Recomandările unui avocat de top pentru reducerea termenului de soluționare în Arbitraj
Avocatul Matei Purice, membru al prestigioasei echipe de arbitraj internațional al Freshfields Bruckhaus Deringer, este unul dintre autorii volumului “Arbitration in Romania. A Practinioner’s Guide”, editat de la Wolters Kluwer. Pornind de la teoria domeniului și sintetizând experiența acumulată în practică, avocatul analizează în cadrul lucrării amintite tema celerității arbitrajului.
TERMENE LIMITĂ. “Dacă în urmă cu 50 de ani, celeritatea reprezenta una dintre trăsăturile fundamentale ale procesului arbitral, în prezent acest lucru este mai degrabă un deziderat”, afirmă Matei Purice. “Creșterea exponențială a numărului de dosare arbitrale în ultima jumătate de secol precum și gradul din ce în ce mai ridicat de complexitate al acestora au condus la prelungirea duratelor de soluționare a dosarelor de către tribunalele arbitrale, iar pentru a contracara această tendință, anumite sisteme de drept precum și regulamentele de arbitraj ale multor instituții internaționale prevăd termene limită în care tribunalele trebuie să pronunțe hotărârea finală”, observă avocatul, amintind inclusiv existența în dreptul românesc a sancțiunii caducității arbitrajului, studiată în volumul “Arbitration in Romania. A Practinioner’s Guide”.
FACTORI IMPORTANȚI. Dar avocatul Matei Purice subliniază că “în practică însă asigurarea celerității procesului arbitral depinde de multe ori și de conduita părților implicate în proces (părți, reprezentanți legali sau arbitri)”. În acest sens, potrivit autorului amintit, „este important ca părțile să aibă în vedere anumiți factori care pot contribui la reducerea termenului de soluționare al dosarului arbitral”. Astfel, avocatul recomandă:
- selectarea unor arbitri cu suficientă disponibilitate și experiență în administrarea procedurii arbitrale în funcție de regulile selectate;
- agrearea unui calendar procedural ferm cu termene adaptate complexității cauzei; agrearea împreună cu tribunalul arbitral a unui termen limită pentru deliberări după finalizarea dezbaterilor și pentru pronunțarea hotărârii încă de la începutul procedurii arbitrale;
- evitarea formulării de cereri procedurale vădit nefondate care ar putea complica și prelungi în mod nenecesar procedura arbitrală; precum și
- recurgerea la proceduri simplificate pentru rezolvarea disputelor de mai mică valoare (a se vedea, spre exemplu, procedurile simplificate din noile reguli ICC în vigoare din Martie 2017) sau la proceduri speciale precum arbitri de urgență (a se vedea, spre exemplu, Articolul 29 din Regulile ICC).
Cartea poate fi achiziționată din magazinul online al Wolters Kluwer Romania, mai exact, de la această adresă: http://bit.ly/arbitration-in-romania