Cauza I.B. c. Grecia nr. 552/10 – Legalitatea concedierii unui salariat infectat cu HIV
(Extras din articolul Drept comparat – Legalitatea concedierii unui salariat infectat cu HIV, autori Prof. univ. dr. Alexandru TICLEA, Asist. univ. drd. Tiberiu TICLEA)
In luna octombrie 2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a solutionat cauza I.B. c. Grecia nr. 552/10.
Curtea a decis ca este ilegala concedierea unui salariat infectat cu HIV, concediere dispusa la solicitarea colegilor sai. Ea a retinut ca seropozitivitatea salariatului nu afecta capacitatea sa de munca, iar acesta ca persoana vulnerabila trebuia protejat, de vreme ce interesele angajatorului nu erau afectate. Prin actul concedierii, acest salariat a fost discriminat in comparatie cu colegii sai.
In luna februarie 2005, pe cand se afla in concediul anual de odihna, salariatul – reclamant a aflat ca a contactat virusul imunodeficitar uman (HIV). Aceasta informatie s-a raspandit in intreprinderea unde lucra.
Colegii sai au inceput sa se planga pe langa angajator ca lucreaza cu o persoana seropozitiva si i-au cerut sa il concedieze. Pentru calmarea lor, angajatorul a invitat un medic de medicina muncii care le-a vorbit despre modul de transmitere a virusului si precautiile care trebuie luate. Cu toate acestea, aproximativ jumatate din salariatii intreprinderii s-au adresat angajatorului cu o scrisoare prin care au cerut sa fie separati de salariatul bolnav in scopul „salvgardarii sanatatii si dreptului la munca”. In caz contrar, „climatul armonios care domneste in intreprindere se va degrada”.
Cu doua zile inainte de intoarcerea sa din concediu, salariatul in cauza a fost concediat, angajatorul platindu-i indemnizatia prevazuta de dreptul national.
Salariatul, nemultumit de solutia justitiei nationale, s-a adresat Curtii de la Strasbourg, invocand violarea art. 14, combinat cu art. 19 din Conventie.
Curtea a subliniat ca seropozitivitatea salariatului nu afecta capacitatea sa de munca, iar concedierea a fost motivata pe necesitatea de a asigura „buna functionare a intreprinderii”. Aceasta formula generala nu a fost definita in mod precis. Or, o formulare vaga nu poate constitui o justificare a unei diferentieri de tratament.
Conform jurisprudentei sale obisnuite, Curtea Europeana procedeaza la punerea intr-o balanta minutioasa a intereselor angajatorului cu nevoia de a proteja angajatii, care reprezinta partea mai slaba a contractului, cum este si cazul salariatului seropozitiv. De aceea, a criticat Curtea de Casatie din Atena care n-a tinut seama de interesele reclamantului; aceasta a atribuit bunei functionari a intreprinderii sensul pe care l-au atribuit angajatii, ceea ce constituia o perceptie subiectiva a lor. Or, a asigura „buna functionare a intreprinderii” nu poate consista in a raspunde favorabil la o cerere ilegala, decurgand din prejudecati fara un fundament rational. Intr-adevar, a ordona comiterea unei discriminari constituie o discriminare directa.
Curtea a respins argumentul Guvernului grec privind „pretul perturbarii prelungite a intreprinderii sale”, care ar fi fost antrenat pentru angajator de o decizie favorabila salariatului si contrara opiniei majoritate a colectivului de munca. Ea a observat ca nu exista nicio justificare a diferentei de tratament la care a fost supus cel concediat. Drept consecinta, masura angajatorului a avut un caracter discriminatoriu, de vreme ce adevarata cauza a concedierii a constat in boala in sine, faptul infectarii cu HIV, iar salariatul respectiv nu avea afectata capacitatea profesionala.
Pentru mai multe comentarii ale argumentelor Curtii a se vedea Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 6/2014, articolul citat.
