Comentarii actualizate privind Regimul juridic al contravențiilor

Octavian Nicola/ October 26, 2017/ Articole, iDrept.ro, Sintact.ro

Comentarii actualizate privind Regimul juridic al contravențiilor, pot fi consultate pe platformele de documentare juridică idrept.ro și Sintact.ro

Utilizatorii platformelor de documentare juridică idrept.ro și Sintact.ro pot consulta, de la începutul săptămânii, comentarii și adnotări actualizate privind „Regimul juridic al contravențiilor”. Comentariile Wolters Kluwer România privind Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 se raportează la schimbările legislative survenite în ultimii ani, precum și la decizii din 2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unor chestiuni de drept în domeniu. De asemenea, actualizările trimit la jurisprudența recentă și relevantă în aplicarea legislației privind contravențiile.

RAȚIONAMENTELE JUDECĂTORILOR, PRELUATE DIN HOTĂRÂRI DIN 2016 și 2017

Argumentele juridice din 40 de hotărâri judecătorești ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, curților de apel, tribunale și judecătorii din anii 2016 – 2017 au fost integrate în comentariile Wolters Kluwer România, fiind, astfel, repere importante pentru cercetarea juridică. Astfel, avocați, consilieri juridici, magistrați, funcționari publici, administratori și manageri de companii pot găsi răspunsuri detaliate, cuprinzând chiar raționamente ale judecătorilor, potrivite pentru cazurile lor. Accesarea acestor comentarii este posibilă atât pentru utilizatorii portalului idrept.ro, în Pachetulul  de comentarii “Procedural civil, cât și pentru utilizatorii celei mai noi platforme de documentare juridică, Sintact.ro, în Pachetul “Comentarii Legal”. Comentariile sunt integrate cu legislația, dar și cu jurisprudența aferentă, astfel încât vizualizarea și documentarea juridică sunt facile și aplicate situațiilor concrete ale utilizatorilor.

Solicită un cont demo gratuit de AICI pentru a consulta comentariile actualizate privind Regimul juridic al contravențiilor.

Share this Post