatii efectelor contractului prevazute in noul Cod civil, autor Gabriel Tita-Nicolescu. Mai multe despre impreviziune in Pandectele romane nr. 11/2012, articolul citat.
