Seminar WKRO: Camera preliminara. Aspecte controversate si posibile solutii

Octavian Nicola/ April 25, 2017/ Articole, Evenimente, Seminarii

Camera preliminara, noua institutie aparuta in legislatia penala romaneasca, va fi prezentata de procurorul Alexandra Sinc, formator al Institutului National al Magistraturii, intr-un seminar Wolters Kluwer Romania, pornind de la o selectie de hotarari judecatoresti relevante, in materie. Astfel, magistratul va aborda controversele dintr-o perspectiva practica si va oferi avocatilor, consilierilor juridici si tuturor profesionistilor dreptului care vor participa la seminar posibile solutii.

ATRIBUTII IMPORTANTE PENTRU PROCESUL PENAL. Odata cu intrarea in vigoare, in urma cu trei ani, a Codului de procedura penala, a aparut in dreptul procesual penal judecatorul de camera preliminara, cu atributii foarte importante in verificarea actelor procurorului, pe diferite paliere ale activitatii acestuia, nu doar in contextul sesizarii instantei prin rechizitoriu. Trecand in revista aceste atributii, putem puncta ca acest judecator este cel care confirma redeschiderea urmaririi penale, rezolva plangerile impotriva solutiilor procurorului, desfiinteaza inscrisurile falsificate, ulterior adoptarii unei solutii de netrimitere in judecata de catre procuror etc.

PERSPECTIVA PRACTICA SI INTERACTIVA. Participantii la seminarul Wolters Kluwer Romania din 18 mai 2017 vor putea audia, asadar, chiar de la un formator al INM, Alexandra Sinc, un procuror cu foarte multa experienta, fost prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si secretar general al Ministerului Justitiei, comentarii detaliate legate de aspectele privind obiectul si continutul controlului exercitat de judecator asupra actelor procurorului, in fiecare situatie in parte. Printre temele propuse de magistrat pentru a fi dezbatute impreuna cu participantii la seminar sunt plangerea impotriva solutiei de clasare dispuse de procuror, confirmarea solutiei de renuntare la urmarirea penala, confirmarea redeschiderii urmaririi penale dispuse de procuror, procedura camerei preliminare, definirea unor concepte precum legalitate, regularitate, loialitate, excluderea probelor si anularea actelor si solutiile in procedura camerei preliminare.

 

Share this Post