Ce stiti despre Constitutia din 1866?
Autor: Stefan GHEORGHIES
Dupa venirea la tron a principelui Carol, a fost instituita o locotenenta domneasca care a desfiintat Adunarea Electiva si a convocat corpul electoral pentru alegerea unei noi adunari legislative. Noua Adunare Electiva fiind constituita, locotenenta domneasca a prezentat Proiectul de Constitutie care fusese elaborat de Consiliul de stat si acceptat de Consiliul de ministri. Domnul si comitetul delegatilor Camerei i-au adus modificari, iar Proiectul a fost votat de Adunarea Electiva pe 1 iulie 1866. Constitutia a fost promulgata de rege pe 30 iulie 1866. Senatul, desi nu fusese dizolvat, constituia a doua adunare legislativa si nu a fost convocat, adoptandu-se astfel o procedura neconstitutionala.
Sub influenta Constitutiei belgiene, Constitutia din 1866 stabilea o serie de principii si norme caracteristice oranduirii sociale si organizarii de stat: declararea de drepturi si libertati, principiul suveranitatii nationale, principiul guvernarii reprezentative, principiul separatiei puterilor. Acestora li se adauga principiul suprematiei Constitutiei, precum si principiul monarhiei ereditare.
In titlul I, tratand despre teritoriu, se stabilea indivizibilitatea teritoriului Romaniei si inalienabilitatea teritoriului, admitandu-se modificari numai pe baza de legi speciale. In titlul II, tratand drepturile romanilor, in afara de caracterul pur declarativ, legiuitorul avea libertatea sa stabileasca exercitarea lor, ajungandu-se astfel mai degraba la o restrangere a drepturilor si libertatilor. Cu privire la dreptul de proprietate, art. 19 declara proprietatea de orice natura si creantele asupra statului ca fiind sacre si inviolabile; in art. 20 se garanta proprietarilor garantia despagubirii. Tratatul de la Berlin a impus modificarea art. 7 in sensul ca strainii erau capabili sa dobandeasca si sa exercite drepturi civile si politice. In ceea ce priveste libertatea invatamantului, art. 23 prevedea ca „invatatura primara va fi obligatorie pentru tinerii romani, pretutindeni unde se vor afla instituite scoli primare”. Libertatea invatamantului nu era garantata de stat, iar caracterul obligatoriu se aplica numai in cazul in care statul construia scoli primare si instruia personal didactic .
Principiile suveranitatii nationale si guvernarii reprezentative erau prevazute in art. 31: „toate puterile statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata”. Legiuitorul constitutional din 1866 a optat tot pentru organizarea bicamerala a parlamentului (art. 32). Prevederile art. 58-63 reglementau impartirea corpului electoral pentru alegerea deputatilor in fiecare judet in patru colegii, iar art. 68 si urmatoarele prevedeau pentru alegerea senatorilor doua colegii, constituite dupa criteriul averii si originii sociale. Dispozitiile constitutionale care faceau referire la sistemul electoral au fost completate de Legea electorala din 30 iulie 1866, cu modificarile ulterioare din 1884.
Constitutia organiza statul pe baza principiului suveranitatii nationale exercitata prin delegare si principiului separatiei puterilor: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoareasca, declarate independente una fata de alta. Puterea legislativa era exercitata de catre domnitor si reprezentanta nationala, formata din Adunarea deputatilor si Senat, initiativa legislativa apartinand deopotriva domnitorului si fiecareia dintre cele doua adunari. In afara de atributiile de ordin legislativ, domnitorul avea dreptul de a convoca, de a amana, de a inchide si de a dizolva parlamentul. Puterea executiva era incredintata, potrivit art. 35, domnului. Domnitorul putea numi si revoca ministrii, tot el se bucura de privilegiul irevocabilitatii, al inviolabilitatii si neresponsabilitatii, raspunderea revenind ministrilor care constrasemnau actele sale. Regimul parlamentar se caracteriza prin existenta unui sef de stat – organ unipersonal, ales sau ereditar. Constitutia din 1866 a instituit monarhia ereditara (art.82) pe principiul masculinitatii si primogeniturii din familia Hohenzollern Sigmaringen, pe care a declarat-o irevocabila si inviolabila. Puterea judecatoreasca revenea curtilor si tribunalelor. Forma de guvernare prevazuta de Constitutia adoptata la 1 iulie 1866 a fost monarhia constitutionala.
Prin art. 128 se proclama suprematia Constitutiei, prevazandu-se ca aceasta nu putea fi suspendata. In acest sens s-a admis ca instantele judecatoresti sunt competente sa controleze constitutionalitatea legilor. In caz de contradictie intre legi sau dispozitii din legi, textul constitutional avea prioritate. In domeniul judecatoresc, hotararile se pronuntau in numele legii, dar se executau in numele regelui, acesta din urma avand si dreptul de amnistie (art. 93), dreptul de gratiere, in materie criminala (art. 93 alin. 5). Tot domnitorul facea numirea in functie publica sau putea trimite ministrii in fata Curtii de Casatie si Justitie in cazul in care ii acuza. Organele speciale care exercitau puterea regala, in diverse imprejurari, erau locotenenta regala in caz de vacanta a tronului (pana va fi ales noul rege) si regenta (daca succesorul tronului ar fi fost minor sau regele s-ar fi aflat in imposibilitatea de a domni).
Pana la primul razboi mondial, Constitutia din 1866 a suferit mai multe modificari, prima avand loc in 1879, cand a fost modificat art. 7. A doua modificare a avut loc in 1884, ca urmare a proclamarii regatului, s-au revizuit astfel mai multe art. privitoare la stat, teritoriu, regimul presei, sistemul electoral si proprietatile rurale. In urma integrarii Dobrogei s-a introdus un art. 133 potrivit caruia dispozitiile Constitutiei „se vor putea aplica prin legi speciale si in partea Romaniei de peste Dunare”. In 1917 a mai avut loc o modificare a Constitutiei (art. 19, 57 si 67) care viza problema rurala si a votului.
Surse/ Bibliografie
1. Dariescu, Cosmin, Istoria statului si dreptului romanesc din antichitate si pana la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.
2. Firoiu, Dumitru V., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.
3. Istoria dreptului romanesc, Vol. II, Partea a doua, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1987.
