Judecatorul interbelic in viziunea reputatului Eugen Petit (II)
Autor: Stefan GHEORGHIES
Eugen Petit a fost un cunoscut judecator al perioadei interbelice, absolvent al Facultatii de Drept din Montpellier, consilier la Inalta Curte de Casatie a Romani in anul 1932, care a tratat aceasta problematica la acea vreme de actualitate. In „Pandectele saptamanale” nr. 16 din 1938, judecatorul interbelic semna o cronica cu titlul: „Dusmanii magistratului: „Necinstea, politica si hatarul”, o veritabila opinie asupra modului in care un magistrat trebuie sa isi desfasoare activitatea.
Odata intrata in profesia de judecator, persoana trebuie sa faca tot posibilul pentru a se indeparta de coordonata politica. Increderea populatiei in justitie, in modul in care magistratul se va dovedi impartial intr-o cauza, rezida tocmai din aceasta indepartare de viata politica. Eugen Petit considera ca un magistrat afiliat politic nu va fi privit pozitiv de catre opinia publica: „oricat de independent este magistratul inaintat, lumea il va socoti ca obligat fata de acel ministru sau de partidul din care el face parte. Iata-l deci pe judecator colorat politiceste!”.
In aceasta ordine de idei, Eugen Petit ridica problema modului in care erau propusi si numiti judecatorii. Fiind o prerogativa a puterii executive, acesta sustinea ca legea de organizare judecatoreasca trebuie sa acorde o importanta mai mare lucrarilor premergatoare de recomandare ale comisiilor compuse numai din magistrati. Cu titlu de exemplu, numirile sau inaintarile urmau a se realiza numai prin candidatii propusi pe listele de recomandare intocmite de catre instanta imediat superioara aceleia unde urmau a functiona noii numiti.
Tot cu titlu de exemplu, Eugen Petit evoca o situatie in care politicul isi pusese amprenta asupra functionarii instantei pe care o conducea. In anul 1919, „ivindu-se o vacanta de judecator, interesul instantei impunea complectarea ei prin inaintarea acelui supleant. Cum insa in localitate se mai aflau si alti pretendenti mai putin pregatiti dar sustinuti de oameni politici, am luat hotararea de a scrie ministrului de justitie, rugandu-l sa faca singura numire pe care o impunea necesitatile tribunalului. Dorinta imi fu curand satisfacuta, pentru ca pe atunci era ministrul al justitiei d. Em. Miclescu, unul dintre distinsii consilieri ai Inaltei Curti de Casatie. Nu-l cunosteam personal si desigur ca d-sa nici nu banuia de existenta mea inainte de a-i fi scris. Vede oricine ce anume poate insemna conducerea unui magistrat la ministerul de justitie!”.
Faptul ca un judecator era numit de catre ministru nastea o relativa obligatie, nu in sens juridic, in sarcina magistratului. Insa, asa cum este normal, judecatorul trebuie sa se desprinda de persoana care i-a semnat decretul de numire, de „a face totul ce-i sta prin putinta, spre a ignora cine anume i-a semnat decretul. Caci – cum am supus-o alta data – in cariera noastra, ingratitudinea este o adevarata virtute”.
In concluzie, politicul trebuie indepartat din modul in care un judecator isi desfasoara activitatea. „Desi, uneori se prezinta subt atragatoare forme, care in realitate nu sunt decat miragii inselatoare”, influntele politicului pot afecta impartialitatea magistratului chemat sa aplice legea si nu preferintele personale ale oamenilor politici. Mai presus de orice interese locale, centrale sau chiar internationale, acesta trebuie „sa puie iubirea de tara (singura politica ce-i este ingaduita!) fara a avea alta nazuinta decat aceea de a face ca Adevarul si Dreptatea sa triumfe in toate imprejurarile in care el va fi chemat a-si spune cuvantul lui de arbitru al tuturor situatiunilor delicate”.
Viziunea magistratului interbelic avea in vedere o serie de factori specifici perioadei. Intr-adevar, tinand cont de modul de numire al judecatorilor, dar si de cunoscuta si activa viata politica din acea perioada, nu putem decat sa tragem propriile concluzii cu privire la modul de infaptuire al justitiei. Bineinteles, nu putem nici generaliza, afirmand ca politicul era contopit cu justitia, insa modul in care Eugen Petit aborda aceasta problematica in urma cu mai bine de jumatate de secol reprezinta un subiect aflat inca in actualitate. Cadrul juridic prezent a suferit, din fericire, modificarile necesare indeplinirii viziunii reputatului judecator interbelic, insa, ca in orice sistem de drept, intotdeauna legea poate fi imbunatatita, pastrandu-se legatura constanta cu realitatile socio-economice ale vremii.
Eugen Petit incheia cronica din 1938 afirmand: „politica trebuie considerata, prin urmare, ca fiind dusmanul al doilea al magistratului, caci primul il stim cu totii, este necinstea. “Dar al treilea?” -“Hatarul!”.
Citeste si: Judecatorul interbelic in viziunea reputatului Eugen Petit (I)
Surse:
- Dusmanii magistratului: “Necinstea, politica si hatarul” – O lectie de conduita morala oferita de celebrul judecator Eugen Petit in 1938
- Eugen Petit
