Latina e o limba moarta
Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 30/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu
O anumita pedanterie este, desigur, si acceptata si asteptata in cererile scrise de avocati.
In mod traditional, avocatul trebuie sa stapaneasca cele, sa zicem, o duzina de citate comune in limba latina. Sunt acele cuvinte in latina pe care le stie orice absolvent mediocru de drept, de la banalul per a contrario pana la, sa zicem, ceva mai complicatul accesorium sequitur principale. Cam atatea cuvinte recunoaste usor si un judecator si tot cam atatea accepta in cereri fara sa aiba reactii de respingere.
Folosirea in exces a citatelor in latina, mai ales a acelora complicate, a enunturilor lungi, nu face decat sa ingreuneze transmiterea mesajului.
Judecatorul nu este fabrica de citate si nu are obligatia sa citeasca cererile cu manualul profesorului Vladimir Hanga langa el.
Cel mai probabil, va sari peste citatele complicate sau va incerca sa le inteleaga rapid din context. Daca nici contextul nu-l ajuta, nu-si va mai bate pur si simplu capul cu ele. Va califica stilul acelor cereri drept unul arogant, afectat si in cele din urma neserios. Daca e ceva de spus care conteaza despre problema juridica pe care o ai, trebuie s-o spui deschis, clar, in limba oficiala. Daca o spui in latina nu o faci pentru a comunica lucrurile fundamentale. O faci doar pentru a aduce un plus de stil sau retorica cererii tale, artificii peste care, in criza de timp, judecatorul poate sari. Si va sari.
In concluzie, nu exagera cu folosirea citatelor in latina, foloseste eventual sintagmele scurte si uzuale, ofera traducerea pentru cele lungi si complicate. Ideile principale, esentiale, transmite-le direct si nu le ascunde niciodata dupa citatele complicate in latina juridica.
