Consideratii privind clauza de stabilitate si de formare profesionala in contractul individual de munca
Articol publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 10/2013.
Autor: Lector univ. dr. Monica GHEORGHE, Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Practica judiciara recenta vadeste o discordanta de solutii in ceea ce priveste modul de interpretare a clauzelor de stabilitate si de formare profesionala, inserate in contractele individuale de munca si modul de stabilire a prejudiciului produs angajatorului ca urmare a nerespectarii clauzelor contractuale.
In acest articol vom arata ca prin intermediul clauzei de stabilitate (neprevazuta expres de Codul muncii) doar angajatorul este cel care poate sa isi asume obligatia de asigura continuarea activitatii angajatului pe o anumita perioada de timp. Sanctiunea pentru incalcarea clauzei de stabilitate de catre angajator da dreptul angajatului de a cere despagubiri. Din contra, angajatul nu poate sa isi asume obligatia de a nu avea initiativa incheierii contractului de munca, odata ce dreptul de a demisiona este un drept recunoscut acestuia si, potrivit art. 38 C. muncii, nu poate forma obiectul vreunei tranzactii.
Clauza de formare profesionala vizeaza parcurgerea de catre salariat, pe durata executarii contractului individual de munca, a unei modalitati de formare profesionala. Angajatul care a beneficiat de un asemenea curs, pe cheltuiala angajatorului, nu poate avea initiativa incheierii contractul de munca pe o perioada stabilita prin act aditional. In caz contrar, angajatul este obligat sa plateasca despagubiri angajatorului.
Cererile de constatare a nulitatii clauzelor contratului individual de munca pot fi introduse in intervalul de timp in care acestea sunt valabile.
I. 1. Practica recenta a Curtii de Apel Alba-Iulia vadeste o discordanta de solutii intre completele sectiei pentru conflicte de munca si asigurari sociale. Discordanta rezulta din modul de interpretare a clauzelor de stabilitate si de formare profesionala negociate de angajatori si salariati in contractele individuale de munca si de stabilire a prejudiciului produs angajatorului ca urmare a nerespectarii clauzelor contractuale. In fapt, in toate cauzele, angajatorul si salariatii au incheiat cate doua acte aditionale la contractele individuale de munca:
– Un act aditional cuprindea pe de o parte obligatia salariatului ca in cazul in care demisioneaza sau daca este concediat disciplinar inaintea expirarii unei perioade de 3 ani de la data angajarii sa restituie angajatorului suma de 10.000 lei si, pe de alta parte, obligatia angajatorului de a plati salariatului aceasta suma daca incetarea contractului are loc din motive care nu tin de persoana salariatului. Aceasta clauza a fost calificata de catre angajator drept clauza de stabilitate.
– Al doilea act aditional la contract avea ca obiect participarea salariatului la un curs de formare profesionala cu scoaterea din activitate in vederea formarii lui profesionale. De asemenea, actul aditional stipula obligatia salariatului de a nu avea initiativa incetarii contractului individual de munca pe o durata de 3 ani de la promovarea examenului de absolvire al cursului de formare profesionala, in caz contrar suportand cheltuielile ocazionate de participarea la formarea profesionala. Aceasta obligatie – de suportare a despagubirilor – revenea salariatului si in cazul in care incetarea contractului individual de munca survenea ca urmare a concedierii disciplinare, a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnarii prin hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca, precum si in cazul in care instanta penala a pronuntat o interdictie de exercitare a profesiei. Dupa cum se poate constata, aceasta era o clauza de formare profesionala.
Urmare a incetarii contractelor individuale de munca (fie ca urmare a demisiei, fie ca urmare a concedierii pe motiv disciplinar), angajatorul a formulat actiuni de dreptul muncii prin care a solicitat obligarea fostilor salariati la plata despagubirilor rezultate din incheierea clauzelor de stabilitate si de formare profesionala.
