Adevarata importanta a concluziilor orale
Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 28/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu
In Romania se supraestimeaza importanta prezentei orale a avocatilor in fata instantei. Se considera in mod fals ca un avocat castiga sau pierde un proces in functie de cat de bun vorbitor este si cat de mult reuseste sa impresioneze instanta in evolutia lui verbala. Nimic mai gresit. Procesele se castiga preponderent in scris, datorita argumentelor juridice aduse, a acuitatii lor si a modului lor de expunere. Expunerile orale sunt spectaculoase si pot impresiona sala. Un public neavizat este rapid vrajit de un avocat care vorbeste pe un ton insufletit, gesticuleaza larg si peroreaza cu convingere.
Atunci cand se vorbeste despre calitatile avocatilor de multe ori se fac referiri admirative la performantele lor orale, de felul ai vazut cum il asculta judecatorul. A vorbi ca un avocat inca mai inseamna, in imaginarul colectiv al justitiabililor, a fi un bun orator, a vorbi cu patos, a insufleti audienta, a capta atentia judecatorilor si a impresiona cu figurile retorice.
Epoca de aur a oratoriei juridice a apus de mult.
Astazi procesele sunt tehnicizate, iar judecatorii sunt obligati sa-si formeze o parere din ansamblul actelor, probelor si sustinerilor din dosar. Studiul unui dosar poate insemna si zeci de ore, iar un astfel de demers de aprofundare nu se poate sustine decat pe ceea ce este scris. O expunere orala de calitate poate folosi pentru a lamuri anumite aspecte neclare, pentru a scoate in evidenta un rationament juridic, pentru a fixa o data in plus concluziile. Ea reprezinta pentru convingerea intima a judecatorului doar muzica de fond, esenta deciziei acestuia fiind intemeiata pe actele scrise din dosar.
Nu poti schimba prin performanta orala decat arareori o solutie pentru care judecatorul a studiat temeinic cererile din dosar ore intregi, a verificat sursele, a facut adnotari si si-a lamurit argumentele juridice contrare aduse de parti. Scopul expunerii orale nu trebuie sa fie prezentarea completa, detaliata a pozitiei tale juridice. Aproape niciodata nu este timp pentru asta. Argumentele juridice, rationamentele logice, expunerea amanuntita a situatiei de fapt, analiza fiecarei dovezi, prezentarea sistematica a cauzei se fac in scris. Concluziile orale sau celelalte interventii verbale din timpul desfasurarii unui proces nu pot schimba parerea judecatorului, formata deja din studiul aplicat al dosarului.
Convingerea judecatorului nu se formeaza in sala de judecata, ci aproape intotdeauna in biroul lui.
Am constata acest fapt chiar in instantele de la Focsani… “Se vorbeste ca un Pasarica,,, dar concret nimica”, Dar exista si pericolul ca magistratul sa ia de buna numai oralitatea stenografiata in condica de procese verbale a sedintei, fara a mai da vreo atentie si concluziilor scrise, am untalnit si astfel de cazuri.. Acest fapt se poate observa cand studiezi cu atentie “Motivarea Solutiei”..Sunt foarte multe de aratat, dar ma rezum numai pe esentialul comentariului cerut.
Cam peste tot e la fel. Important e ce retine judecatorul, pentru ca el ia decizia, iar nu ce se vorbeste in sala. Multumesc pentru feedback.
Sunt unele cazuri în care, la concluziile pe fondul cauzei, se acceptă doar două cuvinte: admiteți acțiunea, cu cheltuieli de judecată, respectiv, respingeți acțiunea, cu cheltuieli de judecată, fapt care, de fiecare dată, ne reamintește ironia subtilă a unui mare și distins avocat: ”Onorată Instanță, între admiteți acțiunea și acordați cheltuielile de judecată, mai pot spune ceva?”
Ceea ce susțineți Dvs. este un punct de vedere personal, potrivit căruia activitatea avocatului ,dacă nu este privită ca lipsită de importanță, atunci este undeva pe aproape. Mă întreb de ce oare și Noile Coduri de Procedură prevăd aceste concluzii orale? Mă întreb de ce oare s-a prevăzut că recursul poate fi redactat și susținut doar de avocat?
Potrivit celor susținute de Dvs. ar fi mai mult decât suficient ca părțile să depună la dosar înscrisurile pe care înțeleg să le folosească iar magistratul va studia multe ore și își va forma convingerea . Atunci să pronunțe soluția fără dezbaterea cauzei dacă părerea este formată la finele fazei scrise!
Studiu ore în șir? Sigur, există foarte mulți astfel de magistrați pentru care profesia este ”de aur”, care studiază cauzele și care hotărăsc potrivit legii și conștiinței lor. Dar își formează convingerea după închiderea dezbaterilor, la deliberare ! Puteți spune că toți judecătorii îndeplinesc această obligație, a studiului cauzei ”ore în șir”? Ce se întâmplă însă cu acele cauze în care chestiunile juridice suportă discuții, în care pare că toate părțile au dreptate, și unde este nevoie de studiu aprofundat pentru a evidenția aplicarea corectă a legii? Concluziile orale, în care sunt respectate principiile oralității, publicității și contradictorialității, asigură părților posibilitatea de a susține apărarea, de a puncta chestiunile relevante. Ele sunt astfel un ajutor important adus dezlegării corecte a cauzei. Dar dacă judecătorul este plictisit și nu le ascultă…
Minimalizarea importanței activității specifice avocatului este, după părerea mea, un punct de vedere periculos…care aduce atingere ideii de justiție în ansamblu.
Convingerea judecătorului trebuie să se formeze după închiderea dezbaterilor și nu înainte!
Cu stimă, Elena