Interviu cu judecatorul Cristi Danilet despre Ghidul de admitere la INM si in magistratura 2013

wkro/ June 25, 2013/ Articolul saptamanii, Interviuri

Cristi DaniletInterviu realizat de redactia Wolters Kluwer Romania.

Domnule judecator Cristi Danilet, e al doilea an cand publicati un Ghid de admitere la INM si in magistratura. De ce?

Cristi Danilet: Anul trecut a fost un an test pentru mine. Vazand succesul pe care l-a avut primul ghid, m-am gandit sa il revad, sa il actualizez si sa il completez. Asa ca anul acesta avem un nou ghid.

Cat de util e acest ghid si cui se adreseaza?

C.D.: Cei care doresc sa intre la Institutul National al Magistraturii sau sa fie recrutati direct in instante si parchete, au la dispozitie informatiile oficiale de pe site-urile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) si Institutului National al Magistraturii (INM). Numai ca acestea apar intotdeauna cu 60 zile inainte de prima proba a concursului, adica relativ tarziu. Intre timp, candidatii doresc sa stie o multime de lucruri, de la continutul dosarului de inscriere pana la modul in care trebuie sa se prezinte la interviu sau ce boli i-ar impiedica sa fie magistrati.

Adica aceste informatii nu sunt disponibile candidatilor?

C.D.: O parte dintre informatii sunt cuprinse in lege – cum ar fi conditiile de a candida la functia de magistrat. O alta parte sunt cuprinse in regulamentul de admitere la concurs – cum ar fi cele privind probele de concurs si cele privind verificarile de dupa concurs. Interesant, am gasit si informatii utile dar nicicand publicate – cum ar fi Ordinul Ministerului Sanatatii cu privire la afectiunile care fac inapt un candidat in a deveni magistrat. Ei bine, in urma cu doi ani eu am inceput pe blogul propriu – http://cristidanilet.wordpress.com – discutii cu persoanele care si-au exprimat dorinta de a candida la concursul de intrare in magistratura si mi-am dat seama ca sunt destul de multe aspecte neclare in legislatie sau greu de gasit. Apoi am structurat toate informatiile necesare si solicitate pe blog, le-am documentat mai bine si asa a aparut ghidul publicat de mine.

Dar un astfel de ghid nu ar fi trebuit sa fie publicat de INM sau CSM?

C.D.: Institutional nu s-a dorit asumarea unui ghid. Pentru ca se raspunde la multe intrebari concrete si unii membri CSM s-au gandit ca s-ar antepronunta – asta pentru ca, daca unui candidat i se respinge dosarul de inscriere, contestatia se va solutiona de CSM. Sau, daca, dupa ce este admis la concurs, se constata de comisia de admitere ca nu indeplineste conditia bunei reputatii, contestatia va fi solutionata tot  de CSM.

Si atunci v-ati asumat dvs, totusi membru CSM, acest instrument de indrumare a candidatilor…

C.D.: Da. Mai intai ca folosesc mult si interpretez legislatia. Apoi, pentru ca in calitate de membru CSM sunt la curent cu ultimele modificari in legislatia aplicabila concursului – iata, de exemplu, chiar in data de 4 iunie 2013, CSM a modificat regulamentele de admitere si eu le-am publicat in Ghid chiar mai inainte de a fi publicate acele modificari in Monitorul Oficial. Si tot gratie calitatii mele de membru CSM am avut acces la lucrarile comisiei de admitere, am vazut pe ce motive s-au respins multe dosare ale unor candidati si am decis sa fac ceva pentru ca cei care doresc sa intre in magistratura sa nu fie respinsi pe chestiuni de forma.

Ne puteti da exemple de chestiuni pe care candidatii le-ar gasi lamurite numai in ghid?

C.D.: Oh, dar sunt foarte multe. Va spun numai cateva. De exemplu, legea spune ca nu poti candida daca ai antecedente penale, dar nu lamureste ce se intampla daca un posibil candidat a avut o condamnare in trecutul sau pentru care s-a implinit termenul de reabilitare – eu lamuresc acest lucru si arat relevanta acelei condamnari nu pentru conditia lipsei antecedentelor penale, ci pentru cea a indeplinirii conditiei bunei reputatii. Un alt exemplu: legea spune ca anumite categorii de juristi care au cinci ani vechime intr-o anumita specialitate pot candida la concursul de admitere direct in magistratura, iar regulamentul spune ca aceasta vechime trebuie sa fie neintrerupta. Eu sunt deseori intrebat daca poate candida cel care a fost cinci ani consilier juridic din care doi ani a fost in concediu de ingrijire a copilului. Sau daca poate candida cel care a fost doi ani ofiter de politie judiciara, doi ani avocat si un an notar. Si, in fine, inca un exemplu: anul trecut s-a introdus pentru prima data la proba de interviu cerinta analizarii unor maxime in vederea comentarii lor in fata comisiei – eu „dezvalui” public pentru prima data cam ce tipuri de maxime s-au dat anul trecut si unde pot gasi astfel de maxime pentru a se putea pregati, caci nu oricui ii este facil sa alcatuiasca un eseu de o pagina-doua, intr-o analiza filosofico-juridica, despre un subiect primit pe loc.

Fata de anul trecut, Ghidul de admitere la INM si in magistratura 2013 aduce ceva in plus?

C.D.: Da. In prima parte aveti raspunsuri la intrebari. Fata de anul trecut, cred ca sunt in jur de 30 de intrebari noi, generate fie de modificarile legislative, fie de noi dileme ivite in practica. In a doua parte aveti legislatia cu ultimele modificari la zi integrate deja in text, astfel ca viitorii candidati nu mai sunt nevoiti sa caute in trei-patru locuri sa vada care sunt reglementarile aplicabile la concursul din acest an. Si pentru prima data apare in acest an o noua sectiune a ghidului, in care am cuprins tematica si bibliografia aplicabile la concursul de anul acesta, dar si testele date anul trecut la proba de cunostinte juridice si la cea de rationament logic si raspunsurile la aceste teste.

Ce le puteti spune candidatilor acum, la sfarsit de interviu?

C.D.: Pe 25 iunie 2013 urmariti site-urile CSM si INM: se vor anunta cele doua concursuri de anul acesta. Dar, atentie, anticipez ca vor fi peste 3000 de concurenti pe 200 locuri la INM si peste 1000 de concurenti pe 70 locuri la admiterea directa. Este evident ca vor intra numai cei mai buni dintre cei mai buni. Atuul acestora trebuie sa fie o buna pregatire juridica, o mare stapanire de sine. Eu cred ca si cateva sfaturi pe care le regasesc in ghid ii pot ajuta: de exemplu, unde si cum se depune cererea de inscriere la concurs daca persoana nu se poate deplasa in localitatea unde are domiciliul, la ce ora si in ce loc au loc probele de concurs ca persoana sa poata sti in ce zona a Bucurestiului sa isi rezerve cazarea in perioada concursului, ce documente se depun pentru verificarea bunei reputatii pentru ca este putin timp pentru procurarea lor intre data finalizarii concursului si data primelor examinari, cum sa nu fie implicat in vreo frauda la concurs, cum sa se prezinte in fata comisiei de interviu sau ce inseamna examinare psihologica ori cum se pot contesta fiecare dintre rezultatele acestor probe sau examinari.

Urez mult succes tuturor! De-abia astept sa fiu coleg cu cei mai merituosi dintre voi!

Ghidul Admiterea la INM si in magistratura 2013 aici: e-pub, pdf.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.