Sistemul formalist al compensatiei dintre profesionisti si Codul civil, in conflict
“Întregul sistem impus prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2001, ar trebui abrogat, fiindcă nu mai corespunde cerinţelor sociale actuale”, afirmă conf. univ. dr. Emőd Veress, de la Universitatea „Sapientia”, Cluj-Napoca, într-un articol din revista Pandectele Române nr. 11/2015.
SISTEM FORMALIST. Autorul susține acest lucru în urma unei analize privind problemele legate de compensaţie, ca modalitate de stingere a obligaţiilor reciproce. Astfel, studiul din revista editată de Wolters Kluwer România scoate în evidență conflictul dintre sistemul formalist al compensaţiei dintre profesionişti, introdus prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999, pe de o parte, şi prevederile Codului civil în materie de compensaţie, pe de altă parte. Pentru aplicarea ordonanței amintite s-au emis Norme metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor din economie, respectiv Regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Conf. univ. dr. Emőd Veress observă că “prin aceste acte normative s-a instituit un sistem formalist al compensaţiei.”
ÎNREGISTRARE CONTABILĂ. Autorul arată în articolul său din Pandectele Române nr. 11/2015 că ordonanța amintită, ce are scopul prevenirii incapacităţii de plată, nu are în vedere creanţele reciproce curente, mai noi de 30 de zile. “În consecinţă, aceste creanţe pot fi compensate conform Codului civil, inclusiv prin înregistrare în contabilitate”, spune conferențiarul. Însă, adaugă acesta, “dacă scadenţa uneia dintre creanţele reciproce este depăşită cu mai mult de 30 de zile, trebuie aplicat acest sistem formalizat pentru a se putea opera în mod legal înregistrarea contabilă a compensaţiei de plin drept sau convenţionale”. „De asemenea, chiar dacă compensaţia de drept în temeiul Codului civil ar fi operat, dar această compensaţie nu s-a înregistrat în contabilitate, după trecerea termenului de 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor compensaţiei legale, de asemenea trebuie utilizat sistemul formalizat”, se mai evidențiază în articolul din revista editată de Wolters Kluwer România.
ORDINE DE COMPENSARE. “Potrivit mecanismului de compensare prevăzut de ordonanţă, ordinul de compensare emis de serviciul de compensare în baza procesului-verbal de compensare, şi prin care clientul şi furnizorul îşi lichidează datoriile de valoare egală, are valoare de instrument de plată”, spune Emőd Veress. „Ordinele de compensare au regim special, sunt numerotate din tipografie, iar evidenţa lor este strictă. Ordinul de compensare emis de Serviciul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi a datoriilor care au făcut obiectul compensării. Ordinul de compensare se anexează la nota contabilă, iar nerespectarea prevederilor legale aici constituie contravenţie”, atrage atenția autorul în Pandectele Române nr. 11/2015.
SISTEMUL TVA LA ÎNCASARE. Acesta fiind contextul, cercetătorul amintește de introducerea în România a sistemul TVA la încasare, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, potrivit căruia exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii specifice. “De exemplu, pot aplica acest sistem persoanele impozabile din punct de vedere TVA a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei”, scrie autorul. Analiza evidențiază și existența unui Ghid pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. “Se ridică întrebarea dacă un astfel de ghid are sau nu valoare normativă? Suntem de părere că are, fiindcă ordinul de aprobare al său îmbracă natura juridică a actului administrativ normativ”, opinează conferențiarul.
PRELUARE ERONATĂ. Având în vedere acest lucru, aplicarea Ghidului ridică o problemă esenţială: “Ghidul impune utilizarea sistemului de compensare sau alternativ cel puţin utilizarea formularelor din Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 şi în cazul facturilor mai noi de 30 de zile, cu o valoare mai mică de 10.000 lei, iar în practică se solicită aceste acte de autorităţile fiscale, cel puţin în cazul contribuabililor care aplică sistemul TVA la încasare”. Observația autorului din revista editată de Wolters Kluwer România este că “ghidul, de fapt, aşa cum rezultă din formularea textului, nu impune noi reglementări, ci doar face trimitere la Hotărârea Guvernului amintită, şi încearcă să reia prevederile acestui act normativ, însă o face eronat: în locul facturilor cu sume mai vechi de 30 de zile, face referire la sume mai noi de 30 de zile, cu o valoare individuală mai mică de 10.000 lei”
MOTIVE DE ABROGARE. “Avem de a face cu o răsturnare a ierarhiei actelor normative, un Ghid, cu valoare de ordin de ministru şi cu valoare normativă îndoielnică, modifică o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de guvern, ceea ce este de neconceput într-un stat de drept bazat pe o ordine constituţională veritabilă”, scrie conferențiarul. “Compensaţia, conform Ghidului, îşi produce efectele la data îndeplinirii formalităţilor, astfel, se restrânge nelegal şi excesiv sfera de aplicare a prevederilor Codului civil, care constituia dreptul aplicabil datoriilor curente, reglementarea specifică intervenind doar dacă facturile restante au depăşit 30 de zile de la scadenţă. Conform Ghidului, însă şi datoriile curente sunt supuse formalismului, cel puţin în cazul facturilor având o valoare mai mică de 10.000 de lei”, evidențiază problemele ce ar trebui corectate legislativ Emőd Veress. Mai mult, în articolul din Pandectele Române nr. 11/2015, conferențiarul mai arată drept motiv pentru abrogare introducerea unor noi mecanisme privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile economice, Directiva nr. 2011/7/UE, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 72/2013.
