Primii doi ani de aplicare a Codului civil nu i-au relevat toate imperfectiunile in materia regimurilor matrimoniale
Conf. univ. dr. Emese Florian, Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca
Interviu realizat de redactia Pandectele Romane.
Pandectele Romane: Adoptarea si intrarea in vigoare a noului Cod civil roman a insemnat nu numai revenirea materiei familiei in cadrul acestuia, dar si transformari importante ale conceptiei si reglementarii acestei problematici. Care ar fi, in acest context, pe scurt, principalele modificari produse in domeniu?
Emese Florian: Ar fi hazardat sa incerc un raspuns la obiect, enumerativ, explicit sau implicit ierarhizant. Modificarile sunt omniprezente, practic tot ceea ce intra in sfera de interes a dreptului familiei a fost revazut, reconsiderat intr-o masura sau alta. Noul Cod civil ofera o viziune moderna asupra relatiilor de familie, in ton cu timpul prezent. Reglementarile anterioare, cuprinse in mare parte in Codul familiei, sa recunoastem, erau avangardiste in unele privinte la data adoptarii, 1953 – ma gandesc, de pilda, la principiul egalitatii in drepturi a sotilor, la principiul deplinei asimilari a conditiei juridice a copilului din afara casatoriei cu cea a copilului din casatorie, care in alte legislatii, inclusiv dintre acelea care au servit ca model in elaborarea codului nostru de la 2009 – Codul civil francez bunaoara, si-au gasit consacrare cu surprinzatoare intarziere si abia in finalul unui parcurs indelungat, inceput in 1964 si finalizat in 2002; insa legislatia familiei a devenit anacronica, incorsetata tocmai pentru ca avea o platforma „standard”, relatiile de familie se conturau potrivit unuia si aceluiasi tipar normativ– este suficient sa amintesc regimul legal, unic, imperativ si imutabil al comunitatii de bunuri a sotilor. In noul Cod civil familia, unul din pilonii traditionali ai ordinii juridice, este „privatizata” gratie descatusarii libertatii de vointa in interiorul grupului familial, in sensul ca tipul, structura si dinamica relatiilor de familie, personale si patrimoniale, sunt reglate, la invitatia legiuitorului, preponderent prin conventia partilor potrivit celebrei formule „à chacun sa famille, à chacun son droit”, iar nu printr-un sablon juridic impus tuturor cu pretentii de solutie universal-valabila. Corelativ, asa-numita „ordine publica familiala”, adica acel corp de reguli juridice care nu admit derogari, si-a pierdut impetuozitatea.
Remodelarea normativa in acest spirit a relatiilor conjugale, precum si a celor de filiatie – acestea fiind sursele si axele in jurul carora orbiteaza prescriptiile de dreptul familiei – infaptuita prin noul Cod civil cred ca poate fi rezumata ca rezultanta a convergentei principiului egalitatii in drepturi – intre soti, intre parinti, intre copii – si a principiului libertatii de vointa – in raporturile conjugale personale si patrimoniale, de asemenea, desi mai putin expresiv, in raporturile dintre parinti, dintre fiecare parinte si copil – unite prin principiul solidaritatii si al eticii responsabilitatii. Mai este ceva demn de semnalat apropo de institutiile reper ale dreptului familiei, casatoria si filiatia, anume tendinta de inversiune a centrului de greutate al edificiului familial. Permisivitatea cvasi-neingradita a divortului, in cele din urma fireasca in logica principiului libertatii de vointa, fragilizeaza institutia casatoriei; in schimb, relatiile de filiatie sunt stabile oricare ar fi statutul marital al parintilor, oricare ar fi evolutia relatiilor dintre parinti si, de vreme ce familia este si se doreste a ramane un reper la nivel personal dar si la nivel social, ea tinde sa devina o constructie „pedocentrica”, gravitand in jurul ideii de permanenta a cuplului parental. Regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti de catre parinti, casatoriti, necasatoriti sau divortati, una din inovatiile Codului civil de la 2009, nu este intamplatoare.
Pentru mai multe informatii a se vedea Interviul Primii doi ani de aplicare a Codului civil nu i-au relevat toate imperfectiunile in materia regimurilor matrimoniale, publicat in Pandectele Romane nr. 7/2013.
