Autorizația de securitate la incendiu, la control, de la 1 octombrie 2017

Octavian Nicola/ October 2, 2017/ Articole

De la 1 octombrie, proprietarii de construcții sau beneficiarii acestora care au obligația de a avea autorizație de securitate la incendiu și nu au încă acest act administrativ pot fi amendați cu sume cuprinse între 20.000 – 50.000 lei. Mai mult, în cazul încălcării grave a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu.

OBLIGAȚIA OBȚINERII AUTORIZAȚIEI DE SECURITATE LA INCENDIU

Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență (IGSU) atrage atenția că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor. Totodată,  IGSU precizează că pentru eliberarea autorizației nu percepe taxe, iar documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită de către proiectanți și certificată de către verificatori de proiecte atestați. IGSU își mai reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ.

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu

Clădiri:

a) încadrate conform legii în categoriile de importanţă excepţională şi deosebită, indiferent de aria construită, regimul de înălţime sau destinaţie;

b) definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “înalte” sau “foarte înalte”, indiferent de aria construită ori de destinaţie;

c) în care sunt amplasate încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “săli aglomerate”, indiferent de aria construită, regimul de înălţime ori destinaţie;

d) de locuit colective, noi sau existente, cu mai mult de patru niveluri supraterane, la care se realizează sau amenajează mansarde;

e) pentru sedii ale autorităţilor publice locale şi centrale, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

f) pentru lăcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile publicului, cu aria desfăşurată mai mare de 200 mp, cu excepţia caselor parohiale, clădirilor destinate locuirii personalului monahal, clopotniţelor, lumânărarelor şi capelelor;

g) agrozootehnice sau agroindustriale, închise, cu aria construită mai mare sau egală cu 600 mp, cu excepţia silozurilor metalice, depozitelor de furaje fibroase, serelor, solarelor, răsadniţelor şi ciupercăriilor;

h) de depozitare a buteliilor transportabile pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia GPL, de capacitate medie sau mare.

 

Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de:

a) comerţ, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;

b) alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;

c) birouri, financiar-bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

d) îngrijire a sănătăţii, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafaţă, sau dispensare şi policlinici, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

e) învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 150 mp;

f) gară, autogară şi aerogară, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, precum şi staţii de metrou, indiferent de aria desfăşurată;

g) cultură, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

h) parcaj, cu peste 10 autoturisme;

i) centru de agrement, cu piscine interioare, servicii de relaxare şi întreţinere corporală, cu masaj, hidromasaj, împachetări, băi de plante, saună uscată, cabine cromo-aromo-terapii şi baie turcească, terenuri de squash, săli de aerobic, fitness, biliard, tenis de masă şi fotbal mecanic, terenuri de tenis, minifotbal şi fotbal cu vestiarele aferente şi altele similare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu suprafaţa mai mare sau egală cu 200 mp;

j) primire turistică, cu mai mult de 8 camere şi/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping, pensiuni turistice urbane şi rurale, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora;

k) producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp.

 

Clădiri civile subterane sau spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperişul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfăşurată mai mare sau egală 100 mp

 

Construcţii ori sisteme sau instalaţii pentru:

a) staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum 300 mc pentru lichide petroliere ori staţii mixte;

b) staţii de depozitare şi distribuţie a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule (GNCV);

c) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor la platforme şi parcuri industriale;

d) lucrări noi şi de modificare a instalaţiilor de stingere, detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu la clădiri existente ce intră sub incidenţa prezentei hotărâri.

 

Construcţii sau amenajări sportive, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri pe scaune în interior ori mai mare sau egală cu 1.000 de locuri pe scaune în aer liber

 

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun autorizării privind securitatea la incendiu

Construcţii ori sisteme sau instalaţii pentru:

a) sisteme de distribuţie gaze petroliere lichefiate la autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum 30 mc echivalent apă, care nu sunt amplasate în staţii mixte;

b) staţii transportabile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 30 mc;

c) alimentarea consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea individuală de maximum 5.000 l sau grupuri de rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 l volum de apă aferente laboratoarelor-sanitare, şcolare şi alte asemenea, clădirilor cu activităţi de producţie şi fluxuri tehnologice, instalaţiilor de încălzire centrală şi locală, pentru prepararea apei calde de consum şi a hranei;

d) puncte de desfacere a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate la consumatori cu capacitatea de stocare/depozitare de minimum 250 kg GPL şi maximum 1.250 kg GPL;

e) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor în localităţi.

 

Construcţii sau amenajări temporare în aer liber, pentru spectacole sau întruniri, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri pe scaune, ori având destinaţia comercială, cu aria desfăşurată/suprafaţa mai mare sau egală cu 2.500 mp

 

Consultă în Sintact.ro legislația referitoare la avizarea și autorizarea pentru securitate la incendii:

* HG nr. 571/2016 – aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu

* HOTĂRÂRE Nr. 862/2016 din 16 noiembrie 2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă de protecţie civilă

* ORDINUL MAI nr. 129 din 25 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă

Share this Post