Paradise Lost: The Child Murders at Robin Hood Hills (1996)
Autor: Stefan Gheorghies
It’s frightening to think they did it. It’s terrifying to think they didn’t.
Fiecare persoana este responsabila pentru faptele sale, indiferent ca preferam sau nu sa le introducem in sfera juridicului. Patrunderea acestor fapte intr-o anumita forma prevazuta de lege poate atrage insa o alta forma de raspundere a persoanei. Savarsirea unei fapte prevazute de legea penala constituie infractiune, iar faptuitorul urmeaza a trece prin toate procedurile pentru a fi tras la raspundere si pentru a i se aplica o sanctiune.
Paradise Lost, in regia lui Joe Berlinger si Bruce Sinosfky constituie punctul de continuare pentru numeroase documentare care s-au axat pe povestea crimelor din West Memphis. Analiza cazurilor in sine, precum si a modului in care cei trei presupusi vinovati au fost judecati, denota slabiciunile unui sistem judiciar in necesitate de reforma.
Actiunea urmareste povestea celor trei suspecti adolescenti acuzati pentru uciderea intr-o maniera greu de imaginat a trei copii. Tragerea la raspundere penala a celor trei ilustreaza insa superficialitatea cu care autoritatile competente, sub conducerea procurorului, ajung in situatii de a specula in ceea ce priveste probele. Presupusa apartenenta a celor trei faptuitori la cultul satanic reprezinta in viziunea celor investiti prin lege sa apare valorile sociale atinse prin comiterea infractiunilor o proba indeajuns de solida pentru a pune in desfasurare intregul proces.
Paradise Lost aduce in atentia publicului o noua viziune asupra cazului din West Memphis. Nevinovatia celor trei adolescenti nu este pusa neaparat sub semnul intrebarii, insa procedurile judiciare sunt criticate datorita superficialismului actorilor statului. Mai mult, dorinta acestora din urma de a demonstra ca statul isi poate proteja proprii cetateni si ca siguranta cetateanului este la aceleasi standarde ca inainte, nu face decat sa permita o interpretare excesiva a legilor de procedura. Cine ar avea de suferit de pe urma determinarii de neoprit de a gasi vinovatii cu orice pret daca nu cei trei presupusi faptuitori? Dincolo de aspectele care tin de sfera juridicului, trebuie avut in vedere impactul psihologic al comiterii crimelor odioase in contextul micii comunitati. Dorinta de razbunare care predomina in acele momente, precum si suferinta familiilor victimelor alaturi de care intreaga comunitate era alaturi, nu fac decat sa puna presiune pe cazul instrumentat de catre un procuror la fel de determinat.
Problemele sistemului judiciar la momentul petrecerii actiunii par a fi la prima vedere unele destul de grave. Ofiterii de politie nepregatiti nici profesional, nici psihologic pentru astfel de cazuri grave esueaza in misiunea de a-si desfasura profesiile intr-o maniera obiectiva. Identificarea celor trei suspecti este intr-o anumita masura o simpla coincidenta. Insa, urcand pe scara ierarhica, procurorul pare a fi principalul actor negativ din intreaga poveste. Probatoriul in dosarul pe care il instrumeanteaza este slab reprezentat. Diverse prezumtii, marturii nu atat de obiective sau relevante stau la baza acuzarii celor trei adolescenti. Finalul procesului este unul previzibil intr-o comunitate in care legea devine un accesoriu al sentimentelor sociale.
