Legea nr. 1709 din 4 decembrie 1864 pentru corpul de Advocati

Admin/ February 13, 2013/ Articole, Curiozitati

Autor: Stefan GHEORGHIES

Profesia de avocat este libera si independenta si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic. Profesia poate fi exercitata numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Legea nr. 1709 din 4 decembrie 1864 reprezinta, inainte de toate, o incursiune in istoria profesiei de „advocatu”, asa cum este folosit termenul de catre legiuitorul vremii. Reglementarea din 1864 prezinta interes sub aspectul comparatiei reglementarilor privind organizarea si functionarea profesiei de avocat cu legea prezenta, implicit Legea nr. 51 din 7 iunie 1995, cu modificarile ulterioare.

„Capu I” din Legea nr. 1709/1864 face trimitere in art. 1 la conditiile necesare pentru a putea profesa ca „advocatu”: cetatenia romana, diploma de licenta in drept, obtinuta in tara sau strainatate: „nimeni nu va putea esercita profesiunea de advocatu (…) de nu va fi romanu sau naturalisat romanu, si nu va avea diploma de studiul dreptului (…)”. Art. 2 prevede o serie de „nedemnitati” care impiedca persoana care indeplineste conditiile anterioare sa profeseze: „nu potu fi advocati: 1. Falitii nereabilitati bancruti. 2. Aceia carii au fost condamnati la o pedeapsa criminala, sau la o pedeapsa corectionala, pentru urmatoarele delicte (…)”.

„Capu II” reglementeaza cadrul in care se desfasoara profesia de avocat: „ori-ce advocat va fi dator a se inscri numai in tabloul unui siugur judetu, unde el are sa eserciteze. El va avea inse dreptul de a preda inaintea ori-carii curti sau tribunale din altu judetu”. Acest tablou in care figureaza toti avocatii dintr-un judet este „format prin ingrijirea consiliului de disciplina”. De asemenea, avocatul inscris va primi o „carte de advocatura” din partea consiliului de disciplina, aceasta fiind retrasa cand avocatul nu va mai indeplini conditiile necesare pentru exercitarea profesiei.

„Capu III” este dedicat in intregime modului de functionare a acestui consiliu de disciplina. Simpla lectura a capitolului III nu poate decat sa sublinieze faptul ca prezentul Consiliu al Baroului nu este decat un „urmas” al consiliului de disciplina, fiind, in fond, structuri organizatorice cu atributii similare. Astfel, in art. 6 este impusa conditia de existenta a unui consiliu de disciplina la nivelul fiecarui oras municipiu resedinta de judet: „unde numerul de advocati inscrisi in tabloul va fi cel putin de dece. Pentru Bucuresti si Iasi, acestu consiliu se va compune din septe membri”. Acelasi art. 6 prevede o norma care incalca principiul contemporan al autonomiei profesiei: „Acolo unde numerul advocatilor nu va fi de dece, tribunalul va indeplini misiunea consiliului”. Art. 7 face trimitere la modul in care sunt alesi membrii consiliului de disciplina; acestia vor fi alesi dintre avocatii fiecarui judet, prin vot secret si cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti sau cu majoritate relativa la a doua votare. Acestia vor fi alesi pe o perioada de „doui ani. Cei esiti potu fi iarasi alesi”. Vechimea continua in profesie ceruta este de 3 ani, impunandu-se si o limita inferioara de varsta: 30 de  ani. Spre deosebire de Legea nr. 51/1995, conditiile pentru a face parte din consiliul de disciplina erau mult mai permisive. Legea nr. 51/1995 prevede alegerea membrilor pe o perioada de 4 ani a celor care au vechime continua in profesie de minimum 8 ani.

Art. 10 prevede rolul tribunalului atunci cand nu este indeplinita conditia numarului minim de membri dintr-un consiliu: „tribunalul va nume pe fie-care anu pe unul din advocatii ce esercita pe linga dinsul ca advocat eficient spre a representa pe cel-alti advocati ai judetului, a tine corespondenta trebuincioasa advocaturei si a implini ori ce alte indatoriri prescrise de legi si regulamente”. Urmatoarele articole prevad modul in care isi desfasoara consiliul de disciplina activitatea, respectiv atributiile de care se bucura. Merita a fi aduse in atentie pedepsele disciplinare ce putea fi aplicate avocatilor care „compromitu onorea si demnitatea misiunii lor”. Astfel, art. 13 prevede drept pedepse disciplinare: „imputarea, interdictiunea timpurara, stergerea din tablou”. Art. 15 face referire la dreptul tribunalelor de „a pedepsi gresalele comise de advocati in timpul audientelor. Asemenea ministerul public, sau partile civile, potu intenta actiuni inaintea tribunalelor; pentru reprimarea delictelor, sau crimelor comise de advocati”. Pedepsele disciplinare puteau fi luate atat de consiliu de disciplina, cat si de tribunal in cazul in care acesta prelua din atributiile consiliului. Avocatul vizat de masura disciplinara putea ataca hotararea: „va avea dreptul sa pledeze in contra acestei hotariri, la curtea altelativa respectiva” – art. 20.

„Capu IV – Despre stagiu” prevede un stagiul de doi ani pentru tinerii inscrisi in tabloul de avocat: „toti cei ce n-au esercitat profesiunea de advocat si se inscriu pentru prima oara in tabloul advocatilor, vor fi supusi la unu stagiu de duoi ani, spre a frecuenta sedintele curtilor si tribunalelor, si conferintele advocatilor”. Dupa acest stagiu de doi ani consiliul de disciplina urma a hotari daca avocatul stagiar este admis in randul celor definitivi. In caz contrar, stagiul era prelungit cu un an.

Legea nr. 1709/1864 prezinta, dincolo de terminologia juridica arhaica, o serie de principii care au supravietuit trecerii timpului. Multe au fost preluate de catre reglementarile ulterioare, altele au primit imbunatatiri si procesul evolutiv a continuat pana in prezent, pana si Legea nr. 51/1995 fiind modificata atata inainte, cat si dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

Surse:

iDrept:

1. Lege nr. 1709 din 4 decembrie 1864 pentru corpul de Advocati
2. Lege nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

Imagine