Analizand cauzele, completele instantei de fond[1] au hotarat uniform in sensul admiterii in parte a actiunilor cu privire la despagubirile rezultate din clauza de formare profesionala si respingerea cu privire la despagubirile pretinse din clauza de stabilitate, apreciind in esenta urmatoarele:
a. Potrivit art. 197 alin. (1) C. muncii in cazul in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de participare sunt suportate de catre acesta, drept pentru care legiuitorul a statuat prin prevederea cuprinsa la art. 198 alin. (1) C. muncii obligatia salariatului de a nu avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru perioada stabilita prin actul aditional. Cu toate acestea, in ipoteza nerespectarii clauzelor actului aditional, art. 198 alin. (2) C. muncii stabileste obligatia salariatului de a suporta cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul de munca. Nerespectarea obligatiei de a nu avea initiativa incetarii contractului individual de munca pe perioada stabilita in actul aditional, da dreptul angajatorilor la recuperarea costului cursului de formare profesionala.
b. Prin inserarea clauzei de stabilitate in contractele de munca sau prin actele aditionale la acestea se urmareste sa se garanteze salariatului mentinerea postului pe o perioada certa de timp, in spetele de mai sus, de 3 ani. In ceea ce priveste continutul clauzei din actul aditional, instanta de fond a apreciat ca daca salariatul era nemultumit avea posibilitatea recunoscuta de legiuitor de a solicita nulitatea acesteia, dar salariatul nu a uzat de acest instrument juridic pe durata executarii contractului, drept pentru care acesta produce efectele unui acord de vointa.
c. Sub aspectul obligarii fostului salariat la suportarea prejudiciului creat datorita incalcarii obligatiei de stabilitate, instanta a considerat ca acesta nu exista intrucat angajatorul (reclamant) nu a dovedit valorile efectiv pierdute din patrimoniul sau prin incetarea contractului individual de munca inainte de termenul stabilit, nu a dovedit existenta acestuia, caracterul actual si direct al prejudiciului in patrimoniul societatii.
In solutionarea recursurilor formulate de angajatori, Curtea de apel a pronuntat solutii diferite[2]:
1. fie de respingere a recursului si mentinere a solutiei pronuntata de instanta de fond;
2. fie de admitere a recursului si in consecinta obligarea (fostului salariat) la plata despagubirilor rezultate atat din clauza de stabilitate, cat si din cea de formare profesionala.
In cazul admiterii recursului, instanta de recurs a apreciat ca:
– Clauza de stabilitate inserata in contractul individual de munca este de natura sa creeze avantaje ambelor parti contractante. Avand in vedere principiul fortei juridice obligatorii a conventiilor, clauza de stabilitate este valabila, cuprinzand obligatii corelative si sinalagmatice pentru parti. In speta, ambele parti se obliga reciproc sa-si achite suma de 10.000 lei cu titlu de despagubiri in situatia in contractul individual de munca inceteaza inainte de implinirea termenului de 3 ani de la incheierea actului. Curtea de apel a apreciat ca pentru salariat s-a creat o stabilitate si o siguranta a locului de munca pentru aceasta perioada, in timp ce angajatorul s-a asigurat ca pentru o anumita munca are personal angajat cel putin pentru acelasi interval de timp.
– Clauza de formare profesionala este legala deoarece programele de formare profesionala pot afecta drepturile salariatului in timpul derularii contractului individual de munca prin imposibilitatea acestuia de a inceta contractul din initiativa proprie pentru perioada stabilita in actul aditional (in speta, 3 ani).
Fata de retinerile celor doua instante (de fond si de recurs), dar si raportat la practica neunitara existenta in cadrul aceleiasi curti de apel in aceasta materie se cuvine, in opinia noastra, anumite precizari, fie si numai concise, cu privire la clauza de stabilitate si la cea de formare profesionala inserate in contractele individuale de munca.
Cititi articolul integral in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 10/2013.
[1] Trib. Sibiu, sentinta civila nr. 695 din 17 mai 2012 (nepublicata); sentinta civila nr. 1316 din 17 octombrie 2012 (nepublicata); sentinta civila nr. 383 din 23 martie 2012 (nepublicata).
[2] C. Apel Alba Iulia, sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale, decizia nr. 364 din 14 februarie 2013 (nepublicata); decizia nr. 806 din 29 aprilie 2013; decizia nr. 4900 din 7 decembrie 2012.
