Legea privind organizarea excursiilor turistice in strainatate in timpul regimului comunist
Autor: Stefan GHEORGHIES
Inca de la caderea regimului comunist Romania se afla intr-o tranzitie catre un necunoscut pozitiv. Repere legislative esentiale din aceasta perioada putem cita expres si exemplificativ, insa un moment fara indoiala crucial a fost constituit de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. In prezent, „lupta juridica” se poarta pe frontul alinierii legislatiilor nationale la standardele Uniunii, iar cadrul juridic a suferit imbunatatiri fara precedent in ultimii ani. Deseori, cea mai buna metoda de comparatie consta in prezentarea contrastanta a doua chestiuni, iar in acest sens nu putem ignora diferentele radicale de legislatie dintre prezent si perioada de acum 30 de ani, spre exemplu. Alte contexte istorice, alte regimuri, alti conducatori, pe cale de consecinta, alte viziuni ale legiuitorului, au marcat o evolutie adesea haotica a legislatiei nationale in toate ramurile dreptului.
Ce este libera circulatie a persoanelor? Aceasta constituie in prezent una dintre cele patru libertati fundamentale garantate prin dreptul comunitar, alaturi de libera circulatie a marfurilor, serviciilor si capitalurilor. Este, in fond, un drept al fiecarui cetatean al Uniunii Europene care consta in posibilitatea resortisantilor unui stat membru de a intra si a ramane fara nicio restrictie pe teritoriul oricarui stat membru. Practic, fiecare cetatean are dreptul de a calatori si de a-si stabili resedinta in oricare stat al Uniunii, formalitatile administrative fiind reduse semnificativ. Granitele statelor practic dispar, in sensul larg al termenului, iar cetateanul de rand poate parasi teritoriul statului sau de origine fara nicio restrictie, fara viza, fara permisiunea autoritatilor statului sau alte asemenea organe centrale sau locale.
Legea nr. 8 din 1980. Pe cale de comparatie, libera circulatie de care ne bucuram in prezent reprezinta un lux consacrat la nivel legislativ daca ar fi sa aducem in discutie restrictiile din Romania comunista. Dreptul de a parasi teritoriul Romaniei era adesea un drept abstract de a carui exercitare nu se bucurau numerosi cetateni. In acest sens, Legea nr. 7 din 17 octombrie 1980 viza o arie aparte a acestui drept la circulatia in afara teritoriului tarii. Desi intram intr-o arie de reglementare oarecum particulara, putem afirma ca dreptul de libera circulatie recunoscut la nivel comunitar se afla intr-o relatie evident contrastanta cu Legea nr. 7/1980 privind organizarea excursiilor cu turisti romani in strainatate. Diferentele dintre cele doua reglementari sunt radicale, restrictiile prezente in legea comunista nascand sau trebuind sa nasca semne mari de intrebare chiar si asupra celor mai mari nostalgici ai perioadei in care legea era in vigoare.
Ce insemna „excursie” in viziunea Legii nr. 7/1980? Legea prevedea ca turistii romani pot efectua excursii in strainatate numai prin intermediul Ministerului Turismului si prin unitatile sale autorizate (art. 1). Acelasi art. 1 continea regula conform careia excursiile se realizau in grupuri organizate in limita fondurilor disponibile, dar si exceptia conform careia turistii individuali aveau posibilitatea sa efectueze excursii cu servicii de cazare, masa si program asigurate prin contracte externe.
Cum se realiza repartizarea locurilor pentru excursii in grupuri organizate? Procedura de repartizare a locurilor avea in vedere o serie de etape. Intr-o prima etapa, repartizarea in profil teritorial se facea de catre Comisia centrala pentru turismul de masa, impreuna cu Ministerul Turismului. In termen de 15 zile de la aceasta repartizare, Comisia centrala pentru turismul de masa comunica comisiilor judetene si a municipiului Bucuresti pentru turismul de masa, locurile pentru excursiile in grupuri organizate, precum si fondurile de plati pentru excursiile individuale. Intr-o a doua etapa, Comisiile judetene repartizau si transmiteau mai departe unitatilor economice, sociale si obstesti, in termen de 10 zile de la primire, locuri pentru excursiile in strainatate. Art. 5 era cel care continea si o serie de „prioritati” pentru acordarea locurilor la excursii in interes personal. In acest sens, se realiza urmatoarea ordine de prioritate a unitatilor: cele cu pondere mare pe principalele ramuri in planul de productie al judetului sau al municipiului Bucuresti; unitatile care si-au indeplinit planul la export; unitatile de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de proiectare; institutiile centrale si locale, institutiile de invatamint superior, scoli, spitale, dispensare, policlinici si alte institutii; alte unitati economice de stat si cooperatiste, precum si organizatii obstesti; case de ajutor reciproc ale pensionarilor. Ulterior, comisiile din unitati aduceau la cunostinta oamenilor muncii tipurile de excursii repartizate.
