SEMINAR: Răspunderea penală a persoanei juridice

Octavian Nicola/ June 14, 2017/ Articole, Evenimente, Seminarii

Companiile, ONG-urile și, în general, orice persoană juridică pot răspunde penal. De multe ori, acest fapt este uitat sau ignorat, însă consecințele pot fi majore. Firește, firma nu intră la închisoare, însă amenzile penale pot fi consistente, iar pedepsele aplicate pot conduce la interzicerea participării companiei la procedurile de achiziții publice sau chiar la dizolvarea firmei. Lectorul Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE), prodecanul Facultății de Drept a Universității din București și lector acreditat la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaților va analiza, astfel, într-un seminar Wolters Kluwer România,  aspectele de drept penal care privesc răspunderea penală a persoanei juridice. Lectorul se va concentra în prezentarea sa interactică pe evidențierea problemelor legate de persoanele juridice care pot răspunde penal, infracțiunile care pot fi comise de persoana juridică și stabilirea legăturii între entitatea colectivă și persoana fizică văzută ca autor material al infracțiunii.

EXEMPLE PRACTICE. Participanții la seminar, fie că sunt avocați, consilieri juridici, administratori de companii, manageri, contabili, experți fiscali sau practicieni în insolvență, pot aprofunda care sunt consecințele de drept penal și de drept procesual penal în cazul răspunderii persoanei juridice. Lectorul Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE) va insista asupra subiectului făcând apel la exemple practice și jurisprudență relevantă în seminarul care va avea loc la 29 iunie 2017, în Sala de cursuri Wolters Kluwer România din Bd. Tudor Vladimirescu nr. 22, Clădirea Green Gate, etaj 6, sector 5, București. În acest sens, lectorul își propune să  pună în evidență modalitatea în care se stabilește legătura dintre persoana juridică și persoana fizică văzută ca autor material al infracțiunii, precum și pe măsurile asigurătorii ce pot fi luate cu privire la bunurile persoanelor juridice și măsurile preventive ce pot fi luate față de persoanele juridice și incidența acestora asupra procedurii insolvenței.

Raspunderea penala a persoanei juridice

Share this Post