Un avocat din New York te invata cum sa te exprimi corect in engleza juridica
Avocatul Mihaela Grigore, membră a Baroului Statului New York, va prezenta, într-un seminar organizat de Wolters Kluwer România, standardele utilizării englezei juridice în practica profesioniștilor dreptului.
AVOCAT LITIGATOR. Când a început să predea “effective legal writing”, Mihaela Grigore a ținut cursul pentru colegii ei avocați din cadrul unui birou din București. Venea cu experiența a opt ani în care fusese avocat litigator în New York. Reîntoarsă acasă, în România, a fost uimită de entuziasmul noilor săi colegi în a descoperi secretele englezei juridice. Modul în care a ajuns să prezinte nuanțele englezei juridice în prelegerile sale din țara sa natală i-a venit natural, întrucât la Universitatea Yale, acolo unde Mihaela Grigore a absolvit facultatea de drept, cursul de “legal writing” a fost unul obligatoriu, foarte important pentru studenți și deosebit de util și apreciat în practică.
CLAUZE BINE SCRISE. Așadar, joi, 16 iunie 2016, în sala de cursuri Wolters Kluwer România din B-dul. Tudor Vladimirescu nr. 22, clădirea Green Gate, etaj 6, București avocați, consilieri juridici, notari, executori judecătorești, mediatori și alți experți din domeniul dreptului vor putea învăța cum se concep, corect, în limba engleză, contractele și clauzele contractuale sau cum se poartă corespondența juridică între parteneri sau avocat și client în momentul în care este necesară folosirea limbii engleze.
EXPRIMARE CLARĂ. “În universitățile americane, acest curs are rolul de a fixa pentru toată lumea un același standard, unul ridicat, pentru profesioniștii dreptului. Pentru cel care utilizează engleza juridică este important să traducă esența cazului, într-o manieră clară, care să nu inducă dubii, care să nu introducă exprimări involuntare ce pot fi chiar insultătoare pentru cel căruia te adresezi, fie el client sau posibil partener etc.”, spune avocatul Mihaela Grigore. Pericolul nestudierii sistematice și neaplicate domeniului juridic poate conduce chiar la “fosilizarea” unor anumite tipuri de greșeli. Tocmai pentru evitarea acestora, Mihaela Grigore oferă, prin seminarul Wolters Kluwer România, perspectiva nivelului cel mai înalt al folosirii limbii engleze în domeniul juridic.
Persoanele care doresc să-și perfecționeze engleza juridică, se pot înscrie dând click pe acest LINK sau pe imaginea de mai jos!