“Publicarea gratuita a jurisprudentei din Romania contribuie la unificarea practicii judiciare si incurajeaza inovatia”

Admin/ March 14, 2016/ Interviuri, Noutati

Intervenția domnului Dan Stoica, director general Wolters Kluwer România în cadrul evenimentul “Open Justice Day”, organizat de Guvernul României în parteneriat cu Ambasada Olandei.

DS

În cele ce urmează voi puncta câteva lucruri pe care le-am învățat din experiența proiectului RoLII, de publicare a hotărârilor judecătorești în format deschis.

Cel mai dificil lucru în acest proiect a fost să definim cerințele și specificațiile tehnice ale anonimizării. Cât timp datele nu existau într-un singur loc pentru a fi analizate am folosit o metodologie agilă, flexibilă, de inovare și de dezvoltare a soluțiilor tehnice.

“Rată de succes de peste 98% pentru anonimizarea automată

Soluția de anonimizare automată are o rată de succes de peste 98% în acest moment. Aceasta în condițiile în care hotărârile judecătorești nu au o structură standard. Sistemul informatic actual nu a fost gândit pentru a edita și a publica documente.

Succesul proiectului RoLII are la bază două componente:

În primul rând, dorința actorilor principali din sistemul judiciar de a-l pune în practică. Consiliul Superior al Magistraturii merită o mențiune specială. Avem încredere că există o continuitate în viziunea de a face din proiectul RoLII o poveste de succes la nivel european. România este astăzi prima țară de pe continentul european care publică gratuit, în mod automat, un număr de peste 5 milioane de hotărâri judecătorești anonimizate.

“Necesitatea unei decizii de politica publica pentru publicarea hotărârilor instanței supreme”

 Credem că următorul pas este acela de a se lua o decizie de politică publică în vederea publicării hotărârilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezent se publică gratuit doar 15% din hotărârile pronunțate la Înalta Curte, în timp ce la toate celelalte instanțe din țară publicăm peste 85% din hotărâri în platforma RoLII, începând din anul 2013 și până în prezent. Cele care nu se publică sunt supuse unor restricții legate de obiectul dosarului, conform hotărârilor CSM.

Din punct de vedere tehnic este o chestiune de câteva ore pentru a introduce și hotărârile Înaltei Curți în platforma RoLII. Așadar, este doar o decizie de politică publică, aceasta trebuind să fie luată în comun de către Înalta Curte de Casație și Justiție și CSM.

În al doilea rând succesul proiectului se datorează metodei de lucru folosite. Am reușit să colaborăm cu toți actorii principali pentru a genera un design realist al cerințelor. Apoi am ales să ne concentrăm pe elementele esențiale pentru a dovedi că soluțiile tehnice pot fi realizate cu bugete relativ mici. Finanțarea soluției software s-a făcut integral de către Wolters Kluwer cu un efort substanțial. Acest efort a fost atât financiar cât și de convingere a colegilor din consiliul de administrație aflați în străinătate în legătură cu importanța proiectului. În final, am ales să susținem comunitatea juridică din România.

“Putem vedea cu claritate marile intersecții ale jurisprudenței și, astfel, drumurile justiției vor deveni mai drepte

Dar ce înseamnă să avem acces la peste 5 milioane de hotărâri judecătorești? Imaginați-vă că fiecare hotărâre este un semafor. Dacă până acum câteva luni aveam doar câteva sute de mii de semafoare, în locuri amplasate aleator, astăzi funcționează de zece ori mai multe semafoare, aproape toate cele existente. Acum putem vedea cu claritate care sunt marile intersecții ale jurisprudenței la nivelul tuturor instanțelor din țară. Drumurile justiției vor deveni mai drepte.

Folosirea datelor din hotărârile judecătorești se poate face atât de către sectorul public, în procesul de elaborare al politicilor publice și de unificare a practicii judiciare cât și de sectorul privat, prin dezvoltarea unor soluții noi pentru consumatorii de informație juridică.

Peste tot în lume datele deschise sunt un conținut care este pus în valoare de produse comerciale. Pe de o parte instituțiile publice devin transparente. Ele înțeleg că publicarea informațiilor rezultate din procedurile administrative este o obligație față de contribuabilul plătitor de taxe și impozite.

“Parteneriat public privat din care are de câștigat și contribuabilul și bugetul de stat

 Pe de altă parte, publicarea datelor în format deschis încurajează inițiativele private să dezvolte produse care pun accent pe valoarea adăugată, pentru care clienții sunt dispuși să plătească. Informația primară, datele publice, devin gratuite, iar accentul se mută pe adăugarea de valoare prin inovație și dezvoltarea unor soluții noi. O valoare din care bugetul de stat are de câștigat prin impozitele pe care le obține taxând afacerile comerciale și prin încurajarea dezvoltării economice și inovației. Aceasta înseamnă însă că este nevoie de o predictibilitate și o coerență în procesul de publicare a datelor, așadar de un parteneriat public privat din care are de câștigat în primul rând contribuabilul. El are acces gratuit la datele produse de instituțiile publice finanțate din taxele pe care le plătește. Și va avea la dispoziție produse care adaugă valoare acestui acces. Instituțiile publice se vor concentra pe folosirea datelor în interes public, iar agenții economici vor inova și vor adăuga o valoare comercială accesului gratuit la date.

“Sursă completă de informații pentru o nouă arhitectură a sistemului informatic judiciar

În cazul sistemului judiciar, Ministerul Justiției, CSM, Fundația RoLII au acum la dispoziție o sursă completă de informații pe care o pot folosi pentru a gândi o nouă arhitectură a sistemului informatic judiciar. Echipa noastră a dovedit că poate oferi soluții tehnice și o metodologie de lucru care să contribuie la modernizarea acestei arhitecturi. Mai mult decât atât, experiența proiectului RoLII poate fi extinsă și în alte domenii: sănătate, educație, administrație locală.

“Este în interesul nostru, al tuturor să avem acces gratuit la datele produse de instituțiile publice”

În încheiere, aș vrea să subliniez trei lucruri principale:

  1. Este esențial să construim încrederea că hotărârile judecătorești vor fi disponibile și se vor actualiza permanent. Soluțiile tehnice funcționează. Credem că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie invitată să se alăture proiectului RoLII pentru a oferi publicului mai mult de 15% din hotărârile sale. Am dovedit că anonimizarea automată are soluții tehnice rezonabile.

2. Fundația RoLII joacă un rol extrem de important, fiindcă este un mecanism de dialog și de parteneriat public – privat care se dovedește funcțional.

3. Folosiți experiența RoLII și a echipei noastre pentru a gândi și a executa proiecte similare pentru publicarea datelor deschise în domeniul sănătății, educației, transporturilor, cadastrului, a instituțiilor de la nivelul administrațiilor centrale și locale. Este în interesul nostru, al tuturor să avem acces gratuit la datele produse de instituțiile publice. Birocrația poate deveni mai clară și se poate simplifica. Publicarea datelelor deschise aduce noi oportunități pentru inovație și dezvoltare economică.

Suntem încântați că unul dintre experții Wolters Kluwer Germania, dl. Christian Dirschl este astăzi alături de noi pentru a ne împărtăși din experiența sa legată de folosirea datelor deschise în proiecte internaționale.

 

Share this Post