SUMMUM JUS, SUMMA INJURIA
Editorial publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 6/2013, autor Dumitru DOBREV.
Citind zilele acestea pe Hotnews.ro[1] despre scrisoarea deschisa a celor 10 salariate de la Hidroelectrica aflate in concediu pre- sau postnatal catre Maria Basescu si Daciana Sarbu si despre raspunsul deopotriva de transant si de cinic al administratorului judiciar Remus Borza, m-a dus gandul la amarul dicton al lui Cicero in De officiis (44 I.Hr.) si la teribila lui actualitate in anno domini 2013, Romania, Uniunea Europeana.
Administratorul judiciar Remus Borza are dreptate, legea speciala adica, art. 86 alin. (6) din Legea insolventei permite concedierea unor salariati protejati de Codul Muncii prin norme, altminteri imposibil de ocolit [art. 60 alin. (1) lit. c) si d) din Codul Muncii]. Si doctrina[2] in aceasta materie e destul de categorica „Exista totusi o exceptie, cea a concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau falimentului angajatorului, justificata de imprejurarea ca reorganizarea judiciara, cu atat mai mult falimentul, sunt imprejurari obiective care presupun desfiintarea unor posturi sau chiar, dupa caz, disparitia angajatorului.”
La prima vedere nu ramane decat sa ne resemnam, deoarece singurul lucru ce ar mai fi de facut este aceasta scrisoare catre prima si cea de-a doua doamna, deoarece in instanta deznodamantul e foarte clar…
Cu toate astea, ma gandesc ca si o asemenea masura de concediere ar fi fost poate mai usor de inghitit atat de opinia publica cat si de cei concediati daca:
– administratorul judiciar ar fi fost propus judecatorului-sindic de catre OPSPI/consiliul de administratie al Hidroelectrica de o maniera transparenta (e.g. printr-o procedura ad-hoc inspirata din Ordinul Presedintelui ANAF nr. 1009/2007 sau macar printr-o selectie de oferte a principalilor jucatori de pe piata insolventei din Romania);
– s-ar afla cum s-a negociat cu comitetul creditorilor si care au fost criteriile de acordare a onorariului lunar de 50.000 de euro lunar, si a celui de 3 milioane de euro onorariu de succes;
– daca tot s-a negociat acest onorariu „consistent” de ce a mai fost nevoie sa fie angajate trei societati de avocatura[3] pentru a asigura reprezentarea debitoarei (Hidroelectrica) in cele 74 de contestatii la tabelul preliminar, cu un onorariu de 3000 Euro/dosar, deci un buget total de 222.000 Euro?
Pentru cei mai putin familiarizati cu procedura insolventei, administratorul judiciar care a respins anumite creante de la inregistrare pe tabelul preliminar, este oricum obligat sa justifice, sa detalieze si sa comunice creditorului care au fost motivele care l-au condus la solutia de respingere. Ca urmare el ridica toate exceptiile (de netimbrare, de tardivitate a contestatiei) si face toate apararile de fond (e.g. prescriptie, compensare, caracterul necert, nelichid sau neexigibil al creantei) pentru a-si sustine optiunea initiala. Practic debitoarea nu are ce aparari in plus sa faca fata de administratorul judiciar deoarece acesta are acces nelimitat la contabilitate si documente justificative, de unde se iau datele si informatiile in baza carora se decide admiterea sau respingerea creantei in cauza. In practica, in dosare de insolventa de o asemenea complexitate, munca este impartita intre departamentul contabilitate si cel juridic al debitoarei care extrage datele pentru fiecare creditor in parte si se face o analiza si o comparatie cu ceea ce se sustine in cererea creditorului si inscrisurile anexate. Concluziile le trage administratorul judiciar care ia si decizia inscrierii/neinscrierii pe tabelul preliminar a respectivei creante in tot sau in parte. Ori 220.000 Euro e putin cam mult pentru teleportarea printr-o metoda tip copy-paste a considerentelor ce au stat la baza deciziei de neinscriere a unei creante pe tabelul preliminar in intampinarea pe care o face debitoarea Hidroelectrica la contestatia la tabel a creditorului nemultumit.
– Last but not least administratorul judiciar precizeaza[4] ca prejudiciul suferit de debitoarea Hidroelectrica in urma contractelor paguboase semnate cu traderii de energie numiti de un clasic in viata „baietii destepti” a insumat 1,1 miliarde de Euro, in perioada 2006-2012.
Atunci, ne intrebam de ce doar denuntari unilaterale ale acestor contracte si nu si actiuni in anulare daca prestatiile au fost dezechilibrate si sau actiuni in atragerea raspunderii persoanelor din conducerea Hidroelectrica care au semnat acele contracte?
Daca s-ar promova aceste cereri catre judecatorul-sindic, chiar daca legea ne limiteaza la cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, tot ar fi un mic cutremur in Olimpul seren al directorilor de mari regii si companii cu capital public din Romania si un semnal pentru noi, contribuabilii de rand, ca nu se doreste punerea batistei pe tambal in aceasta noua „afacere Škoda”. Daca nu, nu avem alta alternativa decat cunoscutul proverb „Corb la corb…”
[1] A se vedea articolul Remus Borza, acuzat ca a concediat salariate ale Hidroelectrica aflate in concedii prenatale sau de crestere a copilului. Raspunsul lui Borza: Legea insolventei nu le poate proteja! de Claudia Pirvoiu, HotNews.ro, vineri, 14 iunie 2013 pe site-ul: http://goo.gl/nGbv1
[2] A se vedea comentariul de pe site-ul www.idrept.ro: Ticlea Alexandru si Georgescu Laura, Codul Muncii, comentariu din 29 iunie 2012, Wolters Kluwer Romania.
[3] A se vedea http://goo.gl/4EhNP
[4] A se vedea articolul http://www.ziare.com/hidroelectrica/insolventa/insolventa-cartea-neagra-a-hidroelectrica-pierderi-de-1-1-miliarde-de-euro-din-contractele-cu-baietii-destepti-1184784
