Sumarul modificarilor dispozitiilor de dreptul muncii prin noile reglementari penale

Admin/ June 6, 2014/ Articole

Modificari legislativePrin noile norme penale (Codul penal, Codul de procedura penala si legile de punere a lor in aplicare) au fost operate modificari ale legislatiei muncii. Modificarile privesc, in special, unele cazuri de suspendare si incetare a contractului individual de munca, precum si dispozitiile referitoare la raspunderea penala din Codul muncii si Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006.

In articolul Modificari ale legislatiei muncii prin noile norme penale, publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 5/2014, profesorul Alexandru Ticlea analizeaza aceste modificari, prezentand elementele de noutate si semnificatia acestora.

DISPOZITII LEGALE MODIFICATE:

1. Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:[1]

– au fost abrogate art. 261-263 din Codul muncii (art. 127 pct. 1) si art. 37, art. 38 si art. 42 alin. (3) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 (art. 183);
– au fost modificate art. 264 si art. 265 din Codul muncii (art. 127 pct. 2).

2. Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitiile procesual penale:[2]

– a fost introdus un nou text – c1) – la art. 52 alin. (1) din Codul muncii (art. 61 pct. 1);
– a fost modificat textul de la art. 61 lit. b) din acelasi act normativ (art. 61 pct. 2);
– au fost modificate art. 8, art. 63 alin. (1) si art. 218 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

3. Prin Codul penal – Legea nr. 286/2009 [art. 287 alin. (1) lit. d) si e) si alin. (2) au fost preluate (cu unele modificari) dispozitiile cu caracter penal din Codul muncii (art. 261-263), precum (in art. 349 si art. 350) cele din Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca (art. 37 si art. 38].

Distinct de cele mentionate, a fost incriminata o noua fapta intitulata „Folosirea abuziva a functiei in scop sexual”, infractiune care nu poate fi savarsita decat la locul de munca.

Pentru mai multe informatii consultati articolul Modificari ale legislatiei muncii prin noile norme penale publicat in Revista romana de Dreptul Muncii nr. 5/2014, autor Alexandru Ticlea.


[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, modificata ulterior.
[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, modificata ulterior.

 

Share this Post