Cine avea prioritate pentru locurile la excursii in strainatate? Conform art. 10, cererile de inscriere la excursiile in grupuri organizate si la calatoriile in interes personal ale oamenilor muncii se aprobau de organele de conducere colective ale unitatilor si de organele sindicale in urmatoarea ordine de prioritate: fruntasii in productie, muncitorii, maistrii, tehnicienii si inginerii din sectoarele de productie, care au contribuit efectiv la realizarea sau depasirea planului de productie al unitatii; inventatorii si inovatorii; cercetatorii, proiectantii, specialistii cu inalta calificare, ale caror lucrari sunt apreciate drept contributii importante la realizarea planurilor de dezvoltare economica si sociala a Romaniei; cadrele de conducere, personalul tehnic, economic, de alta specialitate si administrativ care au contribuit la realizarea planului unitatii sau cei evidentiati in munca profesionala si activitatea obsteasca.
Totodata legea prevedea faptul ca aprobarile cererilor de inscriere la excursii in strainatate erau valabile si pentru membrii de familie, neincadrati in munca, ai celor care au obtinut aprobarea (art. 11). In ceea ce priveste „aprobarea tinerilor la excursii organizate pentru tineret”, art. 12 prevedea ca aceasta se acorda de catre organele Uniunii Tineretului Comunist, pe baza recomandarii organizatiilor de tineret si cu acordul organelor de conducere colectiva din unitatile economice, institutii, scoli si facultati.
Legea nr. 7/1980 cuprindea o serie de situatii particulare care vizau atat excursiile organizate, cat si cele individuale, care nu prezinta interes in viziunea de ansamblu a legiuitorului. Cu titlu de concluzie, intr-o oarecare masura putem vedea Legea nr. 7/1980 drept opusul liberei circulatii de care se bucura in prezent orice cetatean roman. Desi la nivel legislativ, si in acea perioada era reglementat acest drept contemporan, aplicarea corecta a legii se pierdea in umbrele unui regim axat pe izolarea internationala a cetatenilor sai. Aceste excursii reglementate prin Legea din 1980 nu fac decat sa demonstreze ca granitele Romaniei comuniste reprezentau mai mult decat niste linii trasate pe harta.
Un caz din jurisprundenta relevanta. Intr-o ultima ordine de idei, in cadrul cauzei nr. 182/88/2009, prin cererea depusa la Tribunalul Tulcea de catre reclamantul V.I. acesta cerea sa se constate, in contradictoriu cu Serviciul Roman de Informatii, ca intre anii 1980-1989 i-au fost ingradite libertatea de circulatie, dreptul la justitie, dreptul la gandire si la informatie. Cererea a fost respinsa intr-un final, insa instanta de apel a statuat urmatoarele: „Desi Romania ratificase din anul 1974 Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care în art. 12 stipuleaza ca „orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv propria sa tara” si promova la nivel declarativ drepturile si libertatile inscrise in Declaratia universala a drepturilor omului care, prin art. 13, afirma ca „orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa”, solicitarea reclamantului V.I. de a i se permite sa emigreze în Australia, dupa o prima avizare favorabila in decembrie1982, a fost ulterior respinsa.
Restrictionarea dreptului reclamantului de pleca din România nu a fost justificata ca o masura necesara pentru a ocroti securitatea nationala, ordinea publica, sanatatea ori moralitatea publica sau drepturile si libertatile altora, ci pentru ca s-a considerat ca prin afirmarea dreptului de alegere a domiciliului in alta tara reclamantul are „o activitate ostila, dusmanoasa” regimului politic de la acea vreme pe care o manifesta „sub acoperirea cultului adventist de ziua a saptea – reformat”. Inscrisurile prezentate de reclamant sustin astfel concluzia ca in mod abuziv în perioada 1980-1989 reclamantului i-a fost incalcat un drept fundamental, dreptul la libera circulatie si dreptul de a-si alege domiciliul, care se regasesc in prezent afirmate in art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului”.
Surse:
- Juspedia.ro
- iDrept.ro – Legea nr. 7 din 17 octombrie 1980 privind organizarea excursiilor cu turisti romani in strainatate.
- Foto
